Noua catedrala romano-catolica din Iasi

Excelenţei sale Mons. Petru Gherghel
Episcopia Romano-Catolică
Bd. Ştefan cel Mare nr. 26
700064 - Iaşi, România

Cu ocazia dedicării solemne a noii catedrale a Diecezei de Iaşi, Sfântul Părinte, părtaş în mod spiritual la bucuria comună pentru mult doritul eveniment care s-a putut realiza prin efortul generos al comunităţii romano-catolice, exprimă felicitări şi urări pentru ca moştenirea creştină transmisă din generaţie în generaţie, trăită şi în timpul tristei perioade de asuprire să contribuie la edificarea în mod trainic a împărăţiei lui Dumnezeu în comuniune de iubire cu scaunul lui Petru.

Invocând mijlocirea preasfintei Fecioare Maria regină, căreia îi este dedicat noul edificiu sacru, Sfântul Părinte trimite Excelenţei voastre, concelebranţilor şi tuturor participanţilor la ritul sacru implorata binecuvântare apostolică mijlocitoare de îmbelşugate daruri cereşti.

Card. Angelo Sodano,
secretar de stat al sanctităţii sale Benedict al XVI-lea