Copiii şi tinerii comunităţii din Oţeleni au trăit în această vară mai mult şi mai intens apropierea de Biserică prin activităţile organizate de preoţii parohiei şi Surorile Dorotee. Astfel că, în perioada 22-27 august 2011, copiii au participat la o şcoală de vară la mănăstirea surorilor din sat, iar tinerii, împreună cu părintele vicar, au făcut o experienţă minunată în campusul desfăşurat la Lacul Roşu, în perioada 23-26 august 2011.

Şcoala de vară

Şcoala de vară din acest an i-a avut ca protagonişti în primul rând pe copii, alături de ei fiind părintele paroh al comunităţii din Oţeleni, pr. Iosif Gârleanu, Surorile Dorotee: sora Amabilis şi sora Iacinta, precum şi oaspeţii voluntari din Italia, sora Giacinta, Daniela, Augusta şi Davide.

Această şcoală de vară, organizată în fiecare an, propune prin activităţile distractive şi educative, destinate copiilor, o apropiere mai semnificativă de apartenenţa unui grup prin comunitatea parohială, prin dobândirea unor abilităţi practice specifice vârstei lor, prin înţelegere, răbdare şi imaginaţie. Programul de activităţi a avut o combinaţie echilibrată de rugăciune şi muncă, pentru a stimula spiritul şi mintea.

În fiecare an activităţile sunt diferite.

În acest an, de exemplu, voluntarii le-au propus copiilor să gătească un produs tipic italian, pizza. Această nouă activitate a fost întâmpinată cu entuziasm de către toţi, băieţi şi fete. Pentru realizarea acestui proiect am cerut ospitalitatea brutăriei din sat, undeva am fost primiţi cu mare disponibilitate, fapt pentru care mulţumim. A fost o activitate pasionantă, distractivă. Produsul finit, pentru cei mai mulţi, a fost unul bun, iar pentru alţii, s-a îndepărtat uşor de originea şi tradiţionalul produs italienesc.

Băieţii şi fetele care au participat la această şcoală de vară au avut ocazia de a experimenta diferite laboratoare, cu diferite tehnici de lucru pentru a crea şi de a construi o varietate de obiecte, care la sfârşitul săptămânii, la încheierea programului, au fost oferite copiilor.

La finalul şcolii de vară, pe 27 august, copiii au fost încântaţi de programul de cântece, dansuri popolare şi poezii.

Acest proiect a început în anul 2009, şi sperăm să continue în fiecare an pentru a aduce bucurie si iubire pentru comunitate.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste momente, ceea ce ne permite să experimenteze dragostea lui!

Davide şi sr. Iacinta

*

Campusul cu tinerii

În acest an parohia noastră a organizat un campus pentru tineri, la Lacul Roşu, în perioada 23-26 august 2011. Astfel că, noi, tinerii, împreună cu părintele vicar, Iulian Roca, am plecat în dimineaţa zilei de marţi, 23 august, spre Lacul Roşu unde ne aşteptau momente distractive şi nu numai.

Ajunşi la destinaţie ne-am cazat într-un loc cu o privelişte splendidă, lângă capela "Sf. Cristofor". Am participat la sfânta Liturghie după care am luat masa, iar spre seară am continuat cu o ieşire la lac şi o plimbare cu barca.

Cea de-a doua zi, miercuri, după ce ne-am lăsat treziţi de părintele vicar - ca de altfel în fiecare dimineaţă - am început-o participând la sfânta Liturghie, am servit micul dejun, după care am pornit la drum, pe traseul din programul nostru, spre vârful Suhardul Mic, care ne-a oferit o panoramă complexă a lacului şi a împrejurimilor. Pe drum am admirat încântaţi natura, priveliştile minunate, surprinse de aparatele noastre foto, un cadru ce ne-a sensibilizat pentru momente de interiorizare în faţa creaţiei lui Dumnezeu. Ajunşi înapoi, la locul de cazare, am început să pregătim masa, puncte importante din programul nostru, ce i-a implicat pe toţi cei prezenţi în experienţe de neuitat, ca de altfel şi celelalte, mâncarea pregătită în natură, la foc, cu ceaun, pirostie, şi întreg "arsenalul" necesar.

Serile ne regăseau în jurul focului, vorbind, glumind, dansând, pentru ca mai apoi, acelaşi foc să fie şi contextul care ne completa momentele de comuniune, pentru un grătar.

În cea de-a treia zi, joi, după sfânta Liturghie şi o gustare matinală, ţinta noastră a fost vârful Ucigaşul, un versant opus celui urcat în ziua anterioară.

Pentru cea de-a patra zi, cu disponibilitatea şi logistica jandarmilor montani de la Harghita, erau programate mai multe atracţii, precum tiroliană, alpinism, rapel. O misiune de interes naţional a pus capăt planurilor noastre, astfel încât vineri, în încheierea zilelor noastre petrecute împreună, degajaţi, cu muntele în faţă şi cu un timp liber mai generos, am mai făcut o plimbare la lac şi prin natură, ne-am făcut bagajele, am făcut curat şi cu regret am plecat spre casa noastră, lăsând în urma noastră un loc minunat.

Au fost zile minunate şi sperăm ca următoarele ieşiri să fie cel puţin la fel de plăcute!

Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste zile deosebite petrecute împreună şi celor care au făcut posibilă această ieşire.

Diana

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
22-27 august: Oţeleni: Bucuria de a fi împreună (I)
22-27 august: Oţeleni: Bucuria de a fi împreună (II)

* * *