|
| © Vatican Media |
Prefectul Dicasterului pentru Comunicaţii îi mulţumeşte fotografului care, pentru Serviciul Fotografic de la L'Osservatore Romano, astăzi Vatican Media, a relatat pontificatele de la Paul al VI-lea până la Leon al XIV-lea. Astăzi [1 noiembrie 2025], după 48 de ani, se pensionează. A transformat aparatul foto într-un instrument de comuniune şi a fost ochii papilor şi ai poporului lui Dumnezeu care întâlnea privirile sale cu aceea a succesorului lui Petru. "Mulţumesc pentru că ai învăţat lumea cum să vadă frumuseţea Bisericii".
L-am cunoscut pe Francesco Sforza şi am învăţat să-l recunosc înainte ca el să mă cunoască pe mine. Oriunde era papa, el era acolo. Înaintea lui. Discret, tăcut, zâmbitor, fără suflare. Întotdeauna încerca să nu apară. Dar era acolo. Mereu era acolo. Şi era imposibil să nu-l observi. Oriunde ajungea, papa cu siguranţă ajungea în câteva clipe.
|
| © Vatican Media |
Începând cu Papa Paul al VI-lea, trecând prin Ioan Paul al II-lea, şi apoi, din 2007 ca prim fotograf pentru Papa Benedict, Papa Francisc, şi încheindu-şi slujirea din ultimele luni cu Papa Leon al XIV-lea, a produs fotografii care pentru mii de persoane au devenit amintiri de neşters, fotografii extraordinare ale papilor din călătoriile lor, din întâlnirile lor.
Francesco, care acum se pensionează, a fost timp de patruzeci şi opt de ani ochii papilor şi ochii poporului lui Dumnezeu care intersecta privirile sale cu aceea a succesorului lui Petru. A fost student şi asistent al unui alt mare fotograf, Arturo Mari, care timp de cincizeci şi unu de ani a documentat istoria Bisericii din Roma, de la Pius al XII-lea la Benedict al XVI-lea. El a fost omul care a relatat prin imagini şi tentativa de asasinat asupra Papei Ioan Paul al II-lea.
|
| © Vatican Media |
Când Mari s-a pensionat, a fost rândul lui Francesco să preia ştafeta, pe care acum o predă lui Simone Risoluti. Cu o discreţie şi o umilinţă care sfidează legenda.
Francisc nu a apărut practic niciodată în niciun reportaj, în niciun titlu de ziar. Dar istoria îi datorează şi îi va datora foarte mult. Fotografiile sale au fost publicate de ziare din întreaga lume. Au atins minţile şi inimile a milioane de oameni. Dar fără semnătura sa.
Francesco a făcut din aparatul său foto un instrument de comuniune. A relatat prin imagini esenţa slujirii petrine: apropierea, întâlnirea, îmbrăţişarea, întâlnirea privirilor. Mă gândesc la fotografiile de la "Regina Coeli", la îmbrăţişarea lui Francisc cu deţinuţii. Sau la fotografiile cu copiii şi refugiaţii din tabăra de refugiaţi de la Lesbos. Mă gândesc la fotografiile din Irak sau din Canada; la aceea cu femeia în vârstă care stătea cu o pancartă în Panama: şi noi ştim să facem zgomot.
|
| © Vatican Media |
Francesco a ajuns şi el fotografiat împotriva voinţei sale: în fotografiile altora şi la televizor. De aceea l-am cunoscut fără să-l cunosc. Ca toţi ceilalţi din lume. Pentru că era imposibil să nu-l cunoşti. Francesco era mereu acolo. O certitudine.
Fotografiile unde ajungea el, aproape din greşeală, o prezenţă prietenoasă şi discretă, au surprins magia muncii sale. Îngheţarea istoriei într-o imagine pe măsură ce se desfăşoară. Înţelegerea cu un moment înainte a măreţiei şi frumuseţii clipei următoare, când iubirea devine vizibilă.
Cadoul pentru un om fără adăpost
Odată, el, atât de rezervat în vorbire, a spus că "fotograful este un artizan care îşi pune mâinile, îşi pune ochii, dar mai presus de toate îşi pune inima" în munca sa, în aparatul său foto. A spus-o când i-a dat unui fost om fără adăpost, în numele său şi al colegilor săi de la serviciul fotografic, un aparat foto folosit pentru a-l fotografia pe papa. A adăugat: "Cei care locuiesc pe străzi ştiu cum o singură fotografie poate dezvălui realităţi pe care uneori nu le vedem sau nu vrem să le vedem".
|
| © Vatican Media |
Personal, l-am cunoscut abia când am devenit prefect al Dicasterului pentru Comunicare. Şi de fiecare dată când vorbeam cu el, îl vedeam făcând fotografii sau lucrând la computer arhivând sute şi sute de fotografii în fiecare zi, credeam că are o chemare. Să mărturisească prin imagini ceea ce cuvintele nu pot spune. Să lase o urmă vizuală în istorie a ceea ce văzuse, a binelui pe care îl întâlnise, a prezenţei lui Isus în lume.
Mulţumim, Francesco!
Astăzi, când Francesco se pensionează, cred că îi datorăm cu toţii mulţumiri.
|
| © Vatican Media |
Mulţumim că ai învăţat lumea să vadă frumuseţea Bisericii, milostivirea sa, speranţa sa. Mulţumim pentru fiecare fotografie care a devenit o rugăciune.
Ştiu că prin aceste cuvinte scrise încalc discreţia ta. Dar mă bazez pe înţelegerea ta.
Bucură-te de viaţă, Francesco. Cu aparatul foto pe umăr, continuă să relatezi ceea ce este frumos în lume.
Paolo Ruffini
(După Vatican News, 1 noiembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
