Duminică, 28 iunie 2015, la Gherăeşti, jud. Neamţ, la ora 11.00, înconjurat de episcopii: Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti, Anton Coşa, episcop de Chişinău, Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, Franghiscos Papamanolis, episcop emerit de Creta-Grecia, Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, de preoţi, de familie, de autorităţile locale şi centrale, de credincioşii din sat, PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iaşi, a sărbătorit 75 de ani de viaţă, 50 de ani de preoţie şi 25 de ani de episcopat.
Iată povestea pe scurt...
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Gherăeşti, la turnul bisericii unde se afla un clopot, pe care, atunci când clopotarul îl trăgea de funie, în jur se termina totul şi începea sfânta Liturghie, la casa părintească cu tindă, la prichiciul sobei unde mama ţinea oalele cu lapte şi de unde ne dădea doar după ce ne spuneam rugăciunea, la tata şi la mama, la fraţii şi surorile mele, la colegii de şcoală, la cei de Seminar, la anii copilăriei şi cei ai tinereţii, la de acum fericitul episcop martir Anton Durcovici, de la care am primit Mirul...
Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Gherăeşti, un sat mare şi vesel. Şi-apoi Gherăeşti, acum şaptezeci şi cinci de ani nu era numai aşa, un sat oarecare de oameni, ci sat vechi, creştinesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul şi unul; cu biserică frumoasă şi nişte preoţi şi dascăli şi credincioşi ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Şi părintele, Doamne, ce om vrednic şi cu bunătate mai era!
Mama însă era în stare să toarcă-n furcă, ca să ne vadă pe toţi fraţii, oameni cu educaţie. Şi tot cihăia mama pe tata să mă mai dea undeva la şcoală, căci auzise ea spunând pe la alţii, că omul învăţat înţelept va fi. "Doamne, măi femeie, Doamne, mult te mai osteneşti pentru copiii ăştia!" zicea tata, văzând-o aşa de motivată pentru noi. "Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoţi tu, n-ar mai avea cine să ne mai ajute la câmp". "Aşa a fi, n-a fi aşa, spunea mama, vreau ca băieţii şi fetele mele să împlinească voinţa lui Dumnezeu şi de-o fi ca unul să fie preot, să fie, ce ai tu?"
- Nu-i rău, măi Petrică, să ştie şi băiatul tău oleacă de carte, nu numaidecât pentru preoţie, cum chiteşte Maria, că şi preoţia are multe greutăţi, e greu de purtat. Cartea îţi aduce şi oarecare mângâiere. Eu deschid Vieţile sfinţilor şi văd atâtea şi atâtea şi zic: Doamne, multă răbdare ai dat aleşilor tăi! Ale noastre sunt flori la ureche pe lângă cele ce spune în cărţi. Din cărţi culegi multă înţelepciune. Petrică, văd că are ţinere de minte şi, numai după cât a învăţat, cântă şi citeşte cât se poate de bine. De aceste şi altele ca acestea au vorbit mulţi cu mama şi cu tata.
Vocaţia la preoţie a încolţit în satul natal, în biserică: "Totul a început sub amvonul bisericii din satul meu natal, Gherăeşti, când parohul, pe atunci pr. Ioan Jicmon, se întorcea de la predică spre altar şi trecea printre noi, copiii adunaţi la sfânta Liturghie, plin de sudoare şi cu o faţă strălucitoare. "Ce frumos, ce minunat apostol al lui Cristos! Oare eu nu pot să fac la fel, nu pot să le vorbesc oamenilor tot aşa, nu pot să predic ca părintele nostru?!": aşa gândeam eu în acele momente...".
- Las', măi Petrică şi Marie, nu vă mai îngrijoraţi atâta; că azi e duminică, iar mâine e luni şi-i zi de muncă, după ce l-am făcut pe băiat să simtă chemarea sub amvonul bisericii, o să am eu grijă să o şi desăvârşească, pentru că plan mare am cu el. Şi, Doamne, peste ce profesori înţelepţi şi iscusiţi a dat! Aşa l-au educat, că vorbeşte blând şi primeşte cu bunătate pe fiecare, de ţi-i mai mare dragul să te duci la el!
Ferice de părinţii care l-au născut, că bun suflet de om este, n-am ce zice! Şi mai ales pentru noi, colegii săi, profesorii din seminar, credincioşii pe care ne-a păstorit, este o mare facere de bine...
Când am venit eu ca preot şi cu alţi confraţi de-ai mei, Mocanu, Budulai, Tamaş şi alţii, din Ardeal în Moldova, acum cincizeci de ani trecuţi, unde se pomenea atâta libertate în trăirea credinţei? Doar erau ani de prigoană, ani în care, comuniştii te şi închideau de te aflau că predici cuvântul lui Dumnezeu. Şi se dusese vestea în toate părţile despre elanul nostru, despre curajul şi dorinţa de a-l vesti pe Isus, pentru care ne-am făcut preoţi. Atunci credincioşii nu s-au putut stăpâni de mirare, spunând: "Ia, aiştea-s preoţi buni, zâcim şi noi; de-ar fi mulţi ca dânşii în parohiile noastre, puţină lipsă de credinţă ar fi". Şi am început să-l slujim pe Domnul...
Iar el, fie binecuvântat, m-a învrednicit şi cu darul episcopatului. Nobilă misiune, dar greu de dus, dacă n-ar fi fost harul precis al lui Dumnezeu. Retrăind în spirit momentul din ziua de 1 mai 1990, când, prin impunerea mâinilor cardinalului Angelo Sodano, am avut bucuria să primesc taina slujirii episcopale pentru Dieceza de Iaşi, văduvită o lungă perioadă de timp de o asemenea misiune şi slujire pastorală, m-am simţit dator să-i aduc Domnului prinos de laudă şi mulţumire pentru acest mare dar. Nu pot să spun decât atât: Retribuire dignare, Domine, omnibus nobis bona facientibus, propter nomen tuum, benedictionem coelestem atque vitam aeternam. Non mihi, Domine, sed tibi gloria! Răsplăteşte, te rog, Doamne, pe toţi cei care ne fac bine pentru numele tău; binecuvântare cerească şi viaţă veşnică. Nu mie, Doamne, ci ţie să-ţi fie mărire!
Un cuvânt căruia i s-a alăturat şi cel al ÎPS dr. Ioan Robu, care, în omilia sa a subliniat importanţa darului credinţei, răspunsul pe care PS Petru Gherghel l-a dat şi ca preot, dar mai ales ca episcop, păstor al diecezei. Un răspuns, aşa cu afirma Înalt Preasfinţitul care a trebuit să fie dat în momente dificile şi pentru momente dificile... iar Dumnezeu nu a întârziat să binecuvânteze.
...iar credincioşii din Gherăeşti, episcopii şi preoţii prezenţi, autorităţile centrale şi locale, copii şi tineri care au pus în scenă şi o piesă de teatru, care l-a avut ca personaj principal pe micuţul Samuel, fanfara, mamele din Uniunea Milostivă a Mamelor şi toţi oaspeţii care au dorit să fie alături de păstorul diecezei la ceas aniversar, nu vor uita curând această frumoasă sărbătoare, care s-a notat şi pe acest site spre vie memorie, spre lauda şi preamărirea lui Dumnezeu...
Pr. dr. Felician Tiba
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 iunie: Gherăeşti: File de poveste
