Un adânc prinos de recunoştinţă
Îţi mulţumim, Doamne, pentru Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea
În aceste momente unice din istoria Bisericii noastre şi în acest ceas de comuniune cu Sfântul Părinte papa Benedict şi cu toţi cei care se îndreaptă cu gândul spre Roma, vrem să mai ascultăm încă o dată cuvintele care au fost rostite ieri, 27 februarie, la audienţă de miercuri, după o viaţă dedicată lui Dumnezeu, Bisericii şi lumii, de păstorul nostru, mai ales după cei aproape opt ani de slujire, de credinţă şi de iubire ca şi după impresionanta lecţie de umilinţă:
"Nu abandonez crucea, ci rămân într-un mod nou lângă Domnul răstignit".
Aceste cuvinte, cu care Sfântul Părinte a ţinut să explice gestul lui de a lăsa responsabilitatea conducerii Bisericii altuia mai tânăr şi mai în forţă, corespunzător noilor timpuri prin care trece Biserica, barca lui Petru, ne amintesc de cuvintele pe care le-a adresat mulţimii de credincioşi, adunaţi în Piaţa "Sfântul Petru", în ziua de 19 aprilie 2005, la începutul mandatului său:
"Iubiţi fraţi şi surori, după marele papă Ioan Paul al II-lea, domnii cardinali m-au ales pe mine, un simplu şi umil lucrător în via Domnului. Mă mângâie faptul că Domnul ştie să lucreze şi să acţioneze şi cu instrumente insuficiente şi în mod deosebit mă încredinţez rugăciunilor voastre".
Acest gând, prezentat cu atâta seninătate şi umilinţă, a fost continuat în ziua inaugurării pontificatului său, când, la omilia de la sfânta Liturghie solemnă din Piaţa "Sfântul Petru", avea să declare: "Adevăratul meu program de guvernare nu este acela de a face voia mea, de a urma ideile mele, ci acelea de a mă dispune, împreună cu întreaga Biserică, la ascultarea cuvântului şi a voinţei Domnului şi de a mă lăsa îndrumat de el; aşa încât să fie el însuşi care conduce Biserica în acest ceas al istoriei noastre". Încă de atunci, întreaga piaţă, cu peste 500.000 de credincioşi, a aprobat şi salutat acest mesaj de simplitate, de un plin umanism şi de o credinţă vie, însoţind cuvintele sale cu repetate aplauze.
Acest gând, care l-a însoţit în toţi cei opt ani de pontificat şi l-a urmărit în modul său de a se face înţeles şi de a transmite mesajul credinţei şi al iubirii, l-a făcut să fie preţuit, ascultat şi admirat de toţi credincioşii Bisericii Catolice şi de toţi oamenii de bunăvoinţă, lăsând în toată activitatea sa de suprem păstor dovada unei adevărate slujiri şi dăruiri pentru cauza lui Cristos şi a Bisericii sale.
Era firesc ca marele teolog şi om al rugăciunii şi al lui Dumnezeu să-şi dea seama de misiunea şi responsabilitatea sa şi să-şi ofere, cu toată priceperea şi generozitatea, slujirea sa nelimitată, în ciuda tuturor greutăţilor vârstei înaintate şi a problemelor societăţii de azi.
Cei aproape opt ani de pontificat dau dovada unei slujiri fără precedent, care îl aşează lângă marii papi: Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea şi fericitul Ioan Paul al II-lea.
Bilanţul activităţii sale reprezintă un inestimabil dar cu care Dumnezeu a binecuvântat Biserica întreagă şi pentru care nu trebuie să încetăm să-i mulţumim Celui care l-a ales şi l-a învrednicit cu atâtea daruri.
Creştinii de pe toată suprafaţa pământului s-au unit în acest timp în rugăciune pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru acest mare păstor şi papă şi pentru a-l preamări pe Cristos, divinul întemeietor al Bisericii, care ştie să aleagă slujitori fideli, umili şi generoşi ca să slujească, fără rezerve, poporul său.
În lumina activităţii sale de profesor, teolog, apărător al dreptei credinţe în înalta responsabilitate de prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, ţinând cont de nenumăratele sale cărţi şi studii, ca episcop şi cardinal al Bisericii Romane, şi luând act de activitatea desfăşurată ca suprem pontif, de publicarea celor trei enciclice (despre "iubirea creştină": 2005, despre "speranţa creştină": 2007, despre dragoste în adevăr: 2009), precum şi de nenumăratele sale documente, discursuri şi predici, ne putem imagina marele dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu şi înţelegem motivele pentru care trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru preotul, profesorul şi cardinalul Joseph Ratzinger şi, desigur, pentru Benedict al XVI-lea, aşezat în fruntea Bisericii Catolice.
Angajamentul său neobosit în prezentarea doctrinei creştine, în dialogul cu celelalte Biserici şi religii, în munca ecumenică, şi în cea interreligioasă, preocuparea sa pentru apărarea vieţii şi respectarea persoanei umane de la concepere şi până la moarte, deschiderea faţă de copii şi tineri, grija pentru dialogul cu lumea civilă şi socială, preţuirea şi deschiderea pentru noile instrumente de evanghelizare: mijloacele de comunicare şi lumea internetului, ne fac să admirăm în Sfântul Părinte Benedict un papă care s-a înscris cu totul în ritmul vieţii şi al timpului în care trăim, un papă actual şi dedicat, dornic de a prezenta cu mult curaj evanghelia vieţii şi morala creştină autentică, conformă cu mesajul evanghelic şi tradiţia Bisericii.
Păstor umil şi blând, dar ferm în iubirea faţă de Biserică şi întemeietorul ei, Cristos, Benedict al XVI-lea a condus, cu adevărat, barca lui Petru, atât în apele calme ale vremii, cât şi în timp de furtuni ameninţătoare spre portul sigur al credinţei în Isus Cristos.
Retragerea lui de la cârma Bisericii reprezintă o durere pentru toţi cei care l-au iubit, admirat şi urmat, dar în acelaşi timp şi un motiv de preamărire a lui Dumnezeu, care ni l-a dat ca pe un adevărat exemplu de slujire şi de iubire faţă de Biserică şi ca pe un vrednic şi nobil slujitor umil al mandatului de păstor suprem. El nu renunţă la jertfă şi cruce, ci se angajează la o altă formă de iubire a lui Dumnezeu, a Bisericii şi a poporului creştin, prin rugăciune, meditaţie şi dăruire de sine, chiar în inima Bisericii, într-o mănăstire din cetatea Vaticanului, mereu alături de cel pe care Domnul îl va alege prin cardinali drept noul şi vrednicul cârmaci al Bisericii lui Cristos.
Sunt memorabile şi impresionante cuvintele lui de la audienţa cu pelerinii de ieri, miercuri, 27 februarie, prin care sublinia şi explica decizia şi noul drum de urmare a crucii, pe care a iubit-o, o iubeşte şi o îmbrăţişează până la sfârşit: un nou mod de a fi în barca Bisericii lui Petru.
Acel "totdeauna cu Isus şi Biserica" este şi un "pentru totdeauna", nu mai există întoarcere: "Decizia mea de a renunţa la exercitarea activă a slujirii nu revocă asta. Nu mă întorc la viaţa privată, la o viaţă de călătorii, întâlniri, recepţii, conferinţe etc. Nu abandonez crucea, ci rămân în mod nou lângă Domnul răstignit. Nu mai port puterea funcţiei pentru conducerea Bisericii, dar în slujirea rugăciunii rămân, ca să spunem aşa, în staulul sfântului Petru".
Ce exemplu minunat de ofertă până la sfârşit! Câtă iubire şi dăruire prin suferinţă, rugăciune şi jertfă!
Îţi mulţumim, Doamne, pentru acest om al timpurilor noastre, pentru acest păstor plin de iubire, umilinţă şi seninătate!
În aceste momente de mare trăire de credinţă, şi în faţa acestui exemplu de slujire umilă şi de dragoste faţă de noi, ne unim cu toţi creştinii şi cu toţi oamenii de bunăvoinţă care l-au admirat în tot ce a făcut, mai ales în acest ultim gest de iubire faţă de toţi, şi îi mulţumim Domnului şi Sfântului Părinte în rugăciunea noastră şi la celebrarea jertfei sfintei Liturghii din această seară, seara despărţirii oficiale de scaunul lui Petru, lăsând loc urmaşului său, noul papă, pe care îl va alege Domnul, Stăpânul timpurilor şi al Bisericii.
Îţi mulţumim, Sfinte Părinte, pentru că ne-ai iubit cu iubirea lui Cristos, că ne-ai învăţat credinţa în Dumnezeu şi evanghelia vieţii.
Îţi mulţumim pentru slujirea umilă şi fără rezerve, ca şi pentru exemplul ce ni l-ai dat şi ni-l dai nouă, tuturor celor care deţinem o muncă de slujire şi de conducere în biserică şi în societate.
Şi îţi mai mulţumim, Sfinte Părinte, pentru că ai ţinut ca ultimele cuvinte de la audienţa de miercuri, 27 februarie, din Piaţa "Sfântul Petru" să fie adresate chiar în limba română pentru pelerinii, ajunşi la Roma, din ţara noastră: "Lăudat să fie Isus Cristos! Adresez un salut cordial credincioşilor de limba română, mai ales celor de la Oradea! Vă primesc cu bucurie şi vă doresc ca pelerinajul vostru să aducă roade bune pentru voi şi comunităţile voastre. Vă binecuvântez din toată inima!"
Putem şi trebuie să spunem din toată inima: Deo gratias!
Avem, aşadar, Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori, dragi şi iubiţi credincioşi, un motiv de bucurie şi satisfacţie şi simţim cu toţii chemarea de unire în rugăciune, preamărindu-l pe Dumnezeu pentru darul slujirii Sfântului Părinte papa Benedict şi îi mulţumim lui Cristos, marele preot, care este ieri, azi şi mereu acelaşi iubitor faţă de poporul său. Mulţumim, Sfinte Părinte, pentru iubirea şi exemplul dat!
Îl rugăm mai departe pe Dumnezeu să ne dăruiască un nou păstor după inima sa şi să ne binecuvânteze pe toţi - ţara noastră, poporul, dieceza, Biserica şi lumea întreagă.
În numele tuturor, mulţumim!
28 februarie 2013
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
