„Zi de har: pentru că a adunat laolaltă toate minunile pe care bunul Dumnezeu le-a săvârșit în mine până în acest moment, așa cum a făcut și în fiecare dintre făpturile sale.
Seninătate și recunoștință: pentru că, deși îmi cunoaște limitele și suferințele, în nemărginita sa milostivire, nu a încetat să mă însoțească și să mă călăuzească cu răbdare pe cale. Astfel, îmi amintește că el este cel care lucrează și se face prezent în nimicnicia mea. Numai recunoscând și întipărind în mintea și în inima mea adevărul că locul meu este acela de făptură a sa, îi fac loc în mine, iar eu pot deveni instrumentul său și prezența sa oriunde mă va trimite.
Un mare ajutor, un înger: rugăciunea celor dragi mie (familie, surori, preoți, prieteni) și a atâtor persoane care m-au însoțit și continuă să mă susțină a fost și este un mare sprijin. Rugăciunile lor m-au întărit și m-au ajutat să cresc în credință și în speranță”, a spus sr. Tereza Bârlescu.
Pentru cei prezenți la celebrarea profesiunii perpetue, acest moment a fost și o ocazie de a descoperi mai îndeaproape frumusețea vocației consacrate și bucuria unui răspuns dat lui Dumnezeu pentru toată viața.
Alexandra Dancă, o tânără participantă la sărbătoare, împărtășește impresiile sale:
„Participarea la profesiunea perpetuă a sorei Tereza a fost o experiență deosebită pentru mine, mai ales că nu mai participasem până atunci la o astfel de celebrare și nu știam exact la ce să mă aștept. Am simțit emoția și bucuria celor prezenți, dar mai ales dorința tuturor de a-i transmite sorei Tereza gânduri bune și urări de bine. A fost frumos să văd câtă bucurie poate aduce o astfel de alegere și în inimile celor care sunt martori la ea.
Momentul depunerii voturilor a fost impresionant. Acest moment m-a făcut să mă gândesc la frumusețea vocației și la importanța unei alegeri asumate cu înțelepciune și încredere.
Dincolo de solemnitatea celebrării, ceea ce mi-a rămas cel mai mult în suflet a fost veselia sorei Tereza, zâmbetul și bucuria ei. A fost frumos să o văd atât de fericită și să simt că trăiește acest moment cu multă seninătate. Pentru mine, bucuria ei a fost una dintre cele mai frumoase mărturii ale acestei zile.”
Celebrarea a avut loc în ajunul sărbătorii Sfântului Luigi Scrosoppi, fondatorul Congregației „Surorile Providenței”, a cărui viață a fost o mărturie de încredere în Providență și de dăruire față de cei săraci și vulnerabili. Carisma sa rămâne, pentru familia noastră călugărească, o chemare vie la caritate, la educarea inimii și la slujirea aproapelui cu iubire și generozitate.
În acest context de sărbătoare, „da”-ul definitiv al surorii Tereza capătă o semnificație aparte: acela de a-și încredința întreaga viață lui Dumnezeu și de a continua, prin propria vocație, misiunea de iubire și dăruire moștenită de la Sfântul Luigi Scrosoppi.
Profesiunea perpetuă este mai mult decât un moment solemn: este un răspuns de iubire și încredere, o dăruire pentru toată viața și o mărturie a lucrării lui Dumnezeu în inima omului.
Sora Adriana Roca
Congregația „Surorile Providenței”, Iași
Album foto
4 octombrie 2026: Iași: Har, seninătate și recunoștință – un „Da” pentru toată viața. Foto: Ovidiu Bișog
Iaşi: O tânără la prima profesiune în rândul Surorilor Providenţei
La 11 ianuarie 2020, în Iaşi, novicea Tereza Bârlescu a făcut prima profesiune în rândul Surorilor Providenţei, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în capela congregației. Evenimentul a fost un prilej de bucurie și mulțumire pentru întreaga familie călugărească, care a primit cu entuziasm răspunsul fetei la chemarea divină.