Iaşi: Programul şi oaspeţii de seamă de la sfinţirea catedralei
Catedrala nouă din Iaşi este pregătită pentru sărbătoarea sfinţirii şi a consacrării altarului care va avea loc marţi, 1 noiembrie 2005, începând cu ora 11.00. În aceeaşi zi, întreaga Biserică Catolică sărbătoreşte solemnitatea Tuturor Sfinţilor. Luni, 31 octombrie, va avea loc la Iaşi, la sediul episcopiei, Conferinţa Episcopilor din România, începând cu ora 19.00. Episcopii celor 11 dieceze şi eparhii romano-catolice şi greco-catolice din ţară se vor aduna în sesiune specială şi vor analiza concluziile Sinodului episcopilor, desfăşurat la Vatican în perioada 2-23 octombrie.
Reamintim că o parte din Liturghia sfinţirii noului lăcaş de cult va fi transmisă la Radio Iaşi (între orele 11.10-11.50). Mai jos sunt date referitoare la program şi la oaspeţii de seamă care vor fi prezenţi la marele eveniment al sfinţirii.
În ziua sfinţirii catedralei maşinile vor fi parcate în faţa Palatului Culturii (nu se poate intra cu maşina în curtea episcopiei).
Preoţii se vor îmbrăca în catedrala veche şi se va porni în procesiune spre catedrala nouă la ora 10.50.
* * *
Program
Luni, 31 octombrie
19.00 - Conferinţa Episcopilor din România
Marţi, 1 noiembrie
10.30 - Îmbrăcarea în catedrala veche
10.50 - Procesiune spre catedrala nouă
11.00 - Sfânta Liturghie de sfinţire a catedralei
14.00 - Prânzul la subsolul catedralei pentru toţi invitaţii
17.00 - Concert de muzică sacră susţinut de corurile catedralei romano-catolice din Iaşi (corul de copii, corul de tineri "Juvenes Ecclesiae" şi corul mare)
18.00 (în pauza concertului) - Lansarea cărţii Catedrala romano-catolică din Iaşi (Dănuţ Doboş - coord., Stela Cheptea, Anton Despinescu, Fabian Doboş, Tereza Sinigalia, Gheorghe Hereş, Cornel Cadar).
Notă:
După sfânta Liturghie a sfinţirii catedralei, la subsol este o expoziţie de fotografii care redă momente legate de catedrala nouă şi de cea veche.
* * *
Oaspeţi de seamă la sfinţirea catedralei
Î.P.S. Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova
Î.P.S. Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti
Î.P.S. Lucian Mureşan, arhiepiscop de Alba-Iulia şi Făgăraş, mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică)
Î.P.S. György Jakubinyi, arhiepiscop de Alba-Iulia
P.S. Martin Roos, episcop de Timişoara
P.S. Ioan Şişeştean, episcop de Maramureş
P.S. Jenö Schönberger, episcop de Satu Mare
P.S. Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla
P.S. Virgil Bercea, episcop de Oradea
P.S. Alexandru Mesian, episcop de Lugoj
P.S. József Tamás, episcop auxiliar de Alba-Iulia
P.S. Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti
P.S. József Tempfli, episcop de Oradea
P.S. Anton Coşa, episcop de Chişinău
* * *
S.E.R. Reinhard Lettmann (Münster, Germania)
S.E.R. Ryszard Karpinski (Lublin, Polonia)
S.E.R. Gastone Simoni (Prato, Italia)
S.E.R. Dino De Antoni (Gorizia, Italia)
S.E.R. Pier Giacomo Grampa (Lugano, Elveţia)
S.E.R. Elmar Fischer (Bregenz, Austria)
S.E.R. Georg Müller (Trontheim, Norvegia)
Rev. Mons. Albert Holenstein (Austria)
Rev. Mons. dr. Lothar Waldmüler, Domkapitular Prälat (München, Germania)
Rev. Mons. Johann Hörist, rector Collegio dell'Anima (Roma, Italia)
Rev. Prälat Gerhard Specht (Hagen, Germania)
Rev. Mons. Paolo De Nicolo (Vatican)
Mons. Ernesto Storelli (Lugano, Elveţia)
Rev. don Lorefice Corrado (Vatican)
Don Valerio Crivelli (Lugano, Elveţia)
Padre Abelardo Lobato (Lugano, Elveţia)
Don Giovanni Brusegan (Padova, Italia)
Don Elia Ferro (Padova, Italia)
Kaplan Andre Cieszewski (Münster, Germania)
Dr. Josef Eisterer (Bregenz, Austria)
Br. Matthaus (Bregenz, Austria)
Br. Paul Kaiser (Viena, Austria)
Br. Johann (Viena, Austria)
Br. Erhard, viceprovincial (Viena, Austria)
Sr. Maria Teresa (Lugano, Elveţia)
Herr Hans Schobel (Germania)
Fam. Ernst u. Edeltraud Riedl (Germania)
Fam. Monika und Andreas Konradsheim (Hundsheim, Austria)