Pentru a şasea oară, catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi a fost gazda concertului coral-instrumental MUSIC CAMP, susţinut vineri, 28 august 2015, de către aproximativ 130 de elevi ieşeni, acompaniaţi de orchestra de cameră a Filarmonicii "Moldova".
Elevii au participat, în perioada 23-28 august 2015, la tabăra de muzică corală şi instrumentală City Day Camp 2015, organizată la Iaşi de către "Music Camp International", sub egida Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. Tabăra de muzică a fost coordonată de o echipă care a inclus şi profesori de muzică din Statele Unite ale Americii.
Orele de cor şi cursurile de instrumente s-au desfăşurat în incinta Colegiului de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi, fiind conduse de doamna Connie Fortunato, dirijoare a corului şi preşedinte fondator al "Music Camp International".
Încununarea orelor de pregătire a fost concertul din catedrala romano-catolică ieşeană. Prezentatoare a fost doamna Connie Fortunato. În deschiderea concertului, au luat cuvântul doamna Camelia Gavrilă, inspector şcolar general din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, PS Petru Gherghel, episcopul romano-catolic de Iaşi, şi domnul Bujor Prelipcean, directorul general al Filarmonicii de Stat "Moldova" din Iaşi.
Concertul este la a şasea ediţie, fiind organizat în catedrala ieşeană din anul 2010, şi a fost transmis în direct prin internet, prin intermediul sistemului video montat în catedrală, care poate fi accesat în pagina http://media.ercis.ro/catedralamare.html.
În anul 2015, tabere Music Camp au fost programate la Braşov (28 iunie - 3 iulie), Săvârşin (6-10 iulie), Iaşi (23-28 august), Sibiu (30 august - 4 septembrie) şi Bucureşti (6-11 septembrie).
"Music Camp International" are site-ul www.musiccampinternational.org/ro, disponibil şi în limba română. Filarmonica de Stat "Moldova" din Iaşi are site-ul www.filarmonicais.ro
Ovidiu Bişog
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 august: Iaşi: Concertul MUSIC CAMP 2015
