După ce în prima zi s-a desfăşurat deschiderea Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor în vechea catedrală mitropolitană ortodoxă "Sfântul Gheorghe", în cea de a doua zi, vineri, 19 ianuarie 2007, s-au reîntâlnit în catedrala catolică "Adormirea Maicii Domnului" PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, însoţiţi de un mare număr de preoţi şi credincioşi, atât catolici cât şi ortodocşi.
La începutul celebrării PS Petru Gherghel a salutat pe toţi cei adunaţi pentru a se ruga pentru unitate şi a sfătuit ca toţi prin rugăciune şi cânt să-l preamărească pe Dumnezeu şi să înainteze spre unire. Unitatea rămâne darul lui Dumnezeu iar noi trebuie să fim deschişi spre acest mare dar.
A urmat mai apoi actul penitenţial prin intonarea cântecului comun ambelor confesiuni, Sfinte Dumnezeule, sfinte tare, sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi, exprimându-se totodată umilinţa şi deschiderea către dialog.
În cadrul celebrării cuvântului, a fost proclamată de către pr. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, lectura luată din Cartea profetului Isaia (Is 50,4-7), care descrie chipul slujitorului lui Dumnezeu şi modelul apostolului. Psalmul responsorial, Când strigă un sărman, Domnul îl aude, a fost cântat de pr. Florin Spătariu, profesor de muzică la Institutul Teologic Romano-Catolic, psalm care vorbeşte despre încrederea celui care se bucură de darurile lui Dumnezeu. Lectura a II-a, luată din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni (Col 1,11-20), a fost proclamată de pr. protopop al Iaşilor Andrei Constantin şi descrie imaginea Bisericii - trup mistic. Fragmentul evanghelic a fost luat din Evanghelia după Marcu (Mc 7,31-37) şi a fost proclamat de către pr. diac. Claudiu Budău.
În cadrul omiliei ÎPS Daniel, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a vorbit despre puterea de vindecare a omului de către Dumnezeu, Cuvântul întrupat, vindecare care are în vedere mai presus de toate tămăduirea sufletului: "Cristos este Cuvânt vindecător, Cuvânt eliberator, Cuvânt iertător şi Cuvânt reconciliator. Cristos vindecă infirmităţile noastre, vindecă pe cele slabe şi împlineşte pe cele care lipsesc. Harul vindecător al lui Cristos s-a arătat în aceea că a adus auz, acolo unde nu era auz, că a adus vorbire, acolo unde nu era posibilitatea vorbirii". Totodată ÎPS Daniel a vorbit de condiţia celor care nu aud şi nu pot vorbi, oameni care au nevoie de ajutor şi care rămân un exemplu de credinţă pentru comunitate şi totodată marele rol al comunităţii în viaţa celui suferind: "Aceşti oameni care au deficienţă de auz şi de vorbire trăiesc foarte marginalizaţi, chiar dacă se află fizic în mijlocul comunităţii, deoarece nu pot recepta ceea ce se spune în jurul lor prin viu grai. Mântuitorul, aşa cum reiese din evanghelie, este foarte receptiv la ce face comunitatea. Surdo-mutul din evanghelie nu vine singur la Cristos, ci îl aduce o comunitate. Văzând credinţa acestei comunităţi, Cristos l-a vindecat". Mitropolitul a mai adăugat că Isus a venit în lume ca să apropie pe om de Dumnezeu, să-l ajute pe drumul mântuirii: "Mântuitorul a venit pe pământ ca să-l facă pe om să intre în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii". Omul trebuie să fie recunoscător lui Dumnezeu pentru toate darurile şi vindecările de care a beneficiat şi să dea mărturie în viaţa sa de acţiunea mântuitoare a lui Dumnezeu.
În cadrul minunilor Cristos are întotdeauna în vedere binele spiritual al omului, care depăşeşte cu mult vindecarea fizică: "Foarte adesea când Cristos vindecă oameni cu deficienţe fizice, are în vedere un plan superior, acela al spiritului, al duhului. Vindecarea surdo-mutului din evanghelie are în vedere, ca mesaj, surzenia şi muţenia duhovnicească. Noi, deşi avem urechi care funcţionează bine, gură care poate vorbi, totuşi noi nu auzim glasul lui Dumnezeu, care prin suferinţa altora ne cheamă să fim mai sensibili faţă de cei din jurul nostru. Adesea nu ascultăm de cuvântul lui Dumnezeu care ne cheamă la mântuire. Sau chiar dacă îl ascultăm, nu-l transformăm în fapte de preamărire a lui Dumnezeu ca recunoştinţă".
ÎPS Daniel a concluzionat: "Să ne ajute bunul Dumnezeu ca toată această lucrare de refacere a unităţii creştine, fie prin rugăciune, fie prin cuvânt frăţesc, prin dialog teologic şi prin cooperare să o socotim ca pe o lucrare vindecătoare. Doamne, am greşit ţie, vindecă sufletul meu".
După omilie, a urmat rugăciunea credincioşilor, unde rând pe rând, atât preoţi catolici, cât şi ortodocşi, au invocat ajutorul divin în vederea unităţii.
Momentele de rugăciune au alternat cu momentele de cântare, atât din partea corului catedralei romano-catolice cât şi din partea corului mitropoliei ortodoxe.
După rugăciunea şi binecuvântarea finală, PS Petru Gherghel a mulţumit tuturor pentru participare şi a subliniat că trebuie să înaintăm pe drumul unităţii cu mult curaj. A mai adăugat că România, integrată fiind în Uniunea Europeană trebuie să-şi păstreze specificul, şi anume evlavia către Maica Domnului. Emblema Uniunii Europene exprimă coroana de stele a Maicii Domnului, care sugerează unitatea în jurul credinţei, unitate de care este responsabil fiecare om.
Următoarea întâlnire ecumenică va avea loc sâmbătă, 20 ianuarie, la ora 17.00, la biserica ortodoxă Bărboi.
Marius Enăşel
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 ianuarie: Iaşi: Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor - a doua zi.
