Iaşi: Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor - a doua zi
După ce în prima zi din cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor creştinii catolici şi ortodocşi s-au întâlnit în capela Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif", un mare număr de preoţi, atât de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, cât şi de la Institutul Teologic Romano-Catolic, cărora li s-au alăturat în rugăciune mulţi credincioşi, catolici şi ortodocşi, s-au reîntâlnit în cea de-a doua zi, joi, 19 ianuarie 2006, de această dată în capela "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gabriel" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae". Capela a devenit, ca şi în anii trecuţi, neîncăpătoare.
Pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie "Dumitru Stăniloae", cel care a fost celebrant la această întâlnire de rugăciune care a avut motoul "Să construim unitatea între creştini cu Isus în mijlocul nostru - un ecumenism ancorat în cotidian", i-a salutat la începutul rugăciunii pe cei prezenţi. A explicat apoi rolul Săptămânii de rugăciune: "Ne adunăm pentru a putea descoperi calea ce duce la unificarea Bisericilor, cale pe care a indicat-o Cristos deseori, când a vorbit despre unitatea tuturor. Cristos nu a scris nici un referat, nici un tratat teologic, nu a scris nici o carte, ci el pur şi simplu s-a rugat, s-a rugat smerit pentru unitatea tuturor. Aceasta este şi invitaţia din această seară pe care o adresăm tuturor: ca, asemenea lui Cristos, să căutăm unitatea între noi". Dorinţa părintelui a fost ca "în această seară să fie o ocazie spre îndreptarea unuia către altul".
Celebrarea propriu-zisă a început cu înălţarea de rugăciuni către Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru ca el să vină în ajutorul neputinţei omeneşti.
După ce pr. Cristinel Fodor a rostit Psalmul 133(132), a urmat Ectenia mare în care s-au rostit diferite rugăciuni: pentru pace şi pentru mântuirea sufletelor, pentru bunăstarea Bisericilor şi pentru unirea tuturor, pentru credincioşi, pentru ca aceştia să propăşească cât mai mult spiritual, dar şi material, pentru ierarhii bisericeşti şi pentru conducătorii civili, pentru tot clerul şi poporul şi pentru cei aflaţi în primejdie. Pentru ca Domnul să asculte aceste cereri a fost invocat şi ajutorul sfintei Fecioare. După acest moment, corul Teologus al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, condus de pr. Alexăndrel Barnea, a cântat cântecul "Împăratul cerurilor".
Prima lectură, luată din Cartea Deuteronomului (Dt 30,15-20), a fost proclamată de pr. prof. dr. Ştefan Lupu, iar după ce corul Teologus a intonat cântecul "Lumină lină" şi un părinte diacon ortodox a intonat cea de-a doua lectură luată din Scrisoarea I a sfântului apostol Paul către Corinteni (1Cor 12,12-3), părintele Viorel Sava a intonat sfânta evanghelie luată din Evanghelia după sfântul Ioan (In 13,1-15).
În cuvântul de învăţătură bazat pe textele propuse pentru această zi, pr. prof. dr. Wilhelm Dancă, rector al Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif ", a vorbit despre faptul că "există în lume la ora actuală mai mult de un miliard de creştini de diferite denominaţiuni. Între dânşii există o unitate care izvorăşte din sacramentul Botezului pe care toţi aceşti creştini l-au primit... botez care i-a introdus într-o viaţă nouă, în comuniune cu Sfânta Treime. Omul trăieşte în această lume, dar privirea lui se îndreaptă spre o altă lume... toţi sunt animaţi de această speranţă că vor trebui să treacă de la această lume pieritoare la cea nepieritoare. Totodată, prin Botez, după cuvintele sfântului apostol Paul, noi am fost încorporaţi, introduşi în ceea ce se numeşte familia mare a lui Dumnezeu care este Biserica. Astfel se explică cum se poate realiza unitatea şi cum poate continua ea, imaginea trupească trimiţând la un adevăr mult mai profund, cel spiritual". Părintele a explicat semnificaţia trupului mai ales că în gândirea teologică a sfântului apostol Paul acest concept era mult mai complex: "Trupul este o forţă care unifică mădularele. Prin urmare, suntem diferiţi, suntem cu daruri diferite, avem locuri deosebite în Biserică, avem responsabilităţi diferite, dar ceea ce ne uneşte nu este suma tuturor celor un miliard şi ceva de creştini, ci e Cristos acela care îi unifică pe toţi aceşti creştini din Biserica sa".
În continuare s-a vorbit despre cea mai mare cale de slujire în Biserică, care este dragostea. Pe baza Evangheliei după sfântul Ioan, care a fost proclamată, părintele a spus că această dragoste, iubire, constă în iubirea-jertfă, iubirea-dăruire-de-sine (caritas, agape) luând exemplul lui Cristos, care a spălat picioarele apostolilor, un alt gest de o profundă semnificaţie: acest gest a fost preluat de Biserică, aceea care-l spală pe om nu numai pe picioare, dar în întregime prin sacramentul Botezului şi tot prin Botez primesc darul Duhului Sfânt şi darul cel mai mare care este dragostea".
Părintele a dat indicaţia "să mai ieşim din atmosfera solemnă, liturgică, şi să intrăm în viaţa profană, acolo unde noi trăim, acolo unde noi muncim, să ne întâlnim unii cu alţii şi să trăim cu adevărat această dragoste unii faţă de ceilalţi, spălându-ne unii altora picioarele, după exemplul şi al papei Paul al VI-lea şi al patriarhului Demetrios".
Părintele a încheiat omilia cu întrebările pe care le-a pus şi sfântul Vasile cel Mare, întrebări la care fiecare să dea un răspuns personal: "Ce vom face după această celebrare? Vom rămâne la fel de uniţi? Vom avea aceeaşi bucurie când ne vom întâlni pe stradă?".
După omilie a urmat ectenia întreită, alte rugăciuni făcute pentru clerici şi pentru credincioşi. Ectenia s-a încheiat cu acele cuvinte ale bătrânului Simeon din Luca 2,29-32 şi cu rugăciunea Tatăl nostru.
Câţiva seminarişti din corul Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" au cântat cântecul "Unde doi sau trei".
După rugăciunea şi binecuvântarea finală, pr. prof. dr. Viorel Sava a mulţumit preoţilor, seminariştilor şi credincioşilor care au ales să se unească în rugăciune, dorind ca momentul de rugăciune să fie un nou început pentru a permanentiza în viaţa de zi cu zi rugăciunea pentru unitatea creştină".
Următoarea celebrare va avea loc vineri, 20 ianuarie, la ora 17.00, în biserica romano-catolică "Sf. Tereza" din Iaşi.
Adrian Blăjuţă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 ianuarie: Iaşi: Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor - a doua zi.