Catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi a fost gazda unui concert coral-instrumental susţinut vineri, 13 septembrie 2013, de către aproximativ 450 de elevi ieşeni, acompaniaţi de orchestra de cameră a Filarmonicii "Moldova".

Elevii au participat, în perioada 8-13 septembrie 2013, la tabăra de muzică corală şi instrumentală MUSIC CAMP 2013, organizată la Iaşi de către "Music Camp International", sub egida Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. Tabăra de muzică a fost realizată de către o echipă de 25 de persoane, printre care s-au aflat şi profesori internaţionali de muzică din Statele Unite ale Americii.

Orele de cor şi cursurile de instrumente s-au desfăşurat în incinta Colegiului de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi, fiind conduse de doamna Connie Fortunato, dirijoare a corului şi preşedinte fondator al "Music Camp International".

Concertul a fost prezentat de dr. Bogdan Neculau, inspector pentru educaţie permanentă, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

La sfârşitul concertului PS Petru Gherghel a primit, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, o diplomă de excelenţă pentru buna colaborare dintre Inspectorat şi Episcopia Romano-Catolică de Iaşi. O diplomă specială a primit şi doamna Connie Fortunato, pentru tot ceea ce a realizat până acum la Iaşi.

Concertul este organizat în catedrala ieşeană din anul 2010.

Pr. Adrian Blăjuţă

* * *

Concertul din catedrala din Iaşi poate fi urmărit aici:

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13 septembrie: Iaşi: Concertul MUSIC CAMP 2013 în catedrala mare