Surorile din "Congregatio Jesu" - fondată de Mary Ward (1585-1645) - au deschis în ziua 5 octombrie 2009, la Roma, în "Piazza del Popolo", seria celebrărilor jubiliare prilejuite de împlinirea a 400 de ani de la fondare. Jubileul s-a desfăşurat până în ziua de 9 octombrie.
Din fiecare casă şi din fiecare şcoală, care poartă numele Mariei Ward, au pornit spre Roma, în primele zile ale lunii octombrie, peste 1.000 de pelerini pentru a merge pe urmele aceleia care, în urmă cu 400 de ani, a parcurs, pe jos, 15.000 de km prin Europa, pentru a primi aprobarea Bisericii de înfiinţare a congregaţiei şi a şcolilor, care să se ocupe de educaţia fetelor din acel timp. Totodată, a fost celebrat şi jubileul de 100 de ani de la recunoaşterea de către Biserică a Mariei Ward ca fondatoare a "Congregatio Jesu", eveniment care a impulsionat grupul de pelerini adunaţi, în ziua de 7 octombrie 2009, în Piaţa "Sfântul Petru", pentru audienţa la Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, încât să scandeze din toate puterile: "Mary Ward, santa presto!"
Din România au fost prezente 39 de surori, din aproape toate comunităţile din ţară. Ele, cu multă bucurie, s-au alăturat la Roma celorlalte surori şi laici din lumea întreagă, împreună cu care formăm familia "Congregatio Jesu". Pentru noi, surorile din România, a fost o ocazie specială de a-i întâlni şi pe românii stabiliţi la Roma, alături de care am participat, în ziua de 4 octombrie, la sfânta Liturghie - în biserica "San Vitale" (supranumită şi "biserica românilor") - celebrată de părintele paroh Isidor Iacovici, alături de care au fost prezenţi şi alţi preoţi aflaţi în cetatea eternă, fie în misiune, fie la studii.
În ciuda programului încărcat, format din: simpozioane în diferite limbi, celebrări liturgice, concerte (susţinute de corul "Mary Ward" din Shaftesbury, de corul "Mary Ward" din Altöting şi de corul "Mater Alma" din Bucureşti), pelerinaj, momente de meditaţie şi reflecţie asupra locurilor pe unde a trăit Mary Ward, în ciuda tuturor acestora, le rămânea totuşi participanţilor suficient timp pentru a se bucura de locurile unice oferite de cetatea eternă. Peste tot în Roma puteai întâlni pelerini purtând eşarfa galbenă şi ecusonul, pe care era scris numele participantului, ţara din care vine şi cuvintele "Mary Ward - 400". Acest fapt ne-a făcut să înţelegem un lucru: peste tot pe unde mergem, barierele limbii şi ale culturii pot fi cu uşurinţă depăşite atunci când împărtăşim idealul de care Mary Ward a fost impulsionată în viaţa ei: slava lui Dumnezeu.
Astăzi, "Congregatio Jesu" numără peste 3.000 de membre răspândite în toate colţurile lumii, lucru de neimaginat în anul 1631, când papa Urban al VIII-lea a emis Bula de desfiinţare a fundaţiei Mariei Ward. Fără a dezvolta aici motivele care au stat la baza suprimării congregaţiei noastre, putem spune doar că, asemenea sfântului Francisc de Asissi şi a sfântului Ignaţiu de Loyola, a cărui spiritualitate o împărtăşim, Maria Ward şi însoţitoarele sale erau reformatoare ale Bisericii din interior. Ele au înţeles că adevărata reformă, care învinge timpul, începe de la rădăcinile adânci, ajutându-i pe oameni să-l cunoască şi să-l iubească pe Dumnezeu revelat în Isus Cristos, încurajându-i să îşi dezvolte propria viaţă spirituală, educându-i spre a fi capabili să fie participanţi activi la viaţa şi la misiunea Bisericii.
La o sută de ani de la proclamarea bulei papei Urban al VIII-lea, un alt papă, Benedict al XIV-lea, a decretat că "Institutul poate exista atâta vreme cât nu o numeşte pe Mary Ward fondatoare. Din păcate interpretarea zeloasă a acestui edict a dus la distrugerea ireparabilă a multor scrieri ale Mariei Ward şi uitarea aproape completă a numelui acesteia. Biografiile timpurii ale Mariei Ward au fost interzise de Biserică, deoarece erau considerate un pericol pentru credinţă şi moravuri. Abia în anul 1909, o sută de ani mai târziu, a fost îndepărtată această povară de acuzaţii, prin decretul papei Pius al X-lea, care a permis, în sfârşit, institutului să facă publică numirea acestei femei deosebite ca fondatoare.
După războaiele şi distrugerile din prima parte a secolului al XX-lea, care au încetinit redescoperirea Mariei Ward şi creşterea interesului faţă de viaţa şi ideile sale, trebuie să fi fost o bucurie neaşteptată momentul în care papa Pius al XII-lea a numit-o pe Maria Ward, în anul 1951, patroana "Congresului mondial al Apostolatului laic", alături de sfântul Vincenţiu de Paul, numind-o "acea incomparabilă femeie pe care Anglia catolică a dăruit-o Bisericii, în timpurile sale cele mai sumbre şi mai sângeroase".
Citind această relatare succintă a unei istorii plină de evenimente, puteţi înţelege, poate, bucuria profundă din inimile noastre, motivată nu doar de locurile frumoase pe care le-am vizitat la Roma, ci de confirmarea încrederii în planul lui Dumnezeu pentru fiecare, încredere pe care Maria Ward a trăit-o până în ultima clipă a vieţii: "Dumnezeu are, pentru toate, timpul său".
Sr. Adina Balan, CJ
