Grupul "Samuel" din zona Bacău - itinerar vocaţional 2016-2017

Grupul "Samuel" propune o experienţă unică tinerilor ce doresc să parcurgă un itinerar vocaţional.

Obiectivul este de a-i ajuta să-şi descopere propria vocaţie.

Scopul itinerarului este de însoţii în cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu în viaţa personală şi de a se prezenta umili în faţa sa, ca în faţa unicului Domn al vieţii, care cheamă la o misiune specială.

Cerinţe

Pentru a participa la aceste întâlniri se cere o dorinţa sinceră de a face un discernământ vocaţional.

O deschidere totală în faţa oricărei vocaţii creştine: sfânta căsătorie, cât şi diferitele forme de consacrare în Biserică.

Pot participa tineri logodiţi sau orientaţi deja spre o alegere de viaţă consacrată.

Întrucât este un itinerar unic, necesită prezenţa la toate cele şapte întâlniri.

Indicaţii

Destinatari: tineri de la 18 la 30 de ani.

Durata: Itinerarul este format din şapte întâlniri; o întâlnire în fiecare lună începând cu luna octombrie 2016. Ziua este duminica; începe la ora 9.00 şi se va încheia în jurul orei 15.00.

Fiecare întâlnire se termină cu sfânta Liturghie.

Locul: Mănăstirea "Sfânta Monica": Str. Înfrăţirii, 6, Cartier Izvoare, Bacău

Prima întâlnire

Va avea loc la mănăstirea carmelită din Luncani în ziua de duminică, 2 octombrie 2016 începând cu ora 9.00 şi se va încheia la ora 15.00 cu sfânta Liturghie.

Informaţii suplimentare şi înscrieri: pr. Augustin Folner (tel. 0751/973550; [email protected]), sr. Agneza Fodor (tel. 0742/494889), pr. Gustavo Lissa (tel. 0786/868628; [email protected]); fam. Alina şi Marcelin Trifescu (tel. 0740/576499; [email protected]); sr. Clara Dalvaru (tel. 0752/536746; [email protected]); sr. Angelica Ciuraru (tel. 0766/986530; [email protected]).

Echipa de pastoraţie a grupului "Samuel" vă aşteaptă cu drag!

"Veniţi şi vedeţi! (In 1,39)

Pr. Augustin Folner, OCarm.