Oratoriul "Don Orione" din Iaşi este gazda diferitelor acţiuni educative. Animatorii acestui oratoriu împreună cu seminariştii prezintă acum, la sfârşitul anului şcolar, câteva dintre activităţile mai importante pe care ei le-au desfăşurat în anul şcolar 2005-2006.

Iată-ne ajunşi la sfârşitul anului şcolar şi totodată a unui an petrecut alături de copiii rromi şi români de la Oratoriul "Don Orione".

Un grup de tineri voluntari în fiecare duminică, împreună cu seminariştii, după sfânta Liturghie petrecem câteva ore în mijlocul copiilor la Seminarul "Don Orione" din cartierul Păcureţ. Împreună ne rugăm şi ne jucăm. Jocul este calea cea mai simplă, dar şi cea mai frumoasă de a intra în lumea celor mici, de a crea în mod spontan şi rapid legături de prietenie cu ei.

Prin aceste acţiuni încercăm să-i ajutăm pe cei mici să devină mai sociabili, atenţi la cei de lângă ei, şi să-i corectăm atunci când vorbesc urât sau se ceartă.

De asemenea, au fost organizate scenete pe teme religioase cu ocazia Crăciunului, a zilei de 8 Martie, care au fost prezentate la oratoriu şi la Azilul de Bătrâni "Sf. Iosif" din Bucium, aceste momente făcând ca în ochii bătrânilor să se vadă lacrimi de bucurie, lacrimi care i-au sensibilizat pe copii trezind în ei dorinţa de a împărtăşi mai des şi celor mai suferinzi din jurul nostru clipe de speranţă şi voie bună.

Pentru ca această colaborare dintre noi, animatorii, să fie cât mai rodnică, ne-am întărit relaţia de prietenie care ne leagă, printr-o ieşire la Câmpulung Moldovenesc, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Chiar de pe drum cântecele şi jocurile au condimentat călătoria noastră, aducând multă voie bună şi bună dispoziţie.

O dată ajunşi la destinaţie nu am uitat să aducem laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru minunata privelişte care ne încânta privirile şi pentru vremea numai bună de mers la munte.

Provocarea excursiei a fost escaladarea Vârfului "Pietrele Doamnei" din munţii Rarău. Un lucru ne-a fost clar: n-am fi reuşit să ajungem în vârf fără să ne sprijinim unii pe alţii în momentele dificile când ne gândeam să renunţăm. Astfel, ţinându-ne strâns de mâini şi călcând unul pe urmele celuilalt, am reuşit să ajungem în vârf cu bine. Ce frumos este să fii deasupra lumii şi atât de aproape de Dumnezeu! A fost o adevărată ocazie de a înţelege şi mai bine importanţa sprijinului reciproc, care sunt adevăratele valori ale vieţii şi cât de mult ne iubeşte Domnul.

Coborârea s-a dovedit a fi mult mai dificilă din cauza oboselii acumulate, a emoţiilor şi a zăpezii de pe traseu.

Tot ceea ce am trăit în această excursie ne-a apropiat mai mult unul de celălalt şi a întărit prietenia dintre noi, prietenie care este o imagine a relaţiei noastre cu Dumnezeu.

Animatorii Oratoriului "Don Orione"