Vineri, 15 august, Dieceza de Iaşi la avut ca oaspete de seamă pe Eminenţa sa card. Giovanni Battista Re, prefectul Congregaţiei pentru Episcopi care a dorit să fie alături de pelerinii de la Cacica. După încheierea pelerinajului de la Cacica oaspetele a vizitat Seminarul Romano-Catolic din Iaşi şi sediul episcopiei.
La ora 18.30 în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi a avut loc sfânta Liturghie a hramului prezidată de ES card. Giovanni Battista Re însoţit de PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă şi un mare număr de preoţi.
Printre altele, cardinalul a spus la predică: "Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte că noi suntem creaţi pentru cer. Acolo este destinul nostru. Acolo, în cer, este patria noastră. Aici, pe pământ, cetatea omului, suntem pelerini, călători, către cer, către cetatea lui Dumnezeu. Pagina din evanghelie de la această Liturghie a făcut să răsune în această catedrală cântarea de laudă care a ţâşnit din inima plină de credinţă a sfintei Fecioare Maria: Magnificat anima mea Dominum (Sufletul meu preamăreşte pe Domnul). Şi noi, fiecare cu propriul său simţământ intens, îi mulţumim Domnului în această zi de har pentru ridicarea sfintei Fecioare Maria la cer: Sufletul meu preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă în Dumnezeu Mântuitorul meu (Lc 1,46)".
Anaforaua veliţilor boieri ai Divanului Domnesc al Cnejiei Moldovei, aprobată de domnitorul Matei Ghica de la 18 septembrie 1753, zice că la Iaşi catolicii "... au avut biserică... încă din descălicătoare ţării...". Construcţia bisericii actuale "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi a început anul 1782, încheindu-se la 15 august 1789, când a fost sfinţită şi dată în folosinţa cultului. Biserica aceasta a suferit avarii la cutremurul din anul 1802, iar focul cel mare din Iaşi, la 31 iulie 1827 a ars acoperişul şi părţile lemnoase ale clădirii. Refacerea s-a făcut în anii următori. În anul 1869 această biserică a fost mărită, renovată, i s-au construit 3 altare de marmură şi a fost pictată.
Sr. Lenuţa Băcăoanu
