World Vision România - Biroul laşi organizează, la Hotelul Astoria din Iaşi, în zilele de 26 şi 27 iunie 2008, întâlnirea consultativă: "Iaşi: Misiune urbană şi strategii de combatere a sărăciei" între Bisericile si organizaţiile cu caracter creştin din Iaşi.
Scopurile acestei întâlniri sunt următoarele:
-
de a prezenta care este rolul nostru în cadrul comunităţii;
-
de a găsi modalităţile prin care putem dezvolta relaţiile dintre noi;
-
de a acţiona împreună pentru a construi o strategie privind oraşul laşi, în vederea ajutorării comunităţii si pentru combaterea sărăciei sub toate formele sale.
Se propune identificarea cauzelor sărăciei din oraşul şi judeţul laşi, problemele cele mai mari cu care ne confruntăm, precum şi posibilele resurse pe care le-am putea utiliza pentru a soluţiona problemele şi acoperi nevoile din această zonă a ţării.
Sunteţi invitaţi, aşadar, să vă alăturaţi acestui demers, care se doreşte să fie un moment special dedicat dialogului, discuţiilor şi schimbului de experienţă în ceea ce priveşte misiunea creştină urbană.
Se doreşte să se afle de la dumneavoastră care sunt problemele cu care vă confruntaţi în activitatea de slujire a celor care se află în nevoie, pentru a explora posibile căi de colaborare pentru viitor.
Program:
-
Joi, 26 iunie: 8.30-13.00;
-
Vineri, 27 iunie: 8.30-13.00.
Locaţia: Hotel Astoria, Iaşi, sala "M. Eminescu".
*
Agenda conferinţei:
Joi, 26 iunie, de la ora 8.30 la ora 14.00, la Hotel Astoria:
• A descoperi cine suntem noi ca indivizi creştini, noi ca Biserici şi organizaţii creştine ce îşi desfăşoară
activitatea în laşi şi pentru a descoperi istoria noastră unici;
• A descoperi de ce ne aflam aici. Care sunt nevoile actuale ale Iaşului, care sunt resursele disponibile care pot fi mobilizate pentru a răspunde acestor nevoi;
• A descoperi care este viziunea noastră. Ce speranţe şi dorinţe comune împărtăşim pentru viitorul Iaşului? Cum putem construi relaţii de încredere între noi şi cum am putea răspunde cel mai bine nevoilor oraşului nostru?
• Sesiunea de dimineaţă, cuprinsă în intervalul orar 8.30-10.30, va cuprinde o prezentare şi discuţii conduse de dr. Jon Sharpe asupra scopului acestei întâlniri consultative, asupra rolului oraşelor din perspectivă creştina, asupra modului în care putem asculta nevoile oraşului şi ale Bisericii şi cum putem învăţa unii de la alţii pentru a răspunde acestor nevoi;
• Cea de-a doua sesiune a dimineţii, cuprinsă în intervalul orar 10.30-12.30, va cuprinde o prezentare susţinută de Magda Cămănaru, din partea Organizaţiei World Vision, despre nevoile curente şi provocările sărăciei în laşi, statistici, mijloacele aflate a îndemâna noastră precum şi semnele pozitive care se întrevăd în acest moment;
• Începând cu ora 12.45 se va servi prânzul. Costul mesei va fi asigurat de către organizatori!
Joi, 26 iunie, de la 14.00 la ora 17.00 ne vom deplasa de la Hotel Astoria pentru a face un tur al câtorva organizaţii ce îşi desfăşoară activitatea în laşi.
• Astfel vom avea ocazia de a face o excursie împreună prin oraşul nostru şi totodată şansa de a discuta despre cele văzute şi învăţate referitoare la nevoile Iaşiului despre ceea ce simţim că trebuie să facem în legătură cu acestea.
• Vom finaliza acest tur la sediul organizaţiei World Vision - Biroul laşi unde vom avea un moment special în cadrul căruia vom avea posibilitatea de a împărtăşi impresii şi păreri, in legătură cu cele văzute şi auzite pe parcursul întregului tur.
Transportul va fi asigurat de către organizatori!
Vineri, 27 iunie, ne vom întâlni din nou de la ora 8.30 la ora 13.00 în aceeaşi locaţie pentru o nouă sesiune de discuţii şi prezentări. Vom discuta despre:
• Ce am auzit şi ce am învăţat in timpul ultimelor sesiuni de pe parcursul întregului tur?
• Vom discuta, de asemenea: Care este abordarea noastră strategică viitoare din punct de vedere creştin?
• Pe viitor, cum am putea face ca viziunea noastră să devină o realitate? Am dori să creăm împreună un plan pentru un dialog şi o colaborare mai eficientă privind nevoile Iaşului şi de a transmite mesajul cooperării şi reconcilierii în asentimentul comunităţii creştine;
• Această sesiune va include o prezentare a părintelui Mihai Pavel, din partea Organizaţiei World Vision despre provocările sărăciei spirituale şi despre nevoia de reconciliere, în vederea unei mai bune serviri a celor săraci;
*
Moderator:
Dr. Jon Sharpe este director executiv la "Seattle Pinnacle Forum" în Seattle, SUA, un grup care dezvolta parteneriate cu organizaţii pentru a descoperi împreuna pasiunea şi viziunea lor înainte de a face parte din Seattle Pinnacle Forum, dr. Sharpe a fost fondatorul şi directorul executiv internaţional al Center for Global Urban Leadership în perioada 2006-2003.
Anterior activităţii sale din comitet, dr. Sharpe avut un rol important în redefinirea şi dezvoltarea Universităţii Bakke Graduate din Seattle, universitate în care dr. Sharpe a deţinut numeroase funcţii precum: vicepreşedinte al Academic Affairs, director al Doctoral Studies şi profesor al Global Urban Studies.
De asemenea, dr. Sharpe a facilitat organizarea unor iniţiative de leadership, organizând întâlniri consultative, summit-uri şi expuneri publice ale diferitelor domenii de activitate. În prezent, dr. Sharpe înfiinţează forum-uri care să aibă drept de decizie cu impact asupra diferitelor sfere de influenţă. Susţine consultări publice cu caracter internaţional. în anul 200 6 a fost coautor împreună cu dr. Ray Bakke,al lucrării "Street Signs: a New Look at Urban Ministry", lucrare în care adresează un îndemn întregii populaţii de a se implica în procesul de transformare. În această lucrare, dr. Sharpe afirma: "Transformarea la nivel de leadership este vitală dacă ne dorim să vedem oameni, locuri şi sisteme transformate în bine".
*
Pentru detalii de ordin organizatoric, persoana de contact este Simona Stratulat, la sediul organizaţiei: World Vision România - Biroul laşi, din Str. Armeană, nr. 4, la numărul de telefon: 0232/254637 sau pe adresa de e-mail: [email protected].