An de an, Duminica Floriilor aminteşte fiecărui creştin de ziua în care Isus Cristos a fost primit în Ierusalim cu bucurie şi entuziasm, înconjurat de mulţimea ce avea ramuri de palmier în mâini, aclamat şi recunoscut ca trimis în numele Domnului. Duminica Floriilor este, de asemenea, şi Ziua Tinerilor.
Anul acesta, sărbătoarea s-a celebrat la 9 aprilie, când Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a invitat pe fiecare tânăr să reflecteze asupra unui verset din Psalmul 118: "Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele". Mai mult, i-a îndemnat să iubească cuvântul lui Dumnezeu, mărgăritarul pe care Biserica îl păstrează şi-l trăieşte cu fidelitate.
La Iaşi, a devenit o tradiţie ca în această zi a Floriilor, tinerii din Parohiile "Sfântul Anton" (cartier Dacia), "Sfânta Tereza" (cartier Nicolina) şi "Fericitul Ieremia" (Tomeşti), îmbrăcaţi de sărbătoare, cu ramuri în mâini, să pornească în procesiune spre catedrala "Adormirea Maicii Domnului". Imitându-i pe evreii care l-au primit cu fast pe Isus în Ierusalim, sub mângâierea razelor de soare şi a unei uşoare adieri de vânt primăvăratic, tinerii, însoţiţi de preoţii fiecărei parohii, s-au pornit la ora 16.00 spre catedrală.
Drumul de 3-4 km părea lung..., dar pentru tinerii şi credincioşii pelerini nu mai conta. Bucuria li se citea pe feţe; cu cât se apropiau mai mult de catedrală, ştiind că aici sunt aşteptaţi de păstorul diecezei, episcopul Petru Gherghel, PS Aurel Percă, episcop auxiliar, pr. paroh Iosif Dorcu şi pr. vicari Cristinel Farcaş şi Iulian Tancău. Pe tot parcursul drumului tinerii l-au lăudat şi preamărit pe regele Isus, prin cântec şi rugăciune.
Celebrarea sfintei Liturghii a început la ora 17.00 în faţa catedralei prin binecuvântarea ramurilor iar apoi s-a intrat în procesiune în biserică. Sfânta Liturghie a fost prezidată de episcopul Petru Gherghel, alături de care au concelebrat episcopul auxiliar Aurel Percă, preoţii parohiilor participante, preoţi profesori de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif", Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Mănăstirea "Don Orione" şi Societatea lui Isus (Iezuiţi).
Citirea lecturilor şi a intenţiilor au fost făcute de tineri, iar Patima Domnului nostru Isus Cristos după sfântul evanghelist Marcu a fost proclamată pe roluri. Corul catedralei "Juvenes Ecclesiae", condus de domnul dirijor Maximilian Husaru, a încântat şi a înălţat inimile celor prezenţi prin frumoasele cântece.
Preasfinţitul Petru a început omilia cu versetul: "Când voi fi înălţat de la pământ, îi voi atrage pe toţi la mine" (In 12,32) şi a subliniat că "la auzul acestor cuvinte ar trebui ca întreaga suflare să rămână tăcută, pentru a se instala pacea, liniştea şi bucuria în sufletele tuturor". Printre altele, a amintit de filmele Isus din Nazaret în regia lui Franco Zefirelli şi de Patimile lui Isus în regia lui Mel Gibson, subliniind lecţia profundă ce se desprinde din aceste filme: conştientizarea gestului plin de iubire pe care l-a făcut Dumnezeu pentru noi, răscumpărarea noastră prin sângele preasfânt al Fiului său.
Adresându-se tinerilor, episcopul i-a îndemnat să descopere în această zi chemarea care li s-a încredinţat şi să mediteze asupra Sfintei Scripturi, al cărui cuvânt este făclie pentru paşii lor şi lumină pentru cărările lor. Astfel, Evanghelia devine un ghid în această lume întunecată, lipsită de pace, bucurie şi iubire. Episcopul Petru amintind de cuvintele papei Ioan Paul al II-lea, "Nu vă fie teamă de Cristos. Când vine la voi nu vă ia nimic ci vă aduce totul", i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să-l urmeze cu fidelitate pe Cristos şi să-i asculte cuvântul.
În încheiere, Preasfinţitul şi-a exprimat dorinţa ca fiecare creştin să se lase modelat de Cristos şi să devină un instrument al iubirii sale, pentru a putea fi părtaş la patima, moartea şi învierea sa glorioasă.
Duminica Floriilor ne iniţiază în Săptămâna Sfântă, care are în centru ultima Cină a lui Isus celebrată în Joia Sfântă, ceremonia pătimirii şi morţii Domnului în Vinerea Sfântă şi culminează în Sâmbăta Sfântă cu învierea glorioasă din morţi a lui Isus. Săptămâna Sfântă este pentru fiecare o săptămână a deciziilor. Oare ce vom striga: "Osana Fiului lui David!" sau "Răstigneşte-l!"?
O Săptămână Sfântă bogată în haruri iar sărbătoarea Învierii lui Isus să aprindă în sufletele noastre flacăra credinţei, speranţei şi iubirii.
Lăcrămioara Boroş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
9 aprilie: Iaşi: Duminica Floriilor - Ziua Tinerilor
9 aprilie: Iaşi: Duminica Floriilor - Ziua Tinerilor (FOCUS).
Despre acest eveniment mai putiţi citi: Iaşi: Duminica Floriilor - Ziua Tinerilor (I)
