Huşi-Corni: Administrarea Mirului
În ziua de duminică, 23 iulie 2023, comunitatea romano-catolică "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" din Huşi-Corni, judeţul Vaslui, a fost la ceas de sărbătoare. Prin impunerea mâinilor şi ungerea cu Sfânta Crismă, 55 de copii şi tineri au primit sacramentul sfântului Mir prin mâinile Mons. Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi.
Cu mult entuziasm, bucurie şi emoţie, cei 55 de copii şi tineri, împreună cu părinţii şi naşii lor şi cu toată comunitatea, în frunte cu părintele paroh Gabriel Dancă, OFMConv., cu părintele Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Fraţilor Minori Conventuali, şi cu preoţii prezenţi, l-au întâmpinat pe Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, cu braţele deschise, cu pâine şi sare şi cu un Bine aţi venit în comunitatea noastră.
Sfânta Liturghie a început la ora 10.00, prezidată de Preasfinţitul Petru Sescu, avându-i alături pe pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial, pr. Gabriel Dancă, OFMConv., parohul comunităţii, pr. Augustin Puşcaşu, paroh de Răducăneni, preoţii vicari din comunitate şi preoţii care au dorit să participe la această sărbătoare.
După proclamarea lecturilor, episcopul Petru, la cuvântul de învăţătură, a evidenţiat importanţa sacramentului Sfântului Mir şi rolul pe care îl are cel miruit, cel care îl primeşte pe Duhul Sfânt cu daruri sale, de a fi templul lui Dumnezeu, prin mărturisirea şi trăirea credinţei printr-o viaţă sfântă.
Candidaţii la Sfântul Mir au răspuns la toate întrebările episcopului şi au primit toţi nota 10 de la Preasfinţitul Petru, pentru promptitudinea, claritatea şi precizia răspunsurilor. În acest mod, fiecare dintre credincioşi a avut posibilitatea de a-şi aminti cunoştinţele referitoare la persoana şi lucrarea Duhului Sfânt în viaţa fiecăruia.
După mărturisirea credinţei şi rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, a urmat cel mai important şi aşteptat moment, fiecare candidat însoţit de naş a venit în faţa episcopului pentru a primi ungerea sfântă şi darul minunat al păcii.
În continuare, copiii şi tinerii miruiţi au participat într-un mod cu totul deosebit la Sfânta Liturghie prin citirea invocaţiilor la rugăciunea credincioşilor şi aducând daruri la sfântul altar.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Alberta Olariu, reprezentanta candidaţilor noilor miruiţi, a adresat un cuvânt de mulţumire şi recunoştinţă, în primul rând lui Dumnezeu pentru că l-a oferit cu toată bucuria şi dărnicia pe Duhul Sfânt cu darurile Sale.
Mulţumirile au fost îndreptate către Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, pentru că a transmis suflul puternic şi luminos al Duhului Sfânt prin prezidarea Sfintei Liturghii şi prin conferirea Sfântului Mir. Au fost aduse mulţumiri părintelui paroh Gabriel Dancă, OFMConv., şi preoţilor vicari, pentru implicarea, sârguinţa şi răbdarea lor în pregătirea candidaţilor pentru primirea Sfântului Mir, de asemenea au fost adresate mulţumiri părinţilor, naşilor şi tuturor celor care au contribuit la buna desfăşurare a sărbătorii primirii Duhului Sfânt cu darurile Sale prin taina sfântului Mir.
A urmat binecuvântarea finală împărţită de Preasfinţitul Petru tuturor celor prezenţi la Sfânta Liturghie, iar la ieşirea din biserică s-a imortalizat momentul printr-o serie de fotografii.
Pr. Cristinel Sociu, OFMConv.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 iulie: Huşi-Corni: Administrarea Mirului