Întrunirea membrilor Consiliului Prezbiteral a avut loc miercuri, 10 mai 2017, la ora 10.30, în clădirea Episcopiei de Iaşi dinspre Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, numită Palatul Camilli.
Preasfinţitul Petru Gherghel, după ce a salutat pe fiecare membru în parte, a făcut o rugăciune de invocare a Duhului Sfânt.
Sesiunea a avut ca primă temă promovarea şi celebrarea venerării fericitului Anton Durcovici. Cu ocazia împlinirii a trei ani de la beatificarea acestuia, Preasfinţitul Petru a vorbit despre sfânta Liturghie şi simpozionul ce vor avea loc la Iaşi în ziua de 17 mai. De asemenea, a amintit de importanţa devoţiunii către fericitul Anton Durcovici, ce trebuie să existe în fiecare parohie a Diecezei de Iaşi în zilele de joi.
A doua temă propusă pentru această întâlnire a fost despre grija pastorală faţă de tineri şi vocaţie. Părintele vicerector, Eduard Soare, a dezvoltat acest subiect plecând de la conceptul de vocaţie ca libertate a lui Dumnezeu ce se întâlneşte cu libertatea omului, o libertate perfectă şi una imperfectă. Apoi, a vorbit despre trei trepte necesare în pastoraţia tinerilor, credinţă, discernământ, vocaţie, şi necesitatea unei integrări între vocaţia la viaţa de familie şi la viaţa consacrată.
Preasfinţitul Petru a adăugat faptul că este esenţială munca, călăuzirea şi mărturia preotului, promovarea vocaţiei fundamentale de creştin care poartă la promovarea vocaţiei specifice la viaţa consacrată, grija faţă de ministranţi, iar preoţii parohi să-i sprijine pe părinţii vicari în atribuţiile lor.
Episcopul auxiliar Aurel a subliniat importanţa cursurilor de formare pentru preoţi în a-i ajuta la împlinirea cât mai fructuoasă a misiunii de păstor. Tema cursurilor de formare din acest an fiind despre vocaţie din punct de vedere teologic, liturgic, pastoral şi administrativ. Cursurile se vor ţine în prima parte a lunii septembrie la Institutul Romano-Catolic din Iaşi, iar în ultima săptămână a lunii septembrie şi în luna octombrie la Traian. La propunerea părintelui Daniel Iacobuţ, s-a decis ca la întâlnirile decanale preoţii să propună anumite aspecte ale temei despre vocaţie sau alte teme de care sunt interesaţi.
Preasfinţitul Petru a propus părintelui Daniel Iacobuţ să ia legătura cu părintele Mihai Coşa pentru a propune şi organiza pentru binevoitori zile de exerciţii spirituale.
Părintele Cristian Farcaş a vorbit despre tema cimitirelor, necesitatea intabulării cimitirelor, a unui regulament de funcţionare şi organizare a cimitirelor. Părintele econom a amintit şi despre oportunitatea capelelor în cimitire.
Al cincilea punct al întâlnirii, expus de către Preasfinţitul Aurel, a fost legat de programul de transferuri şi că toate schimbările, cele de parohi, vicari şi alte misiuni, vor fi de la 1 august.
Al şaselea moment, prezentat de părintele Cristian Farcaş, a fost constituit de problema salarizării, intabulării clădirilor Bisericii şi evaluarea acestora.
A şaptea temă pe ordinea de zi, ce i-a revenit părintelui Mihai Budău, a fost cu privire la precizări juridice şi economice. Printre altele, părintele a subliniat că investiţiile mai mari de 10.000 euro în diferite parohii trebuie să fie făcute cu aprobarea episcopului.
Ultima discuţie a fost despre petiţia către CNA pentru a obţine frecvenţă Radio Maria în zonele Roman (pentru a se schimba din AM în FM), Suceava, Iaşi şi Comăneşti.
Sesiunea de prezentări şi discuţii, din cadrul Consiliului Prezbiteral, s-a încheiat cu rugăciunea Ora Medie condusă de episcopul de Iaşi, Mons. Petru Gherghel.
Pr. Romeo Neculai
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10 mai: Iaşi: Întrunirea membrilor Consiliului Prezbiteral
