Întâlnirea cu consiliul prezbiteral a avut loc miercuri, 1 februarie 2006, la sediul Episcopiei de Iaşi. Au participat 34 de persoane. În principal a fost prezentată varianta definitivă a Cărţii sinodale.

După o introducere făcută de PS Petru Gherghel, a fost prezentată Cartea sinodală de către PS Aurel Percă. S-a precizat că vor veni instrucţiuni speciale de aplicare a Cărţii sinodale care vor urmări necesităţile pastorale concrete. PS Petru Gherghel a vorbit despre "Directivele pastorale generale cu privire la instrucţiunile de aplicare a Cărţii sinodale" care se află la începutul cărţii. Cartea sinodală a fost primită de toţi cei prezenţi, părinţii decani primind pentru toţi preoţii din decanat.

S-a luat în discuţie apoi nr. 150 din Cartea sinodală cu privire la grija faţă de preoţii pensionari (S-au propus case pentru pensionari la: Miroslava, Slănic Moldova, Iaşi, Bucium, Baraţi, Voievodeasa, Horpaz, Târgu Ocna).

S-a analizat Instrucţiunea de aplicare a Cărţii sinodale cu privire la liturgie şi sacramente. Instrucţiunea are trei puncte şi caută să sublinieze sau să corecteze unele aspecte cu privire la pastoraţia liturgică şi a sacramentelor. Cele trei puncte sunt:

  1. Euharistia, centrul vieţii Bisericii şi al misiunii;

  2. Duminica şi anul liturgic;

  3. Sacramentele în viaţa de credinţă a creştinului.

Normele metodologice pentru folosirea Ritualului şi Oficiului pentru răposaţi au fost reluate în final; s-au analizat îndeosebi modificările.

Întâlnirea a fost încheiată prin câteva precizări cu caracter administrativ.

(C.C.)