Cei 17 seminarişti din anul IV şi cei 18 din anul V de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi au fost instituiţi lectori şi respectiv acoliţi de către PS Aurel Percă în cadrul Liturghiei solemne de duminică, 29 martie, 2009, ora 10.00, în capela seminarului. Seminariştii au făcut acest pas în faţa pr. Wilhelm Dancă, rectorul seminarului, a părinţilor profesori de la seminar şi în faţa rudelor, prietenilor şi a celorlalţi credincioşi prezenţi la celebrare.
Liturghia de instituire a început prin procesiunea din sacristie spre altar formată din: ministranţii care purtau lumânările şi crucea procesională, diaconul care purta evangheliarul, seminariştii care urmau să fie instituiţi lectori şi acoliţi, preoţii şi episcopul.
După proclamarea evangheliei, pr. Wilhelm Dancă, rectorul seminarului, i-a strigat pe nume pe fiecare candidat, iar aceştia au răspuns "prezent". A urmat cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Aurel, în cadrul căruia excelenţa sa i-a îndemnat pe candidaţi să fie fideli îndeplinindu-şi cu sârguinţă îndatoririle care decurg din ministeriile pe care le vor primi.
După omilie, Preasfinţitul a rostit asupra candidaţilor rugăciunile de instituire, după care aceştia s-au apropiat primind din mâinile excelenţei sale Sfânta Scriptură (lectorii) şi vasele sfinte (acoliţii).
La sfârşitul Liturghiei, Preasfinţitul Aurel a transmis noilor lectori şi acoliţi precum şi tuturor celor prezenţi saluturile din partea PS Petru Gherghel, ÎPS Ioan Robu şi PS Anton Coşa.
Ministerele lectoratului şi acolitatului sunt slujiri pe care le îndeplinesc seminariştii în vederea sfintei Preoţii. Primirea acestor ministerii îi ajută pe seminarişti să realizeze o apropiere tot mai profundă faţă de cuvântul lui Dumnezeu şi adâncească relaţia lor cu Cristos, prezent prin excelenţă în taina sfântă a Euharistiei.
Slujirea lectorului este legată în primul rând de proclamarea cuvântului Sfintei Scripturi în adunările liturgice. Ei se îngrijesc şi de instruirea credincioşilor în credinţă pentru a primi cu vrednicie sfintele sacramente. În cadrul sfintei Liturghii pot rosti rugăciunea credincioşilor şi, de asemenea, au rolul de a-i ajuta credincioşi să participe activ la diferitele celebrări religioase.
Acolitul are un rol deosebit în slujirea Bisericii, mai ales în ceea ce priveşte sfânta Euharistie. Ocupând un loc care să le înlesnească această îndatorire, îi ajută pe preoţi şi pe diaconi în îndeplinirea misiunii lor în cadrul sfintei Liturghii. În calitate de miniştri extraordinari ei pot distribui sfânta Împărtăşanie credincioşilor şi pot duce sfânta taină (şi sub formă de viatic) celor bolnavi.
Noii lectori: Gabriel Anghel (Buzău), Bonifaciu Budău (Bacău "Fericitul Ieremia"), Alin-Cătălin Butnaru (Tămăşeni), Paul Căliman (Oneşti "Sfinţii Petru şi Paul"), Dominic-Sergiu Ciobanu (Săbăoani), Mihai Cojan (Valea Seacă), Anton-Valentin David (Frumoasa), Andrei Dumitrescu (Bucureşti "Adormirea Maicii Domnului"), Marius Enăşoaie (Gherăeşti), Daniel Frâncu (Valea Mare), Marian Gărghi (Brusturoasa), Tarciziu Grădinaru (Ploscuţeni), Paul-Cristian Neculăeşi (Mirceşti), Iustian-Ionuţ Petre (Bacău "Sfântul Nicolae"), Gabriel-Iulian Robu (Săbăoani), Ovidiu-Ciprian Solomon (Bacău "Fericitul Ieremia"), Claudiu-Lucian Trifescu (Roman "Sfânta Tereza").
Noii acoliţi: Cristian Bîrnat (Frumoasa), Marcelin Blaj (Buruieneşti), Marian Blînda (Bucureşti "Sfântul Iosif"), Florin-Ciprian Bordeuş (Braşov "Sfinţii Petru şi Paul"), Maricel-Gheorghiţă Bulai (Nicolae Bălcescu), Cazimir Cimpoeşu (Arini), Marius Cojan (Bacău "Sfântul Nicolae"), Cătălin Farcaş (Bacău "Fericitul Ieremia), Pius-Petru Iancu (Bacău "Sfântul Nicolae"), Marius-Petrică Ilieş (Roman "Sfânta Tereza"), Ionuţ-Eremia Imbrişcă (Săbăoani), Petru-Mihăiţă Mogda (Vizantea), Stanislav Obreja (Republica Moldova, Stăuceni), Emanuel Pîrţac (Răchiteni), Eugen Robu (Săbăoani), Cătălin-Ştefan Rotăraş (Oneşti "Sfânta Tereza"), Gabriel Sascău (Bacău "Sfântul Nicolae"), Claudiu Văcaru (Săbăoani).
Maricel Bulai
