Aşteptarea zilei în care episcopul Anton Durcovici va fi înscris în rândul fericiţilor Bisericii se apropie de sfârşit. Dar ce vom trăi, de fapt, la 17 mai? În esenţă va fi vorba despre celebrarea sfintei Liturghii în cadrul căreia Sfântul Părinte papa Francisc, prin reprezentantul său cardinalul Angelo Amato, îl va proclama pe episcopul martir Anton Durcovici fericit al Bisericii. Prin acest act papa Francisc ne va dărui posibilitatea ca în dieceza noastră, precum şi în alte locuri care au o legătură deosebită cu viaţa episcopului Durcovici, să îl venerăm drept model de viaţă creştină şi mijlocitor de haruri la Dumnezeu. Va fi aşadar un moment de har: vom primi de la Dumnezeu, prin urmaşul sfântului Petru, harul de a mai avea un prieten în cer, un însoţitor şi un ocrotitor pe drumul vieţii noastre de credinţă. Va fi un moment de aducere de mulţumire pentru acest har, dar şi unul de cerere pentru ca într-un viitor cât mai apropiat episcopul Anton Durcovici să fie canonizat, adică să fie înscris în rândul sfinţilor din calendarul întregii Biserici Catolice.
Dar cum am putea să ne bucurăm pe deplin de acest har?
În primul rând printr-o pregătire spirituală. Aşa cum marile sărbători ale Naşterii şi Învierii Domnului sunt pregătite de un timp de purificare şi de rugăciune pentru a primi harul mântuitor, tot la fel şi această sărbătoare ne invită să fim pregătiţi pentru a ne deschide harului oferit. Fiecare credincios se poate pregăti pentru acest moment de har cunoscând cât mai bine viaţa şi jertfa episcopului martir Anton Durcovici, rugându-ne, dar, mai ales, spovedindu-ne pentru a ne putea împărtăşi la marea sărbătoare.
În al doilea rând, căutând să participăm în mod conştient, activ şi rodnic la sfânta Liturghie şi la ritul beatificării. Celebrarea însăşi este cea care ne va conduce către harul pe care Dumnezeu vrea să îl facă Bisericii. Într-adevăr, el împlineşte prin semnele văzute ale celebrării sfintelor taine minunea mântuirii oamenilor. Iată aşadar calea spre harul beatificării: semnele văzute din cadrul celebrării. Prin ceea ce vom vedea şi vom asculta cu credinţă, prin acţiunile împlinite de către episcopi, preoţi şi de către întregul popor, Dumnezeu ne va dărui harul său deosebit.
Care sunt semnele sensibile, vizibile, prin care ne va fi dăruit harul invizibil al sfintei Liturghii şi al beatificării?
Mergând la sfânta Liturghie a beatificării vom întâlni primul mare semn al celebrării: poporul lui Dumnezeu adunat pentru rugăciune. Chiar dacă nu vom vedea acel edificiu pe care îl numim de regulă biserică, totuşi vom putea privi şi simţi edificiul spiritual al Bisericii din care şi noi facem parte prin Botez. De fapt, toţi credincioşii, preoţii şi episcopii adunaţi în acelaşi loc zi sunt pietrele vii ale Bisericii, pietre sfinţite şi reunite de "piatra din capul unghiului" (Ps 117, 22), Cristos Domnul. De aceea, la 17 mai, în incinta stadionului din Iaşi, primul semn al harului lui Dumnezeu va fi adunarea credincioşilor care formează templul viu al lui Dumnezeu. Vom putea experimenta astfel Biserica atât în dimensiunea sa locală, pentru că vom fi credincioşi adunaţi de pe plaiurile Moldovei şi ale întregii Românii, cât şi în dimensiunea sa universală, pentru că vor fi prezenţi credincioşi, preoţi şi episcopi şi din alte părţi ale Europei şi lumii. Cu privirea credinţei îl vom vedea şi pe Sfântul Părinte papa Francisc în persoana reprezentantului său special, cardinalul Angelo Amato. Tocmai pentru a arăta că beatificare este un act al Sfântului Părinte, precum şi pentru a demonstra unirea noastră în credinţă cu papa şi întreaga Biserică multe dintre rugăciunile şi cântările de la sfânta Liturghie vor fi în limba latină, limba oficială a Bisericii Catolice. Harul beatificării va fi aşadar creşterea simţământului de comuniune cu toţi cei care cred în Cristos şi formează Biserica sa.
După acest prim semn, urmează toate celelalte semne sau elemente pe care le întâlnim de obicei în cadrul sfintei Liturghii: riturile care ne introduc în rugăciune, liturgia cuvântului prin care primim hrana cuvântului lui Dumnezeu şi liturgia euharistică prin care se actualizează jertfa mântuitoare a lui Cristos şi primim hrana pâinii vieţii. Dar în cadrul sfintei Liturghii vom întâlni şi câteva semne deosebite care constituie ritul propriu-zis al beatificării. A participa în mod conştient şi rodnic la celebrare înseamnă a înţelege şi aceste semne şi a le asimila printr-o adevărată trăire de credinţă.
Momentul ritului beatificării va fi la începutul sfintei Liturghii, între actul penitenţial prin care implorăm milostivirea divină şi imnul prin care îl preamărim pe Dumnezeu: "Mărire în cer lui Dumnezeu " (Gloria in excelsis Deo). Este locul cel mai potrivit pentru acest act important întrucât ne va permite să ne rugăm în cinstea şi prin mijlocirea fericitului Anton Durcovici la toate celelalte rugăciuni ale sfintei Liturghii.
Actul beatificării va începe prin cererea episcopului Diecezei de Iaşi, Preasfinţitul Petru Gherghel, ca episcopul Anton Durcovici să fie înscris în rândul Fericiţilor. Această cerere reprezintă de fapt dorinţa poporului credincios al Bisericii noastre locale ca Sfântul Părinte să recunoască modul eroic în care episcopul Durcovici a trăit virtuţile vieţii creştine, precum şi mărturisirea sa de credinţă pecetluită cu jertfa vieţii. Imediat după această cerere vom auzi şi o scurtă prezentare a vieţii episcopului martir care va trasa profilul slujirii şi credinţei sale, trăite până la dăruirea totală de sine. Prin evocarea pelerinajului pe pământ al lui Anton Durcovici se va înteţi în cei prezenţi recunoştinţa pentru această viaţă trăită şi oferită din iubire, precum şi dorinţa ca episcopul Durcovici să poată fi cinstit drept mijlocitor de haruri la Dumnezeu.
Momentul principal al beatificării va consta în lectura scrisorii apostolice prin care Sfântul Părinte papa Francisc îl înscrie în rândul fericiţilor pe episcopul martir Anton Durcovici stabilind ca data sărbătorii sale să fie ziua în care el s-a născut pentru cer, 10 decembrie. Nu este vorba însă de simpla lectură a unui document, ci de o autentică acţiune săvârşită de către Biserică prin păstorul său suprem spre slava Sfintei Treimi şi pentru creşterea în sfinţenie a poporului creştin. Solemnitatea momentului va fi evocată de faptul că întreaga adunare va sta în picioare precum şi de aclamaţia care va fi cântată de către toţi: "Amin". Vom cânta de trei ori "Amin", adică "aşa să fie", exprimându-ne în acest fel credinţa profundă în Dumnezeu care ne învredniceşte să avem un episcop de Iaşi înscris între fericiţii martiri. În acelaşi timp prin acest "Amin" ne vom manifesta adeziunea intimă şi plină de bucurie la hotărârea Bisericii, căci sfântul Augustin afirma că "a spune Amin înseamnă a-ţi da semnătura". Cântând "Amin" vom pune şi noi semnătura credinţei noastre la acest act unic în istoria Bisericii locale de Iaşi de până acum şi ne vom uni şi cu adunarea fericiţilor din cer care îi cântă lui Dumnezeu şi Mielului pascal Cristos "Amin! Aleluia" (Ap 19,4). Harul beatificării va fi aşadar dobândirea certitudinii că episcopul Anton Durcovici se află în slava lui Dumnezeu şi că nu încetează să mijlocească pentru noi la Tatăl, oferindu-i meritele jertfei sale împlinite prin harul unicului mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Cristos Mântuitorul.
Imediat după acest act solemn vor urma două semne ce au menirea de a manifesta efectul principal al beatificării episcopului Anton Durcovici, şi anume venerarea şi cinstirea sa: dezvelirea icoanei noului fericit şi purtarea în procesiune şi tămâierea relicvei sale.
În timp ce vom cânta "Amin"-ul întreit al adeziunii noastre de credinţă va fi dezvelită icoana fericitului Anton Durcovici. Pentru a putea înţelege acest moment este bine să ne gândim la o altă dezvelire, mult mai relevantă şi grăitoare: dezvelirea crucii Mântuitorului din Vinerea Mare spre a fi privită şi adorată. Prin dezvelirea crucii Biserica doreşte să ne dezvăluie misterul pătimirii aducătoare de mântuire a lui Cristos, al iubirii dumnezeieşti care ni se revelează în Cristos şi în jertfa sa. Cristos este adevărata icoană sau imagine a lui Dumnezeu, iar momentul jertfei sale reprezintă cea mai autentică dezvăluire a misterului lui Dumnezeu. De aceea şi dezvelirea icoanei fericitului martir Durcovici se va referi de fapt la Cristos, pentru că prin viaţa şi jertfa martirului nostru a fost dezvăluit şi preamărit însuşi Mântuitorul Isus, mărturisitorul şi martirul prin excelenţă al iubirii Tatălui ceresc. Dezvelind icoana episcopului martir, Biserica ne invită să privim chipul unui om transfigurat de asemănarea lui cu Cristos, chipul unui păstor care l-a imitat pe Cristos, bunul păstor care îşi dă viaţa pentru turma sa. Privind cu credinţă acel chip vom putea venera un creştin care acum se bucură de vederea feţei lui Dumnezeu, de viziunea beatifică, şi care doreşte să mijlocească şi pentru noi harul de a trăi în lumina dumnezeiască. Astfel icoana fericitului Anton Durcovici va hrăni în noi dorinţa de a practica virtuţile sale pentru a ajunge la bucuria contemplării chipului lui Dumnezeu, conştienţi fiind de adevărul spuselor sfântului Irineu: "Slava lui Dumnezeu este omul viu, iar viaţa omului este vederea lui Dumnezeu". Harul beatificării va fi de aceea şi creşterea aspiraţiei de a-l vedea pe Cristos şi prezenţa lui în viaţa noastră pământească şi de a-l privi pe Dumnezeu "faţă către faţă" în veşnicia fericită.
Al doilea semn ce manifestă faptul că episcopul Durcovici va fi înscris în rândul fericiţilor va fi purtarea în procesiune a relicvelor sale şi venerarea acestora prin tămâiere. Relicvele sau moaştele în general sunt părţi ale trupului unui sfânt, dar şi hainele sau obiectele pe care acesta le-a folosit în viaţa sa. Venerarea lor derivă din devoţiunea antică a creştinilor faţă de mormintele martirilor care l-au imitat pe Cristos prin jertfa vieţii lor. Relicvele au rolul de a ne aminti sfinţenia unui creştin şi colaborarea sa la lucrarea lui Dumnezeu şi de a favoriza rugăciunea prin care îi cerem acelui sfânt să mijlocească la Dumnezeu ca şi noi să putem trăi o viaţă sfântă în credinţă. Datorită faptului că nu se cunoaşte locul unde a fost înmormântat trupul episcopului Durcovici, relicva care va fi adusă în procesiune în momentul beatificării va fi manuscrisul testamentului său. Această relicvă va deveni un semn în plus al apropierii noastre spirituale de fericitul Anton Durcovici, o mărturie a comuniunii dintre noi, creştini ai Bisericii luptătoare, şi el, membru al Bisericii triumfătoare. Tocmai de aceea ea va fi cinstită prin aşezarea unor flori şi lumânări, dar mai ales prin gestul tămâierii. Acesta din urmă vrea să exprime venerarea pe care Biserica o datorează fericitului Anton Durcovici, dar şi rugăciunile ce de acum înainte se vor înălţa asemenea fumului de tămâie, prin mijlocirea lui, la Dumnezeu. Harul beatificării va consta astfel şi în fortificarea credinţei noastre în adevărul "împărtăşirii sfinţilor" prin care ne simţim într-o permanentă comuniune de iubire cu cei care au ajuns la fericirea cerească şi care ne însoţesc cu mijlocirea lor în pelerinajul pământesc către Dumnezeu.
În timp ce cardinalul Angelo Amato va venera şi va tămâia relicva fericitului Anton Durcovici întreaga adunare va cânta imnul dedicat lui în mod special. Fumul de tămâie care se ridică către cer va simboliza, aşadar, rugăciunea ce se va înălţa către episcopul martir prin refrenul acestei cântări: "Către noi, blând, priveşte astăzi, martir al iubirii divine. Ne-ntăreşte pe drumul vieţii ca-n ceruri să fim cu tine!". Acest imn va fi de fapt prima rugăciune comună pe care i-o vom adresa noului fericit. După ce vom cânta acest imn, episcopul Petru Gherghel va adresa un cuvânt de mulţumire Sfântului Părinte Francisc şi ne va invita pe toţi să îl preamărim pe Dumnezeu prin imnul cântat de îngeri la naşterea Mântuitorului: "Mărire în cer lui Dumnezeu" (Gloria in excelsis Deo).
Climatul de rugăciune şi de laudă va continua apoi prin rugăciunea zilei din Liturghia beatificării, adică rugăciunea specială prin care îl vom implora pe Dumnezeu să ne dea harurile sale de fiecare dată când îl vom sărbători pe fericitul Anton Durcovici. Această rugăciune ne dezvăluie de fapt care este harul pe care Dumnezeu îl va dărui fiecărui creştin ce îl cinsteşte pe episcopul martir: "Dumnezeule, care în fericitul martir Anton ai dăruit Bisericii tale un păstor strălucit, mărturisitor al credinţei catolice prin cuvânt şi faptă, dă-ne, prin mijlocirea lui, ca mărturisind aceeaşi credinţă, să rămânem înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire". Harul beatificării, pe care fericitul Anton Durcovici îl mijloceşte necontenit pentru noi, este acela de a rămâne înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubirea lui Dumnezeu. Este un har pe care deja sfântul apostol Paul îl implora în genunchi de la Tatăl ceresc pentru creştinii din Efes, dorindu-le să fie înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire pentru a putea să cunoască iubirea infinită a lui Cristos şi să poată fi umpluţi de toată plinătatea lui Dumnezeu (cf. Ef 3,14-21). Rugăciunea zilei ne indică şi calea pentru a obţine acest har: mărturisirea credinţei catolice prin cuvânt şi faptă. Suntem îndemnaţi astfel să îl imităm pe episcopul Durcovici printr-o mărturisire curajoasă a credinţei, pentru a obţine harul de a rămâne mereu înrădăcinaţi în iubirea lui Cristos.
Participarea noastră activă şi rodnică la sfânta Liturghie în care episcopul martir Anton Durcovici va fi beatificat ne va învrednici, aşadar, de harul esenţial fiecărei vieţi creştineşti: înrădăcinarea prin credinţă în iubirea lui Cristos. Astfel vom putea înţelege şi asimila cuvintele sfântului Paul din lectura a doua din cadrul sfintei Liturghii: "Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos?" (Rom 8, 35).
Pr. Daniel Iacobuţ
