Joi, 23 ianuarie 2020, în biserica "Sfântul Anton de Padova" din Iaşi a avut loc a şasea celebrare ecumenică din cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din acest an, momentul de rugăciune fiind prezidat de PS Iosif Păuleţ, episcopul Diecezei de Iaşi.
Tema propusă pentru această zi a fost "Ospitalitatea: A arăta o bunăvoinţă neobişnuită" care a coincis cu tema generală a întregii octave: "Ne-au arătat o bunăvoinţă neobişnuită" (Fap 28,2).
Versetul, aşa cum ne-a indicat părintele Roca Felix în predica sa, se referă la naufragiul apostolului Paul care, aflându-se în drum spre Roma, naufragia - împreună cu alţi numeroşi tovarăşi de drum - pe coastele arhipelagului maltez, în urma unei furtuni puternice. Potrivit capitolelor 27 şi 28 din cartea "Faptele Apostolilor", sfântul Paul a fost primit de populaţia locală cu deosebită bunăvoinţă, rămânând în Malta circa trei luni, timp în care a predicat şi a vindecat mulţi bolnavi. Episodul naufragiului Apostolului neamurilor propune din nou drama umanităţii în faţa puterii de nestăvilit a elementelor naturii şi capacitatea sfântului Paul de a fi asemenea unui far de pace în mijlocul agitaţiei, conştient fiind că viaţa lui este în mâinile lui Dumnezeu.
Atitudinea maltezilor, a continuat părintele, nu a fost însă împărtăşită de invitaţii la ospăţul pregătit de stăpânul din fragmentul evanghelic proclamat. Dacă primii, chiar fără niciun fel de invitaţie, au făcut tot posibilul pentru a ajuta dând dovadă de "o bunăvoinţă neobişnuită", cei din urmă nu au fost dispuşi nici măcar să participe la bucuria şi sărbătoarea stăpânului refuzând, rând pe rând, invitaţia acestuia dând astfel dovadă de "o indiferenţă neobişnuită".
Evanghelia, a mai spus părintele, ne învaţă că, îngrijindu-i pe cei care sunt în primejdie, mărturisim iubirea lui Cristos (cf. Mt 25,40). Mai mult, dacă suntem atenţi cu cei slabi şi lipsiţi, ne acordăm inimile cu inima lui Dumnezeu, inimă în care săracii au un loc special. A-i primi pe străini fără a avea niciun fel de prejudecăţi, fie că provin dintr-o altă cultură, fie că aparţin unei alte religii, înseamnă a-l iubi pe Cristos şi a iubi aşa cum iubeşte Dumnezeu.
În final, părintele Alois Farţadi, parohul comunităţii, i-a mulţumit preasfinţitului şi tuturor celor prezenţi pentru participare şi ne-a încurajat să avem mereu vie în vieţile şi rugăciunile noastre dorinţa Mântuitorului "ca toţi să fie una", asta chiar dacă trăim timpuri în care separarea şi diviziunile par a fi atitudini normale. Trebuie să fim convinşi, spunea părintele, că Dumnezeu veghează la binele Bisericii sale şi că, în cele din urmă, va trimite Duhul unităţii asupra noastră şi vom ajunge la ziua în care toţi creştinii ne vom împărtăşi la aceeaşi masă.
Comunitatea "Sfântul Anton de Padova" din Iaşi
* * *
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.
