Cei 18 seminarişti din anul IV şi cei 15 din anul V de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi au fost instituiţi lectori şi, respectiv, acoliţi, de către PS Petru Gherghel, în cadrul Liturghiei solemne de duminică, 3 aprilie 2011, ora 10.00, în capela seminarului. Seminariştii au făcut acest pas în faţa pr. dr. Wilhelm Dancă, rectorul seminarului, a părinţilor profesori de la seminar şi în faţa rudelor, prietenilor şi a celorlalţi credincioşi prezenţi la celebrare.

Liturghia a început cu procesiunea din sacristie spre altar, formată din ministranţii care purtau lumânările şi crucea procesională, diaconul care purta evangheliarul, seminariştii care urmau să fie instituiţi lectori şi acoliţi, preoţii şi episcopul.

După proclamarea Evangheliei, pr. Wilhelm Dancă, rectorul seminarului, i-a strigat pe nume pe fiecare candidat, iar aceştia au răspuns "prezent". A urmat cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Petru, în cadrul căruia Excelenţa Sa i-a îndemnat pe candidaţi să fie fideli, îndeplinindu-şi cu sârguinţă îndatoririle care decurg din ministeriile pe care le vor primi.

După omilie, Preasfinţitul a rostit asupra candidaţilor rugăciunile de instituire, după care aceştia s-au apropiat primind din mâinile Excelenţei Sale Sfânta Scriptură (lectorii) şi vasele sfinte (acoliţii).

La sfârşitul Liturghiei, Preasfinţitul Petru a transmis noilor lectori şi acoliţi, precum şi tuturor celor prezenţi saluturile şi încurajările din partea PS Petru Gherghel, ÎPS Ioan Robu şi PS Anton Coşa.

Lectoratul şi acolitatul reprezintă două ministere (slujiri) importante în drumul de formare spre sfânta Preoţie. Între credincioşii care îndeplinesc anumite slujiri liturgice, aşa cum subliniază şi Cartea sinodală (nr. 50), îi deosebim pe slujitorii instituiţi oficial de către Biserică şi pe cei care ocazional îndeplinesc aceste slujiri. Aleşi din rândul seminariştilor, slujitorii instituiţi (lectorii şi acoliţii) au misiuni specifice. Primirea acestor ministerii îi ajută pe seminarişti să realizeze o apropiere tot mai profundă faţă de cuvântul lui Dumnezeu şi să adâncească relaţia lor cu Cristos, prezent prin excelenţă în taina sfântă a Euharistiei.

Slujirea lectorului este legată în primul rând de proclamarea cuvântului Sfintei Scripturi în adunările liturgice. Ei se îngrijesc şi de instruirea credincioşilor în credinţă pentru a primi cu vrednicie sfintele sacramente. În cadrul sfintei Liturghii pot rosti rugăciunea credincioşilor şi, de asemenea, au rolul de a-i ajuta pe credincioşi să participe activ la diferitele celebrări religioase.

Acolitul are un rol deosebit în slujirea Bisericii, mai ales în ceea ce priveşte sfânta Euharistie. Ocupând un loc care să le înlesnească această îndatorire, îi ajută pe preoţi şi pe diaconi în îndeplinirea misiunii lor în cadrul sfintei Liturghii. În calitate de miniştri extraordinari, ei pot distribui sfânta Împărtăşanie credincioşilor şi pot duce sfânta taină (şi sub formă de viatic) celor bolnavi.

"Mă simt încântat şi total recunoscător lui Dumnezeu, pentru că m-a chemat să fiu vestitor al cuvântului său. Mulţumesc Bisericii pentru încrederea pe care mi-a acordat-o de a colabora la această misiune de răspândire a evangheliei, bineînţeles, în modul propriu lectoratului. Fă să am o cunoaştere tot mai vie şi recunoscătoare a cuvântului tău, Doamne, pentru a mărturisi cu viaţa ceea ce proclam!" (Pavel Martinaş).

"Dumnezeu este iubire, iar unul dintre semnele sublime ale acestei realităţi este şi sfânta Euharistie. Cuvintele de recunoştinţă şi de mulţumire sunt prea sărace pentru a exprima gândurile mele faţă de acest eveniment. Mă încredinţez mai departe călăuzirii Duhului Sfânt pentru ca, într-o bună zi, să ajung să celebrez sfânta taină a Euharistiei al cărei slujitor am devenit astăzi" (Iustian-Ionuţ Petre).

Noii lectori: Mihai Androşcă (Piatra Neamţ "Sf. Iosif"), Albert Babiaş (Siret), Alexandru Balaţchi (Siret), Petru Ciobanu (Chişinău "Providenţa Divină"), Claudiu Ciubotaru (Bacău "Fer. Ieremia"), Corneliu Cucuteanu (Iaşi "Adormirea Maicii Domnului"), Andrei-Robert Dobre (Suceava), Alin-Petrică Herciu (Bacău "Sf. Cruce"), Daniel Ioniţă (Ploscuţeni), Pavel Martinaş (Răducăneni), Ciprian Matei (Bacău "Sf. Cruce"), Octavian-Iulian Nistor (Bacău "Sf. Nicolae"), Gabriel-Cătălin Păuleţ (Buruieneşti), Robert Râtan (Gherăeşti), Silviu-Cristian Salca (Ciucani), Remus-Alin Toma (Huşi-Corni), Roberto-Ştefan Vacaru (Bacău "Fer. Ieremia").

Noii acoliţi: Gabriel Anghel (Buzău), Alin-Cătălin Butnaru (Tămăşeni), Paul Căliman (Oneşti -"Sfinţii Petru şi Paul"), Dominic-Sorin Ciobanu (Săbăoani), Mihail Cojan (Valea Seacă), Anton-Valentin David (Frumoasa), Andrei Dumitrescu (Bucureşti "Adormirea Maicii Domnului"), Daniel Frâncu (Valea Mare), Marian Gărghi (Brusturoasa), Tarciziu Grădinaru (Ploscuţeni), Paul-Cristian Neculăeşi (Mirceşti), Iustian-Ionuţ Petre (Bacău "Sfântul Nicolae"), Gabriel-Iulian Robu (Săbăoani), Ovidiu-Ciprian Solomon (Bacău "Fericitul Ieremia"), Claudiu-Lucian Trifescu (Roman "Sfânta Tereza").

Andrei Dumitrescu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 aprilie: Iaşi (ITRC): Lectorat şi acolitat

Conținut extern de la Google Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.