Marţi, 21 ianuarie 2020, a patra zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor, ne-am adunat pentru a ne înălţa rugăciunile către Domnul la Seminarul "Don Orione" din Iaşi.

"Încrederea: Fiţi fără frică, aveţi credinţă!" acesta este mesajul celei de a patra zi, însuşi Preasfinţitul Iosif Păuleţ, celebrant principal, a îndemnat poporul la sfârşitul momentului de rugăciune pentru a face acest lucru.

Părintele Ionuţ Imbrişcă a ţinut cuvântul de învăţătură, subliniind faptul că omul nu trebuie să fie preocupat, ci doar ocupat. Astfel, providenţa divină trebuie să fie foarte importantă în viaţa omului. Totodată, vizita papei Francisc care ne-a invitat să mergem împreună şi care a adunat oameni de diferite religii în faţa Palatului Culturii a reprezentat un moment profund fiind amintit şi de părintele predicator.

Asemenea unei naţiuni insulare, bărcile ocupă un loc important în viaţa Maltei, ţară aleasă pentru a se ocupa de pregătirea broşurii pentru octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor din acest an. Lecturile alese pentru această celebrare descriu călătoria maritimă periculoasă a apostolului Paul. Dar barca este, de asemenea, simbolul călătoriei uneori tumultuoase către unitate pe care creştinii o realizează împreună.

De aceea, în faţa altarului a fost pusă o barcă, iar în timpul rugăciunii credincioşilor au fost purtate opt vâsle pe care au fost scrise următoarele cuvinte: Reconciliere, Iluminare, Speranţă, Încredere, Forţă, Ospitalitate, Convertire, Generozitate.

Într-o lume sfâşiată de nelinişte, suntem chemaţi să fim martori ai speranţei, încrezători în providenţa iubitoare a lui Dumnezeu. Experienţa creştină ne arată că Dumnezeu scrie drept pe linii strâmbe şi că putem continua să sperăm împotriva oricărei speranţe, ştiind că nu ne vom pierde. Căci iubirea perseverentă a lui Dumnezeu durează pentru totdeauna.

Sem. Ionuţ Puşcaşu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 21 ianuarie: Iaşi: A patra zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.