Duminică, 2 iunie 2019, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 16, în catedrala "Sfânta Fecioara Maria, Regină" din Iaşi, părintele Michel Remery, autorul cărţii Tweeting with God, a vorbit tinerilor despre frumuseţea întâlnirii cu Dumnezeu, un Dumnezeu capabil să surprindă mereu pe toţi cei ce-l caută.
Liturghia a fost celebrată de părintele Ştefan Lupu, decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, însoţit fiind de preoţii Lucian Păuleţ, Lucian Farcaş, Iosif-Claudiu Doboş şi părintele oaspete, Michel Remery.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Michel Remery. Încă de la început, părintele a remarcat frumuseţea arhitecturii catedralei şi încărcătura simbolică şi teologică şi a ţinut, în calitate de absolvent al unor studii de arhitectură, să-şi exprime trăirea unor asemenea emoţii.
Aflat în faţa tinerilor, Sfinţia Sa a dorit să le transmită o împărtăşire a eforturilor lui cu tinerii, un efort de a-l căuta pe Dumnezeu, efort din care s-a născut cunoscuta carte în rândul tinerilor, Tweeting with God.
Părintele Michel i-a provocat pe toţi tinerii să se avânte în căutarea lui Dumnezeu, un Dumnezeu care, prin Isus, se lasă mereu descoperit de cei ce îndrăznesc să iasă din tiparele unei lumi aplatizate. Spunea părintele Michel că "Dumnezeu trebuie mereu căutat pentru a fi descoperit". Şi poate cea mai accesibilă cale este cea sacramentală şi cea a întrebărilor, născută în urma dialogului. La acest punct, părintele le-a amintit tinerilor că, atunci când în viaţa unui tânăr şi a unei tinere ce se întâlnesc şi se plac, urmează o nouă etapă şi anume cea a cunoaşterii, o cunoaştere alimentată de numeroase întrebări cu privire la cealaltă persoană. Putem folosi şi în viaţa de credinţă aceeaşi modalitate, cu cât vrei să-l iubeşti mai mult pe Dumnezeu cu atât îl cauţi mai mult, chiar punându-ţi întrebări, şi cel mai important, provocându-i şi pe ceilalţi să-l descopere. În acest sens, este important ca tinerii să depăşească barierele lumii de astăzi, a atitudinii de indiferenţă religioasă. Este necesar ca tinerii să comunice şi să împărtăşească experienţa lor de credinţă cu ceilalţi tineri; a bucuriilor, a frământărilor, şi a tuturor lucrurilor ce pot contribui la maturizarea credinţei.
Sfinţia Sa a amintit de frumoasa experienţă în care a lucrat cu tinerii şi din rodul străduinţelor lor, luminaţi de Duhul Sfânt, a rezultat frumoasa lucrare, Tweeting with God, o lucrare ce se adresează în mod deosebit tuturor tinerilor, dar şi tuturor celor ce se află în aprofundarea relaţiei lor cu Dumnezeu.
Dumnezeu este capabil să trăiască în mod autentic relaţia Sa cu omul. E un Dumnezeu care răspunde tuturor aspiraţiilor umane, fiind singurul care le poate orienta spre un nou orizont, cel al unei împliniri autentice. Prin Isus, Dumnezeu descoperă iubirea Sa cea mai profundă, ajungând să răspundă celor mai profunde întrebări ce se nasc în inima omului.
De aceea, amintea părintele, "dragi tineri, să nu vă fie frică să vă întâlniţi cu Dumnezeu, scrieţi-i în inima voastră şi el nu va întârzia să vă răspundă!"
După sfânta Liturghie, părintele Michel Remery i-a întâlnit pe tineri în faţa catedralei unde a schimbat câteva gânduri şi i-a încurajat să descopere fascinaţia de a te lăsa întâlnit de Dumnezeu.
Părintele Michel Remery este autorul cărţii Tweeting with God, o lucrare spectaculoasă, cu 442 de pagini şi un format neobişnuit, 19x19 cm, care introduce, printr-un limbaj simplu, în frumuseţea de a descoperi credinţa catolică, o credinţă mereu provocatoare în ceea ce înseamnă un răspuns la mesajul lui Dumnezeu, un mesaj de iubire ce interpelează pe fiecare om în parte.
Cartea părintelui a fost tradusă în limba română încă din anul 2016 şi poate fi procurată de la Editura "Sapientia" din Iaşi (www.editurasapientia.ro) sau de la orice librărie catolică din ţară.
Marian Păuleţ
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 iunie: Iaşi: Iaşi: Părintele Michel Remery, autorul cărţii "Tweeting with God", şi tinerii din catedrală
* * *
Editura "Sapientia": Tweeting cu Dumnezeu
