Ceremonia de împărţire a Luminii păcii de la Betleem în Dieceza de Iaşi se va desfăşura sâmbătă, 22 decembrie 2012, la ora 11.00, în biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, în cadrul Liturghiei care va fi prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.

În bazilica "Naşterii Domnului" din Betleem arde mereu, încă de la începuturile creştinismului, o lumină care-l reprezintă pe Isus Cristos, lumina lumii, lumina păcii.

Simbol al ecumenismului, "Lumina păcii" este răspândită în toată Europa cu ajutorul cercetaşilor. Proiectul "Lumina păcii de la Betleem" a fost iniţiat de un grup de cercetaşi din Viena care au preluat ideea televiziunii publice austriece, ORF, în anul 1986, iar această iniţiativă a ajuns la a 23-a ediţie în Europa.

De obicei mergea un copil pentru a aduce Lumina păcii de la Betleem în Viena, dar, din cauza conflictelor din Ţara Sfântă, nu a fost posibil să meargă un copil, însă au mers fiii directorului televiziunii publice austriece ORF, astfel tradiţia "Luminii păcii de la Betleem" a mers mai departe, ajungând apoi şi în România.

Anul acesta, la ceremonia din biserica din Altlerchenfeld, în capitala austriacă, au participat tineri din peste 15 ţări, aproape 1.000 de cercetaşi de mai multe confesiuni: catolici, ortodocşi, protestanţi şi anglicani.

Patru cercetaşi, dintre care trei din Dieceza de Iaşi, însoţiţi de pr. Romeo Horvat, OFMCap, în perioada 13-16 decembrie 2012, s-au organizat într-o caravană care la întoarcere au împărţit lumina în unele centre locale de pe traseu: Arad, Deva, Sibiu, Alba-Iulia, Braşov, Slobozia şi Bucureşti.

Când cercetaşii din România au primit Lumina păcii, au fost rugaţi de scoutiştii din Statele Unite ale Americii ca toţi cei care vor primi Lumina păcii de la Betleem să facă o rugăciune pentru elevii care au fost ucişi recent în masacrul din Statele Unite ale Americii.

Este al 17-lea an consecutiv de când "Lumina de la Betleem" este adusă şi în România de cercetaşi. Anul acesta, motoul proiectului "Lumina păcii de la Betleem" este: Dăruieşte din lumina ta şi vei străluci mai mult!

Ceremonia de distribuire în Dieceza de Iaşi se va desfăşura în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, la 22 decembrie 2012, începând cu ora 11.00, celebrare la care sunt aşteptaţi tineri cercetaşi, şi nu numai, din toată Moldova.

Luând Lumina de la Betleem cu ei în centrele proprii, ea va fi distribuită în diferite parohii şi centre locale Scout. În zilele care vor urma, tinerii vor vizita diferite centre de ocrotire, instituţii medicale sau de educaţie, în care vor oferi acest simbol însoţit de un mesaj specific. Cercetaşii au misiunea de a duce mai departe "Lumina păcii", mai ales în casele unde se trăieşte în "întuneric" din cauza sărăciei, a singurătăţii, a bolilor sau a lipsei de credinţă. În preajma Crăciunului, prin "Lumina păcii", se doreşte transmiterea unui mesaj de pace în comunităţi, în familii şi în viaţa fiecăruia prin pruncul Isus, care este semănătorul păcii în lume.

Pr. Adrian Blăjuţă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15 decembrie: Lumina păcii de la Betleem a ajuns în Dieceza de Iaşi