Duminica Floriilor, 17 aprilie 2011, a fost marcată la Iaşi printr-o Liturghie celebrată de PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă şi un grup de preoţi. Celebrarea euharistică a fost la ora 11.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" şi a fost transmisă în direct pe TVR3 şi TVR Iaşi.
Cu o săptămână înaintea Paştelui creştinii sărbătoresc Floriile, adică intrarea glorioasă a lui Isus în Ierusalim. Această sărbătoare, care deschide săptămâna cea mai sfântă din an, este o zi de bucurie şi de speranţă, deoarece în această zi Isus a fost recunoscut ca fiul lui David, ca Mesia. Pentru a exprima această bucurie şi în exterior creştinii au venit în număr mare la Sfânta Liturghie.
Ceremonia a început din faţa catedralei, unde au fost sfinţite ramurile pe care creştinii le-au adus cu ei pentru a-l întâmpina pe Cristos. După sfinţirea ramurilor şi citirea evangheliei care vorbeşte despre intrarea glorioasă a lui Isus în Ierusalim, cei prezenţi au pornit în procesiune spre altar.
Un alt moment încărcat de credinţă a fost citirea patimii lui Isus Cristos, după evanghelistul Matei. Ascultarea relatării despre ultimele ceasuri din viaţa lui Isus i-a făcut pe cei prezenţi să retrăiască alături de Cristos acele momente dureroase şi sfâşietoare. Această zi ne-a aduce în faţă un paradox. Sărbătoarea Floriilor este o zi de bucurie pentru creştini. Totuşi în această zi se citeşte patima Domnului, care ne-a adus tulburare şi disconfort în suflet. Paradoxul acestei zile ne ajută să înţelegem paradoxul vieţii noastre. Credinţa în Dumnezeu ne aduce o mare bucurie, dar aceasta nu înseamnă că suntem feriţi de suferinţă. Cristos este cel care a mers înaintea noastră pe drumul spre Dumnezeu. Aşadar, fie că ne bucurăm, fie că suferim noi, creştinii, ştim că nu suntem singuri pe drumul vieţii noastre.
A urmat apoi predica rostită de Excelenţa sa PS Petru Gherghel. Preasfinţitul a vorbit despre binomul bucurie-suferinţă. Această zi binecuvântată ne-a aduce o mare bucurie în suflet, însă marchează şi începutul pătimirii lui Cristos. Durerea, provocată de pătimirea lui Isus, creşte în noi când ne amintim că şi noi l-am răstignit în sufletul nostru prin păcatele săvârşite. Aşadar, nu putem arăta cu degetul pe cei care l-au răstignit pe Cristos, deoarece facem parte din grupul lor. Totuşi mesajul acestei zile este unul de speranţă. Cristos ne-a iubit primul şi asta este tot ceea ce contează. Păstorul diecezei i-a îndemnat pe cei prezenţi să alerge cu încredere la Cristos şi la Maria în momentele dificile cu care se confruntăm.
Celebrarea liturgică a continuat cu liturgia euharistică, iar la final PS Petru i-a încurajat pe cei prezenţi să rămână statornici în credinţă şi să se apropie de Cristos cu încredere.
Liturghia a fost animată de corul mare al catedralei.
Claudiu Bulai
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17 aprilie: Iaşi: Duminica Floriilor
* * *
Triumful lui Cristos prin pătimire. Predica rostită de PS Petru Gherghel la Duminica Floriilor
