Prima întâlnire a Grupului Samuel, în noua serie, va avea loc duminică, 24 octombrie 2010, la mănăstirea Surorilor Clarise, din Roman. Această întâlnire va fi organizată de Echipa de Pastorală Vocaţională Zonală.
Grupul Samuel este un drum spiritual articulat în şapte întâlniri, o dată pe lună. Programul primei întâlniri, va începe la ora 9.00 şi se va încheia la ora 15.00.
Pentru cine este Grupul Samuel?
Pentru băieţii şi fetele care nu sunt orientaţi către o opţiune de viaţă. Este pentru persoanele care sunt încă indecise, dar doritoare de a face un drum de căutare, sau care încep să dorească să descopere visul pe care Dumnezeu îl are pentru ei, pentru acei tineri care doresc să maturizeze în mod serios un proiect de viaţă creştină.
Pentru băieţii şi fetele deschişi la voinţa lui Dumnezeu. Această deschidere este o altă caracteristică importantă a Proiectului Samuel. Acesta presupune opţiunea unei angajări definitive totale pentru Dumnezeu sau o alegere pentru căsătorie, dar ca o angajare pentru împărăţia lui Dumnezeu.
Propuneri
Acestor tineri le propunem un lucru serios, pe o perioadă de şapte luni, într-o căutare a proiectului lui Dumnezeu cu privire la propria viaţă.
Vom încerca să continuăm să citim semnele pe care Dumnezeu le pune pe drumul nostru, pentru a răspunde la misiunea pe care el ne-a pregătit-o.
Finalitatea acestei experienţe
Este necesar să ne întrebăm: Ce căutăm prin această experienţă spirituală?
Trebuie să căutăm voinţa lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră. Această căutare trebuie să fie făcută în faţa lui Isus, în rugăciune, pentru a face lumină asupra propriei vocaţii. Această propunere reprezintă o invitaţie de a ieşi din confuzii sau nesiguranţe. Este o experienţă de libertate şi har.
Ne putem întreba: La ce lucru nu trebuie să ne aşteptăm de la această experienţă?
Nu ajunge doar dorinţa de a învăţa să mă rog şi nici aceea de a găsi o soluţie uşoară şi autoritară pentru toate dubiile mele.
Noi ne aşteptăm ca harul lui Dumnezeu să ne înveţe o metodă pentru a orienta libertatea noastră spre realizarea proiectului lui Dumnezeu pentru lume, în acea parte care ne corespunde.
La sfârşitul întâlnirilor pot ieşi cu o angajare concretă, temporară (de a duce o viaţă spirituală mai serioasă, de voluntariat, o angajare misionară, experienţă într-o congregaţie) sau definitivă (într-o stare de viaţă consacrată sau de familie).
Mijloace necesare
Discernământul spiritual:
- este instrumentul pentru a cunoaşte voinţa lui Dumnezeu cu privire la propria viaţă
- este un exerciţiu atent de ascultare a Duhului lui Dumnezeu care vorbeşte în istoria mea
- este ascultarea cuvântului lui Dumnezeu nescris: acest cuvânt fiecare trebuie să-l caute pentru sine, cu umilinţă in inimă; el este un ansamblu de intuiţii care exige răbdare şi purificare progresivă.
Este necesar de a decide să se intre în dinamismul discernământului spiritual.
Reflexia asupra propriei persoane şi confruntarea cu propriul însoţitor spiritual. Însoţirea spirituală constituie un aspect fundamental al drumului: fiecare tânăr, care are de gând să facă acest drum, va avea un însoţitor spiritual (preot, laic sau soră). Însoţirea personală la care tânărul se încredinţează, aşadar, personalizează în mod eficient propunerea făcută în întâlnirile lunare.
Momentul de lucru în grup este gândit ca un timp propice, pentru un schimb de daruri spirituale primite şi o împărtăşire a drumului. A asculta drumul altuia, de multe ori, ne încurajează şi ne permite să adăugăm o lumină preţioasă pe drumul propriu.
Împărtăşim o mărturie a unei tinere care a făcut această experienţă:
"Care este visul lui Dumnezeu pentru tine!"
"Grupul Samuel....un grup de neînţeles pentru început,însă titlul a spus esenţialul şi anume :"Care este visul lui Dumnezeu pentru tine!" .Atunci am înţeles care este scopul acestui grup. Tu, tânărule, oare te-ai întrebat ce îşi doreşte şi Dumnezeu pentru viaţa ta? Care este scopul tău? Cu siguranţă tu te-ai gândit, însă probabil nu ai făcut linişte în sufletul tău pentru a asculta ce vrea şi Dumnezeu să-ţi spună.
Scopul acestui grup este de "a schimba tinerii", de ai face să gândească, în credinţă, cu sufletul, de a lucra cu interiorul.
La început credeam că totul se va desfăşura într-o singură zi, însă, mai apoi, am aflat că aceste întâlniri constituie un drum care cuprinde şapte întâlniri, care se desfăşoară pe parcursul a şapte luni, în fiecare lună câte o întâlnire.
Pe parcursul acestui drum noi, tinerii, am avut ocazia de a avea un lider spiritual, care ne-a însoţit pe parcursul acestui drum. Am avut la dispoziţie un anumit timp, la fiecare întâlnire, pentru a vorbi cu însoţitorul spiritual, pentru a aprofunda problemele pe care noi, tinerii, le întâmpinăm deseori. Pe parcursul acestor întâlniri am primit şi o cărticică, pentru a aprofunda acasă, în interiorul nostru, discuţiile întâlnirilor ce vor urma, fiecare întâlnire având o temă pe care o cunoşteam dinainte.
Acest grup este format din persoane consacrate, laici şi familii care, în cadrul întâlnirilor, vor prezenta povestea lor de viaţă. Aceste împărtăşiri par de necuprins, deoarece poţi observa câte lucruri se fac din iubire pentru Dumnezeu care te cheamă şi îţi încredinţează o misiune în lumea de azi. Să nu crezi o clipa că acest grup te va influenţa sau că este doar pentru acei tineri care vor să fie persoane consacrate. Nu! Orice tânăr se îmbogăţeşte pe parcurs şi el învaţă să facă o alegere corectă "pe viaţă" cu ajutorul cuvântului lui Dumnezeu. De aceea, fiecare are nevoie şi de ajutorul celorlalţi.
Mărturie
"Eu vă pot mărturisi că viaţa mea s-a schimbat după acest drum, am căpătat mai multă încredere, acum trăiesc într-adevăr ascultând cuvântul lui Dumnezeu, am mai multă iubire... Am simţit şi descoperit cum Dumnezeu mi-a dat daruri de necuprins şi simt în continuare sprijinul şi iubirea Lui nemărginită. Nici nu vă puteţi da seama cât de bine este să te simţi ocrotit şi liniştit sufleteşte. Cât de bine este să trăieşti cu Domnul şi cât de fericit te face el prin liniştea sufletească. Am învăţat multe lucruri legate de viaţă, care mă vor ajuta mereu. Mă simt un om adevărat cu harurile Domnului. Însă pot remarca faptul că a fost destul de greu să ajung la sfârşitul drumului, deoarece acest drum a fost plin de provocări. Am avut nişte reguli pe care le-am respectat şi, probabil, ele m-au dus şi la rezultatul final. În concluzie ceea ce căutam, şi nu credeam că am să dobândesc vreodată, am găsit!
Tu, tânărule, eşti stăpân pe viaţa ta, eşti liber de a alege, însă trebuie sa fii conştient că nu poţi face o alegere foarte bună fără Dumnezeu. El te călăuzeşte şi îţi vorbeşte mereu, însă secretul e ascultarea. Vă propun să faceţi parte din acest grup, nu veţi regreta nici o clipă! Este o oportunitate unică de schimbare. Aici vei învăţa ce este întrutotul important în viaţă şi vei vedea că viaţa nu înseamnă numai aspect fizic şi bani, ci sufletul pe care îl ai" (Ana-Maria, 18 ani).
Sr. Cristina Ghenţa
*
Adresa mănăstirii "Sfânta Maria a Îngerilor" a Surorilor Clarise: Str. Aleea Plopilor, 8, 611047-Roman (NT), tel. 0233/722702.
