Astăzi, 10 decembrie, se împlinesc 51 de ani de la momentul morţii marelui şi vrednicului episcop Anton Durcovici. Arestat la 26 iunie 1949, lângă Popeşti-Leordeni, unde se îndrepta să administreze sacramentul Mirului, sfârşeşte calvarul vieţii sale după doi ani şi jumătate de suferinţă şi umiliri, în închisoarea din Sighetu Marmaţiei. Se stingea astfel în celula neagră, izolat şi părăsit, răpus de foame şi de sete, unul dintre cei mai mari păstori ai Bisericii noastre locale.

Astfel s-a stins ca o lumânare într-una din celulele acestei închisori, izolat şi răpus de foame şi de sete, unul dintre cei mai mari păstori ai Diecezei de Iaşi. A fost aruncat într-o groapă, probabil din cimitirul săracilor de la marginea oraşului. Nu-i ştie nimeni mormântul, aşa cum nu se ştie nici de mormintele episcopilor greco-catolici din acelaşi cimitir: Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu...

* * *

La 30 octombrie 1947 a fost numit episcop. El a fost consacrat la 5 aprilie 1948 de nunţiul apostolic Gerald Patrik O'Hara şi înscăunat la 14 aprilie acelaşi an. Această numire a fost făcută de Sfântul Părinte papa Pius al XII-lea (1939-1958) în înţelegere cu Înaltul Guvern al ţării şi conform Concordatului încheiat între Sfântul Scaun şi Statul Român.

Mons. Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888 în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria. La vârsta de opt ani a venit la Iaşi, unde a frecventat timp de doi ani cursurile Şcolii Elementare a Parohiei Catolice. Apoi s-a transferat la o şcoală din Bucureşti, după care s-a înscris ca seminarist la Liceul "Sfântul Iosif" din capitală (1898-1906). La 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-şi continua studiile teologice la "Propaganda Fide" (1906-1911). După ce a fost sfinţit preot la 24 septembrie 1910 în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", s-a reîntors în ţară la 29 iulie 1911. Aici a fost mai mulţi ani profesor, după care a activat la Tulcea, Târgovişte şi Giurgiu. După Primul Război Mondial pr. A. Durcovici a ocupat diferite funcţii în cadrul Arhidiecezei de Bucureşti: vicar general al Mitropoliei de Bucureşti, rector şi profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti, precum şi canonic al aceleiaşi arhidieceze.

În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iaşi, episcopul Durcovici a întreprins o activitate istovitoare de vizitare a parohiilor din Moldova, însufleţind cu viaţa sa sfântă inimile enoriaşilor săi. Din cauza impasului în relaţiile diplomatice dintre Guvernul Român şi Sfântul Scaun, prin denunţarea Concordatului din 1929, episcopul Durcovici a avut multe de îndurat din partea regimului comunist. La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popeşti-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, a fost arestat de Securitate şi închis la Bucureşti, Jilava şi apoi la Sighetu Marmaţiei, unde moare în "celula morţii" la 10 decembrie 1951.

* * *

Spre miezul nopţii un trup scheletic, dezbrăcat, plin de răni şi sânge a fost aruncat într-o celulă unde se mai aflau 15 suflete chinuite. În faţa acestei scene pr. Friedrich s-a repezit cu o pătură şi l-a acoperit. Din cauza durerilor şi a gerului episcopul Durcovici n-a putut dormi şi în acea noapte a mai găsit tăria să încurajeze pe sărmanii deţinuţi, zicându-le: "Duceţi crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii şi pentru mult încercatul popor român". A fost apoi luat şi dus într-o celulă singur, unde a murit la 10 decembrie 1951.