Miercuri, 19 ianuarie, începând cu ora 17.00, în catedrala romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului" a avut loc o nouă celebrare ecumenică, la care au participat, printre alţii, preoţi ortodocşi de la centrul eparhial, preoţi care slujesc în parohiile din Iaşi, câţiva părinţi profesori de la Institutul Teologic Romano-Catolic, reprezentanţi ai autorităţilor locale, seminarişti, persoane consacrate, precum şi numeroşi credincioşi, catolici şi ortodocşi. Celebrant principal a fost PS Petru Gherghel.
Celebrarea a început cu o procesiune din palatul episcopal spre catedrala veche. În acest timp, corul a intonat cântecul "Lumea-ntreagă să se înfrăţească".
În cuvântul de început, PS Petru Gherghel a subliniat importanţa acestui timp de rugăciune pentru unitate, exprimându-şi în acelaşi timp bucuria trăirii unui astfel de moment de comuniune.
După actul penitenţial, s-au făcut rugăciuni pentru unitatea creştinilor, rostite în mod alternativ de preoţi ortodocşi şi catolici şi intercalate cu cântarea "Sfinte Dumnezeule...". A urmat celebrarea cuvântului lui Dumnezeu, prin proclamarea lecturilor stabilite pentru această zi: lectura din Cartea Genezei (1,26-2,9), Psalmul 19, lectura din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani (8,14-25) şi lectura din Evanghelia după sfântul Luca (8,4-15).
Omilia a fost ţinută de ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a evidenţiat încă de la început tema zilei, şi anume creşterea spirituală. "Parabola semănătorului, a spus înaltul ierarh, este deosebit de semnificativă pentru creşterea în unitate". El a explicat că parabola semănătorului relatată în Evanghelia zilei ne permite să descoperim diversitatea receptării cuvântului lui Dumnezeu, în funcţie de locul în care a căzut sămânţa împrăştiată de semănător. Astfel, descoperim patru categorii de oameni. În primul rând există categoria celor indiferenţi şi vicleni; "Diavolul se serveşte de indiferenţă şi viclenie pentru a-i abate pe oameni de la aprofundarea şi trăirea cuvântului lui Dumnezeu", a spus ÎPS Daniel. Există apoi o a doua categorie, a celor nestatornici în încercări, care renunţă la idealul lor. "Încercările, a explicat mitropolitul, preluând cuvintele sfântului Ioan Gură de Aur, constituie o pedagogie divină, un examen al fidelităţii faţă de Dumnezeu..., o modalitate de a suscita în noi o legătură mai profundă cu Dumnezeu". A treia categorie este a celor înăbuşiţi de griji, de bogăţii şi de plăceri. "Ceea ce adunăm în suflet, a spus înaltul ierarh, devine lumină nepieritoare... Când nu ne mai putem ruga înseamnă că am pierdut libertatea spirituală". Ultima categorie este a celor statornici, care aduc roade bogate, asemenea seminţelor căzute în pământ bun.
"Aplicată la vocaţia unităţii creştinilor a mai spus ÎPS Daniel, parabola aduce foarte multă lumină, speranţă şi încurajare... Unitatea creştinilor este un dar al lui Dumnezeu în Isus Cristos. Însă orice dar implică datoria de a-l păstra şi de a-l cultiva... Evanghelia ne îndeamnă la multă atenţie, răbdare şi veghere, la statornicie în căutarea unităţii..., la efortul de a lucra împreună cu ceilalţi...". În final, mitropolitul a subliniat importanţa rugăciunii pentru unitate, spunând că "nu e suficient să avem discursuri frumoase despre unitate, ci este nevoie de multă rugăciune şi de ajutorul lui Dumnezeu", şi a amintit în acest sens frumoasele cuvinte ale sfântului Bernard de Clairveaux: "Acum rămân acestea trei: rugăciunea, cuvântul şi fapta; dar cea mai mare dintre toate acestea este rugăciunea".
Următorul moment al celebrării ecumenice l-a constituit rugăciunea universală, intenţiile fiind proclamate alternativ de preoţi catolici şi ortodocşi şi însoţite de invocaţia Kyrie eleison. A urmat binecuvântarea apei şi stropirea cu apă sfinţită a credincioşilor de către cei doi ierarhi. În continuare, toţi cei prezenţi au rostit împreună rugăciunea Tatăl nostru, făcând să răsune catedrala. După oferirea păcii, un grup de creştini ortodocşi a intonat cântecul "Pe tine, Doamne...".
Celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea dată de PS Petru Gherghel şi cu un cuvânt de mulţumire adresat tuturor celor care au participat la programul de rugăciune şi de comuniune frăţească.
Următoarea celebrare va avea loc joi, 20 ianuarie, la ora 17.00, în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloaie".
Emanuel Imbrea
