Iaşi: Încheierea celei de-a treia campanii "40 de Zile pentru Viaţă"

La Iaşi, s-a încheiat duminică, 25 martie 2018, campania de primăvară "40 de Zile pentru Viaţă". Timp de 40 de zile, 12 ore pe zi, creştini aparţinând diferitor confesiuni au stat la veghe în stradă şi s-au rugat pentru încetarea avorturilor. Campania din această primăvară, desfăşurată în perioada 14 februarie - 25 martie 2018, pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, a fost a treia de acest gen organizată în oraşul Iaşi.

Pentru a sărbători curajul şi fidelitatea voluntarilor care au participat în aceste 40 de zile la veghea şi rugăciunea în stradă, în seara zilei de 26 martie 2018 organizatorii i-au invitat la o seară dedicată lor, o seară a împărtăşirilor şi a felicitărilor. Evenimentul s-a desfăşurat în Sala "Vasile Pogor" a Primăriei Municipiului Iaşi.

Întâlnirea a fost una cu totul deosebită, deoarece în mijlocul participanţilor a fost prezent şi domnul Mihai Chirica, primar al oraşului Iaşi, care a dorit în mod deosebit să felicite curajul voluntarilor de a înfrunta capriciile vremii şi a rămâne statornici în lupta pentru viaţă. Domnul primar a vorbit despre importanţa continuării acestei lupte şi după cele 40 de zile şi a subliniat cât de necesar este ca această morală creştină de a proteja viaţa cu orice preţ să fie asumată de fiecare. El şi-a manifestat aprecierea şi încurajările pentru toţi ieşenii care au ieşit în stradă în apărarea semenilor lor. Pe cei prezenţi i-a îndrumat la gânduri bune, la mult curaj şi la iubirea pentru viaţă şi pentru semeni şi i-a asigurat de sprijinul său total în desfăşurarea acestor iniţiative.

Cuvintele frumoase ale domnului primar au fost desăvârşit completate de intervenţia doamnei profesor universitar dr. Daniela Şoitu (Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Politice), care a subliniat cât de important este respectul oamenilor pentru viaţă şi pentru ceilalţi. Doamna profesor a scos în evidenţă responsabilitatea implicită a tatălui şi des întâlnita situaţie când mama trebuie să facă faţă singură situaţiei de criză. În completare, ea a propus chiar câteva modalităţi concrete prin care misiunea campaniei "40 de Zile pentru Viaţă" poate continua, ajungând până la rădăcinile acestor "întâmplări": educaţia, demnitatea, curajul lui "Nu". În încheiere, doamna profesor a asigurat organizatorii de aprecierea mediului universitar şi a exprimat, în numele Universităţii "Al. I. Cuza", dorinţa unei colaborări concrete în ediţiile viitoare.

A venit apoi rândul voluntarilor să dea glas experienţelor lor din stradă. Prin participarea la veghe, s-au legat multe prietenii, iar grupuri de tineri s-au închegat şi au înţeles mai bine misiunea lor de tineri creştini care trebuie să îmbrăţişeze viaţa. De la eveniment nu au lipsit nici momentele artistice şi nici recunoştinţa pentru toţi cei care au muncit cu sârguinţă ca această campanie să răzbească prin viscol, ger şi nepăsare. S-au oferit diplome, aplauze, şi îmbrăţişări.

Unul dintre voluntari a concluzionat foarte frumos misiunea acestei campanii: poate că noi nu vom face schimbări mari în lumea noastră, dar cu siguranţă pentru cine are nevoie, schimbarea se produce atunci când ne vede pe noi rugându-ne în stradă. Sau, folosind chiar cuvintele lui: cu o floare nu se face primăvară, dar o floare poate să vestească sosirea ei!

Raluca Cocuţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 martie: Iaşi: Încheierea celei de-a treia campanii "40 de Zile pentru Viaţă"