1789 - 15 august - 2020: Sfinţirea bisericii catedrale Adormirea Maicii Domnului din Iaşi

1789 - 15 august - 2020: Sfinţirea bisericii catedrale "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi

Vizitând capitala Moldovei, cu siguranţă aţi vizitat şi catedralele din Iaşi, una nouă - sfinţită în urmă cu 15 ani, la 1 noiembrie 2005 şi una veche - sfinţită la 15 august 1789. Dar înainte de acestea au fost şi altele: unele din piatră, iar primele din lemn.

Prima biserică catolică din Iaşi ar fi fost construită înainte de anul 1400. La 18 septembrie 1753, în anafora boierilor veliţi ai Divanului Domnesc al Cnejii Moldovei, aprobată de domnitorul Matei Ghica, se precizează privilegiul acordat franciscanilor, care solicitaseră ridicarea unei biserici de piatră în Iaşi: "Încă din descălicătoarea ţării, din zilele altor luminaţi răposaţi domni, au avut ei biserică aici în Iaşi, şi nu numai aici în Iaşi, ci în toată ţara Moldovei (...) de când ne am pomenit, am apucat având ei biserică aici în Iaşi". Nu cunoaştem detalii despre această biserică catolică, dar bătrânii din Iaşi, care au participat la Sinodul diecezan de la Bacău, din primăvara anului 1663, la convocarea episcopului Rudzinschi, declarau că biserica lor ar fi fost construită pe timpul principesei Margareta, în urmă cu 175 de ani.

"Biserica franciscanilor" este prima biserică catolică din Iaşi despre care avem informaţii: a fost construită după anul 1540, fiind menţionată în documente începând cu ultimele decenii ale secolului al XVI lea, în special în relatările şi însemnările unor călători străini. Astfel, biserica este menţionată în anul 1586, de misionarul iezuit Giulio Mancinelli şi în anul 1620, de misionarul Bogoslavic. Începând cu anul 1629, biserica catolică apare menţionată şi în documentele interne, în special în cele elaborate de misionarii franciscani din Iaşi. Raportul unuia dintre aceştia, datând din 1604, precizează că în Iaşi sunt "două biserici de lemn, mici şi foarte sărăcăcioase, una chiar în oraş, iar cealaltă afară".

Construcţia bisericii catolice închinată Adormirii Maicii Domnului, după cum ne-au transmis vizitatorii apostolici Petru Bogdan Baksic, în anul 1641, şi Marcu Bandini, peste patru ani, este atribuită boierului Ioanachi, "grec de neam şi de religiun, postelnicu lui Vasile Vodă". Această biserică de lemn a suferit mult în decursul timpului din cauza năvălirilor cazacilor şi tătarilor. Astfel, biserica a ars în mai multe rânduri, de exemplu în 1660 şi în 1766. Domnii Moldovei au acordat acestui aşezământ numeroase privilegii, printre aceştia numărându se Dimitrie Cantemir, în anul 1711 şi Ioan Mavrocordat, în anul 1746, care "îngădui să se facă biserica frânţâşcanilor". În anul 1752 sultanul poruncea lui Constantin Racoviţă, domnul Moldovei, să nu împiedice, ci dimpotrivă, să ajute la ridicarea bisericii catolice din Iaşi.

După incendiul din octombrie 1766, care a distrus biserica de lemn, domnul Moldovei Grigore Ghica a aprobat ridicarea unei "biserici latine" din piatră. În martie 1782, domnul Constantin Moruzi aproba, la rândul său, catolicilor "să vă faceţi biserică de piatră după cum viţi ave, şi nu veţi fi supărat". În acelaşi an aprobarea era confirmată de noul domn Alexandru Mavrocordat. Lucrările la noul edificiu, în stil baroc, după o influenţă desigur italiană, începute în 1782 de preotul Anton Mauro, au fost finalizate în anul 1789, de preotul Fidelis Rochi, iar biserica a fost sfinţită la 15 august acelaşi an. Din punct de vedere arhitectural, biserica reprezintă un exemplu unic în Moldova de artă barocă, deşi elemente baroce se întâlnesc şi la câteva biserici ortodoxe din Iaşi, în special la Golia.

Biserica catolică din piatră a suferit mult de a lungul anilor în urma cutremurelor din 1802, 1940 şi 1977, precum şi în urma incendiului din 1827. După cutremurul din 14 octombrie 1802 preotul Dominic Brocani a coordonat lucrările de reparare a bolţii şi a turnului clopotniţă de la intrare. După incendiul din 19/20 iulie 1827 (focul cel mare), lăcaşul a fost din nou renovat sub conducerea preotului Inocenţiu Pamfili şi prin daniile credincioşilor. Interiorul a căpătat forma actuală în 1869, ca urmare a amplelor lucrări de restaurare iniţiate de episcopul Giuseppe Salandari. Pictura bisericii a fost realizată în anul 1869 de călugărul franciscan Giuseppe Carta din Palermo. Slujitorii bisericii au fost la început, cu mici excepţii, franciscani, iar apoi iezuiţi din Polonia şi preoţi italieni. Cea mai mare parte a catolicilor stabiliţi din vechime la Iaşi au fost polonezi, saşi, şi mai ales unguri. Reşedinţa prefecturii misiunii a devenit, după anul 1818, şi reşedinţa episcopului, care conducea Vicariatul Apostolic al Moldovei. La restaurarea daunelor provocate de incendiul din anul 1827, s a construit un imobil nou, pentru reşedinţa Vicariatului Apostolic, în poziţia, în care astăzi se află palatul episcopal, palat care a fost modificat după anul 1900.

Aşadar, biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi a căpătat o însemnătate deosebită după anul 1818, când s-a înfiinţat Vicariatul Apostolic al Moldovei. Atunci, preoţii misionari s-au decis să mute reşedinţa episcopului de la Bacău la Iaşi. Dar aici au întâmpinat o rezistenţă puternică din partea Divanului Domnesc, probabil din cauza unui firman emis de Poarta Otomană, privind protejarea creştinilor de rit roman, care, în ciuda insistenţelor diplomatice ale Austriei şi Sfântului Scaun, nu a putut fi abrogat. Din această cauză, în Moldova nu s-a mai putut menţine o episcopie, ci doar un vicariat. Acesta s-a înfiinţat în anul 1818, la Iaşi, şi a primit numele de Vicariatul Apostolic al Moldovei (1818-1884). La cârma acestei instituţii s-au succedat 14 vizitatori apostolici, cu caracter episcopal, care erau titularii altor episcopii ale Bisericii Catolice. Acest compromis nu a plăcut Austriei, care considera că abandonarea titlului de episcop de Bacău nu mai justifica insistenţele ei la protectoratul catolicilor din Moldova. Firmanul turcesc care interzicea şederea unui episcop catolic în Moldova nu fusese revocat, iar protectoratul Austriei nu era aprobat oficial de către Poartă. În aceste condiţii, Congregaţia De Propaganda Fide, fără să anunţe aceste două puteri, propune papei ca prim vizitator apostolic pe Ioan Paroni (1818-1825), care a fost numit în ziua de 2 august 1818. Nemulţumit de situaţia juridică în care se afla, ca şi de slabele preocupări ale nunţiului Stümmer de la Constantinopol pentru revocarea firmanului, pleacă el însuşi în capitala imperiului. Astfel, a câştigat bunăvoinţa Porţii Otomane şi, prin câteva legături şi intervenţii, a reuşit să anuleze firmanul dat de cancelaria otomană, episcopul putând astfel să stea oficial în Moldova, chiar dacă situaţia lui juridică nu era clară în acte. Episcopului Paroni îi succed ca administratori apostolici în Moldova alţi episcopi şi preoţi franciscani: Bonaventura Zabberoni (1825-1826), Iosif Gualtieri (1826-1827), Inocenţiu Panfili (1827-1831), Carol Magni (1832-1835), Petru-Rafael Arduini (1838-1843), Paul Sardi (1843-1848), Anton de Stefano (1849-1859), Iosif Tomassi (1859-1864), Iosif Salandari (1864-1873), Anton Graselli (1874), Ludovic Marangoni (1874-1877), Fidelis Dehm (1878-1880) şi Nicolae-Iosif Camilli (1881-1884).

După înfiinţarea Episcopiei Catolice din Iaşi, biserica "Adormirea Maicii Domnului" a devenit biserica episcopului de Iaşi sau biserică catedrală. Primul episcop de Iaşi, Nicolae-Iosif Camilli, a donat bisericii obiecte de cult preţioase, precum o cruce de argint, veşminte pentru tronul episcopal şi potire de argint pentru Liturghiile pontificale. În aceeaşi perioadă, a avut loc şi identificarea mormintelor din catedrală, de către parohul de atunci pr. Iosif Malinowski, care a realizat o schiţă a locurilor unde sunt înhumaţi preoţi şi episcopi. Ulterior au mai fost înhumaţi în catedrală alţi doi episcopi: Nicolae-Iosif Camilli şi Mihai Robu. Unii dintre preoţii înmormântaţi în catedrală au fost de fapt reînhumaţi din cimitirul de la Seminarul din Iaşi sau din alte cimitire. Studiile făcute cu ocazia ultimei restaurări a catedralei, care vor fi terminate cel mai probabil în acest an, vor clarifica informaţiile pe care le ştim din arhivă. Cei 15 clerici înmormântaţi în catedrala din Iaşi sunt: pr. Francisc Anton Tasso de Savona (+ 5 martie 1765, Răchiteni, transferat la Iaşi la 30 iunie 1813), pr. Claudiu Gavet Sabaudus de Camberiaco (+ 2 august 1766), pr. Fidel Rocchi Mutinensis (+ 8 septembrie 1795), pr. Iosif Borioli (+ 23 ianuarie 1803), ep. Iosif Bonaventura Berardi (+ 20 aprilie 1818), ep. Bonaventura Zabberoni (+ 30 iulie 1826), pr. Mathia Radislowicz (+ 16 ianuarie 1829), pr. Alois Landi (+ 22 ianuarie 1829), pr. Ştefan Iannucci (+ 3 februarie 1830), pr. Dominic Brocani (+ 30 mai 1839), ep. Paul Sardi (+ 28 octombrie 1848), pr. Dominic Bonaventura Bartozzetti (+ 16 august 1872), ep. Iosif Salandari (+ 17 decembrie 1873), ep. Nicolae-Iosif Camilli (+ 30 decembrie 1915), ep. Mihai Robu (+ 27 septembrie 1944, Finiş, reînhumat în catedrală la 3 martie 1964).

Închei aici prezentarea acestei incursiuni în istoria catedralei din Iaşi. Menţionez că la 15 august 2020, Liturghia hram hramului bisericii catedrale "Adormirea Maicii Domnului" a fost prezidată de cel de-al şaptelea episcop de Iaşi, Iosif Păuleţ.

Pr. Alois Moraru