Fotografie de arhivă, 2023
Iaşi: Invitaţie la distribuirea Luminii Păcii de la Betleem

Cercetaşii vă invită la Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi sâmbătă, 21 decembrie 2024, la ora 11:00, la ceremonia distribuirii Luminii Păcii de la Betleem. Sfânta Liturghie va fi prezidată de Preasfinţitul Iosif Păuleţ, care va înmâna lumina tuturor cercetaşilor prezenţi.

"Lumina Păcii de la Betleem" este un proiect al cercetaşilor prin care, în preajma Crăciunului, se transmite lumii întregi un mesaj de pace, un îndemn la non-violenţă în acţiunile şi trăirile noastre, atât în relaţie cu cei din jurul nostru, cât şi cu noi înşine.

Proiectul "Lumina Păcii de la Betleem" a fost iniţiat în 1989 de către cercetaşii din Austria.

Lumina este un simbol al păcii şi al ecumenismului, reprezentat de o flacără aprinsă la grota din Betleem, unde s-a născut Isus Cristos, şi distribuită apoi în toată Europa şi peste ocean cu ajutorul cercetaşilor. Distribuire luminii semnifică angajamentul nostru, al cercetaşilor, de a promova pacea ca modalitate de relaţionare cu ceilalţi.

"Dumnezeul speranţei să ne umple de bucurie şi pace" (Rom 15,1-2.10-13)

Lucia-Raluca Comoraşu,
responsabil zonal al Reţelei SPES
(SPiritualitate, Educaţie Scout)