
Cu prilejul celebrării Anului Sfintei Preoţii, persoanele consacrate din oraşul Iaşi organizează o zi de adoraţie euharistică, în fiecare zi de vineri, începând cu 6 noiembrie 2009, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului".
Prin cuvintele: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi lui singur să-i slujeşti" (Mt 4,10), Isus ne reaminteşte datoria fundamentală a oricărei făpturi: adorarea lui Dumnezeu. În adoraţie, în actul prin care o persoană recunoaşte şi manifestă dependenţa sa totală faţă de Dumnezeu, Creatorul a toate, omul atinge plinătatea potenţialelor sale şi îşi realizează vocaţia esenţială.
"Nevoia de a adora este atât de imperios înscrisă în inima omului, încât, în cazul în care nu se poate realiza, se camuflează şi îşi schimbă obiectul.
Această atitudine necesară şi firească de adoraţie se poate realiza pretutindeni, însă există locuri unde prezenţa Domnului este marcată mai mult şi unde ea se manifestă mai intens. Sub speciile euharistice există o prezenţă reală şi substanţială, unică şi inefabilă, apogeu al tuturor prezenţelor, care face din ea «locul» privilegiat al adoraţiei. Adorarea lui Dumnezeu, prezent în Euharistie, nu este altceva decât consecinţa logică a credinţei în prezenţa sa reală şi o mărturie coerentă a aceleiaşi credinţe.
Fiind datorie de iubire, adoraţia euharistică este şi remediul care-l poate vindeca pe om de diversele sale idolatrii. Oamenii adoră astăzi o mulţime de idoli ciopliţi după chipul instinctelor, al trufiei, al necurăţiei şi al bucuriilor trecătoare, dar refuză să-l adore pe Dumnezeu, de aceea se agită în zadar, negăsindu-şi în idolii lor nici pacea, nici bucuria adevărată. Numai cine ştie să îngenuncheze în faţa Domnului este capabil să exorcizeze, începând chiar din inima sa, violenţa şi imoralitatea, egoismul şi teroarea, ura şi impietatea şi atâţia alţi demoni descătuşaţi a căror prezenţă funestă este atât de evidentă în vremurile noastre, încât nici nu mai trebuie demonstrate" (Congregaţia Inimii Neprihănite, Dialoguri euharistice, 5-7).
Recunoscându-l pe Dumnezeu ca Tată şi ascultând cuvintele lui Isus: "Secerişul este mult, iar lucrătorii puţini. Rugaţi deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul său" (Mt 9,37-38), persoanele consacrate din Iaşi vor să-şi înalţe rugăciunile lor de laudă şi mulţumire Domnului pentru darul vocaţiei fundamentale, invocând totodată chemări multe şi sfinte la Preoţie şi călugărie, implorând fidelitatea şi sfinţirea preoţilor şi a întregului popor al lui Dumnezeu.
Isus primeşte mereu cu dragoste şi bucurie la altarul său pe cei mici şi pe cei mari, tineri şi vârstnici, sănătoşi şi bolnavi, dar în mod special în fiecare vineri, între orele 8-18, în catedrală, căci adoratorii Tatălui în duh şi adevăr sunt atât de rari în zilele noastre.
El "ne dă întâlnire în acest sacrament al iubirii. Să nu fim zgârciţi cu timpul nostru când este vorba să-l întâlnim în adoraţie, în contemplaţia plină de credinţă şi gata să repare marile păcate şi crime ale lumii. Să nu înceteze niciodată adoraţia noastră" (Ioan Paul al II-lea, Dominicae caenae, 3).
Preasfânta Fecioară Maria, prima adoratoare a Cuvântului întrupat, ne este model, iar prezenţa ei este indispensabilă pentru o întâlnire autentică cu Isus. Să împărtăşim cu generozitate şi bucurie tăcerea contemplativă a Mariei care indică o atitudine de adoraţie (Lc 2,19.51) utilă pentru orice suflet creştin care crede, îl iubeşte şi îl serveşte pe Domnul.
Venite adoremus!
Sr. Iosefina Rediu