Când citeşti scriptura sfântă şi rămâi pe gânduri dus parcă vezi prin ceaţa vremii, cum pe Golgota Isus înălţa spre cer privirea, dornic pironind văzduhul până pleoapele-i căzură peste ochii buni, iar duhul liberat porni în grabă, jos în închisoarea morţii, ca apoi să frângă-n două, pentru-ai săi zăvorul porţii.
Te înalţi apoi cu gândul în Eden şi vezi în pace o cetate de lumină cu oştiri în sărbătoare vezi pe porţile înalte de cleştar dintr-o bucată heruvimi cu patru aripi şi cu spada-nflăcărată înălţându-se ca zorii peste floarea primăverii... şi deodată din trompetă dau un larg semnal străjerii de departe printre stele, ca un fulger ne-ntrerupt un convoi străbate largul bolţilor de dedesubt şi curând în cântec falnic cerul cerului umplându-l iată-i cete după cete ca-n oştiri ţinându-şi rândul iar în faţa tuturor...
Ce luceafăr glorios umple cerul de lumină şi de har victorios?
E Isus purtând pe frunte diadema de lumini ce aceeaşi simplitate, cum purtase crengi şi spini.
E Isus cu mâini întinse-nveşmântat de raze ninse cu aceeaşi duioşie cum pe cruce l-a întins.
Unde-i pana iscusită să cuprindă în cuvinte maiestatea de arhanghel, bunătatea de părinte? Nimbul ce iradiază a iubirii curcubeu cu sclipiri de pietre scumpe peste căile lactee!
Vai, dar poarta cea înaltă dintr-un singur alb cleştar cum îşi va deschide oare uriaşul stăvilar?
Până-n bolţi un glas răsună larg de bubuitul slavei
Sus acum voi porţi eterne!
Iată împăratul slavei!
Cine-i împăratul slavei?
Domnul tare şi viteaz, care-a biruit în luptă a vrăjmaşului grumaz.
Sus acum voi, porţi eterne! Iată prinţul lăudat!
Cine-i împăratul slavei? E-al oştirii împărat!
Şi pe străzile de aur, către tronul sclipitor într-un sunet de "Osana" a intrat întregul cor.
Dar pe când Edenul slavei e de-atâta farmec plin dintre stele, către poartă, vine-ncet un biet străin. Ochii lui sunt plini de frică, păru-n frunte, faţa suptă...
- Ce vrei tu? - îi spune unul dintre îngerii străjeri
- Cine eşti? - îl mai întreabă iscodind cu ochi severi.
- Eu? - răspunde-ncet străinul copleşit de un oftat - sunt un ticălos din lume, nu ştiu să fi fost păcat să nu-l fi făcut în viaţă... Am ucis, am jefuit... de copil m-a prins o vrajă, de pahar şi de cuţit. Mă ţineam ascuns în peşteri şi-i pândeam pe cei bogaţi. Sângele curgea ca apa şi apoi galbenii prădaţi mi-i luau toţi cârciumarii şi femeile pierdute şi cădeam în zori pe-o vale între brusturi şi cucute; la altare n-am dus jertfă, nici o mierlă de când sunt n-am ştiut de rugăciune, n-am avut nimica sfânt, o putere de balaur îmi da brânci să beau, să prad...
- Vai, destul! - vorbi străjerul, locul tău e-acolo-n iad şi cu mâna lui întinsă arătă în jos sub cer într-o gură de-ntuneric, flăcări vii într-un crater. Se uită-ngrozit străinul, iar apoi încet şopti:
- Da, acolo, dar ascultă: înainte de-a muri, osândit fiind la moartea cea mai grea, mai blestemată, ţintuit pe lemnul crucii am văzut hulit de gloate un profet murind alături, ba mai mult ca un profet nu era un om de lume, şi sub fruntea-i de nămet îi plutea în ochi o pace, şi-o dumnezeire-n grai, el mi-a spus privindu-mi faţa: "Azi vei fi cu mine-n rai!"
Şi acum, o întrebare, un cuvânt mai am de spus: Daca tot ce văd e raiul, nu-i pe-aici acel Isus?
- O! Isus e-aici în slavă, tot ce vezi îi aparţine, dar de ce-ţi acoperi faţa hohotind, sau plângi, străine?
- Rogu-te o vorbă numai, nu ştiu cum să-mi spun necazul dacă e Isus acolo... spune-i c-a venit tâlharul
- Vino! Poarta e deschidă!... Domnul îi vorbeşte-n prag. Dar tâlharul-şi aţinteşte ochii lâncezi de pribeag:
E Isus acest arhanghel în veşminte sclipitoare?
Părul nu-i al lui, nici brâul, nici cămaşa de ninsoare, dar privirea blândă, ochii... El e! -şi-a căzut plângând.
- Doamne, sunt murdar şi-n zdrenţe, şi îşi frânse barba-n dinţi; eu în haine de lumină, eu tâlharul printre sfinţi?
Şi luându-l blând cu sine, strălucitul voievod, lângă tron ducându-l zise: Tată, el mi-a fost întâiul rod!
Şi acum să ştie-oricine unde a intrat tâlharul nu-i pe lume om să creadă şi să nu primească harul, nu-i păcat pe care Domnul nu şi-a pus făgăduinţa; unul singur nu se iartă: necredinţa.
Nadia Marinela Warga
