Catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" va fi gazda unui concert coral-instrumental, care va fi susţinut vineri, 7 septembrie 2012, ora 15.00, de către aproximativ 600 de elevi ieşeni, acompaniaţi de orchestra de cameră a Filarmonicii de Stat "Moldova" din Iaşi. Concertul va putea fi urmărit în direct pe internet prin intermediul site-ului ercis.ro, secţiunea video.
Acest concert extraordinar vine ca o încununare a taberei de muzică instrumentală şi corală MUSIC CAMP 2012, ce se organizează la Iaşi, în perioada 2-7 septembrie 2012, de către "Music Camp International" sub egida Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. Tabăra de muzică a fost realizată de către o echipă de 25 de peroane, printre care s-au aflat şi profesori internaţionali de muzică din Statele Unite ale Americii.
Orele de cor şi cursurile de instrumente se desfăşoară în incinta Colegiului de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi, fiind conduse de doamna Connie Fortunato, dirijoare a corului şi preşedinte fondator al "Music Camp International".
* * *
Ce este Music Camp International?
Music Camp este o ocazie pentru copii de a cunoaşte şi experimenta muzica şi de a se dezvolta pe parcursul unei săptămâni pline de dinamism. Toţi copiii participă la cursuri de cor. Cântecele sunt variate, de la piese ale unor mari maeştri clasici - Haydn, Mozart şi Saint Saëns, cântate în limba maternă a copiilor, până la Negro-Spirituals, cântate în limba engleză. Copiii au de asemenea posibilitatea de a participa la două cursuri de instrumente, în funcţie de vârsta şi experienţa lor muzicală. Săptămâna are ca punct culminant concertul, care îi are ca spectatori pe părinţi, prieteni, educatori, lideri culturali, şi chiar întregi comunităţi.
Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul oficial www.musiccampinternational.org.
Concertul de anul trecut din catedrala din Iaşi (9 septembrie 2011) poate fi urmărit mai jos:
