Cei 17 studenţi ai anului IV şi cei 6 studenţi ai anului V de la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi duminică, 13 aprilie 2008, în cadrul Liturghiei solemne de la ora 10.00, prezidată de PS Aurel Percă, au fost instituiţi lectori şi, respectiv, acoliţi. PS Percă i-a avut alături în jurul altarului pe pr. Wilhelm Dancă, rectorul institutului, şi pe ceilalţi părinţi profesori. Noii lectori şi acoliţi au fost înconjuraţi de părinţi, rude, prieteni şi credincioşi laici.
Celebrarea a început printr-o procesiune din sacristie spre altarul din capelă. Viitorii lectori şi acoliţi au ocupat locurile rezervate lor, în apropierea altarului. Ei erau îmbrăcaţi cu reverendă şi cotă. În capelă erau prezenţi mulţi dintre părinţii candidaţilor, fraţi, surori, rude, prieteni, precum şi alţi credincioşi.
După proclamarea lecturilor propuse pentru duminica a IV-a a Paştelui (Fap 2,14a.36-41; Ps 22; 1Pt 2,20b-25; In 10,1-10) şi după ce candidaţii la treptele lectoratului şi acolitatului au fost chemaţi pe nume, iar ei au răspuns "prezent", PS Aurel Percă a rostit cuvântul de învăţătură.
După predică a urmat ritul propriu-zis al instituirii noilor lectori şi acoliţi. După ce aceştia au îngenuncheat, episcopul şi-a impus mâinilor asupra lor şi l-a implorat pe Duhul Sfânt, care să le dea puterea exercitării acestor ministere. Apoi, rând pe rând, fiecare a venit şi a îngenuncheat în faţa episcopului, care a înmânat lectorilor Lecţionarul, acoliţilor potirul şi patena, fiecare răspunzând "Amin".
Studenţii anului IV care au primit slujirea lectoratului sunt: Marius Adam (Roman, "Fericitul Ieremia Valahul"), Daniel Amihăesei (Pildeşti), Gabriel Bacoşcă (Săbăoani), Gabriel Balint (Pustiana), Pavel Beşleagă (Iugani), Eusebiu Bulai (Iaşi, "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"), Gabriel Ciobanu (Buruieneşti), Vasile Cohanovschi (Stârcea - Moldova), Alin Conţu (Bacău, "Sfânta Cruce"), Liviu Crişmaru (Pârgăreşti), Sergiu Dămoc (Pildeşti), Tiberiu Dima (Ploscuţeni), Ciprian Ghiurcă (Galbeni - BC), Lucian Ianuş (Şcheia), Florin Jitaru (Bacău, "Sfântul Nicolae"), Maximilian Lucaci (Bucureşti, "Adormirea Maicii Domnului"), Ionuţ Pal (Roman, "Sfânta Tereza a Pruncului Isus).
Studenţii anului V care au primit slujirea acolitatului sunt: Iosif Bălteanu (Butea), Claudiu Cocuţ (Teţcani), Marius Enăşel (Bacău, "Sfântul Nicolae"), Felician Hârja (Hălăuceşti), Răzvan Mătăşel (Roman, "Fericitul Ieremia Valahul"), Iulian Roca (Bacău, "Fericitul Ieremia Valahul").
La finalul celebrării, PS Aurel Percă a transmis şi din partea PS Petru Gherghel, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti şi al PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, un cuvânt de felicitare pentru pasul făcut şi, în acelaşi timp, de încurajare pe mai departe în vederea sfintei Preoţii.
Lectoratul şi acolitatul reprezintă două ministere (slujiri) importante în drumul de formare spre sfânta Preoţie. Între credincioşii care îndeplinesc anumite slujiri liturgice, aşa cum subliniază şi Cartea sinodală (nr. 50), îi deosebim pe slujitorii instituiţi oficial de către Biserică şi pe cei care ocazional îndeplinesc aceste slujiri. Aleşi din rândul seminariştilor, slujitorii instituiţi (lectorii şi acoliţii) au misiuni specifice.
Astfel, lectorul are misiunea: să ducă Evangheliarul (în lipsa diaconului) în timpul procesiunii de la începutul Liturghiei; să citească lecturile şi psalmul, dar nu şi evanghelia; să propună intenţiile rugăciunii universale (când lipseşte diaconul) etc.
Dintre îndatoririle ce revin acoliţilor amintim: să pregătească altarul şi vasele sfinte; să poarte crucea în timpul procesiunii de la intrare; să aşeze pe altar corporalul, purificatorul, potirul, pala şi Liturghierul; să-l ajute pe preot la ofertoriu; să ajute, când este cazul, la distribuirea sfintei Împărtăşanii; să-l ajute pe preot şi pe diacon să ducă la credenţă vasele sfinte, să le purifice şi să le pună în ordine etc.
Marius Enăşel
