Societatea de astăzi traversează unul dintre cele mai profunde momente de criză, dar nu socială, economică sau politică, ci una a familiei. Familia de astăzi se află în criză, iar aceasta atrage în cascadă societatea ca atare, Biserica, ca şi persoană umană în individualitatea ei. Nu mai avem o societate bună pentru că nu mai avem o familie bună şi nu mai avem o familiei bună pentru că nu mai avem o societate bună. În acest caz, ce putem face?
În ultimii ani asistăm aproape neputincioşi la ceea ce unii numesc "occidentalizarea societăţii româneşti" care aduce cu sine o serie de probleme pentru familiile noastre atât de bine ancorate în credinţă. Dar, oare, aici să fie problema? Putem da vina pe Occident pentru ceea ce începe să nu mai funcţioneze în propria "ogradă"?
Deplângem instituţia "educaţiei" din ţară, dar uităm că cei mai importanţi sunt primii şapte ani de acasă.
Deplângem soţii a căror soţii şi-au refăcut viaţa în Occident, dar uităm că acei soţi nu le-au spus poate niciodată "te iubesc" şi nu "le-au oferit o floare", iar ele au cedat în faţa primului bărbat care le-a spus "cara, vrei un capucino?"
Deplângem soţiile ai căror soţi trăiesc în patima băuturii, a fumatului, a infidelităţii sau în alte patimi, dar uităm că acele soţii n-au ştiut niciodată să-şi asculte soţii cu iubire.
Deplângem pe bărbaţii sau pe femeile care au rămas fără un loc de muncă, dar uităm că în loc să caute soluţii, sunt nervoşi, se izolează şi adesea se refugiază în alcool.
Deplângem familia în general pentru că "are" probleme; pentru că în ea nu mai există respect, pentru că foloseşte mijloace anticoncepţionale, pentru că avortează, pentru că nu mai vrea copii, pentru că nu mai corespunde standardelor pe care le ştiam odată, dar cât ne dedicăm familiei?
Deplângem pe tinerii care astăzi aleg o altă cale decât căsătoria, acceptând să trăiască împreună fără a avea acea binecuvântare originară pe care Cristos a ridicat-o la rang de sacrament, dar cât îi "ascultăm" pe aceşti tineri?
Deplângem familia ca şi cum nu ar fi nimic bun în ea, dar oare lucrurile stau chiar aşa? Oare nu este doar impresia societăţii de astăzi care s-a decis să nu mai susţină familia şi care vrea doar spectacol?
Înainte să fie societatea, familia era; înainte să fie şcoala, familia a fost prima şcoală; înainte să fie Biserica voită de Isus, familia era de dinaintea căderii primilor oameni în păcat; înainte să fiu eu a fost familia mea, tatăl meu şi mama mea; înainte să fii tu, a fost familia ta, tatăl tău şi mama ta; înainte să fim cu toţii, familia oamenilor, a fost familia Sfintei Treimi, din care îşi are izvorul şi modelul familia în general.
Înainte să fie această reflexie a fost familia care a inspirat-o, problemele ei, încercările şi bucuriile ei. Şi va fi mereu, familia, chiar dacă ca un "rest sfânt". Va exista mereu pentru că Cel care a voit-o este din veşnicie şi va fi.
Iar noi, parte a familiei de astăzi, o vom susţine cu puterile noastre slabe, o vom încuraja folosind cuvintele noastre sărace, ne vom bucura cu ea pentru toate bucuriile ei şi vom suferi cu ea pentru toate încercările ei.
Iar "aventura" celor trei ani dedicaţi familiei în Dieceza de Iaşi nu se opreşte aici. Ea va continua atât timp cât va fi familia, pentru că Dieceza este o familie, una care ştie să preţuiască marea familie a familiilor.
Vă aşteptăm la Iaşi, în ziua de 30 august 2013, ora 11.00, la catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", pentru prima întâlnire diecezană a familiilor, care va avea tema: "Familia la şcoala credinţei".
Pr. Felician Tiba
* * *
Scrisoare pastorală: Familia la şcoala credinţei - iubirea în familie (29 iunie)
Scrisoare pastorală: Icoana Maicii Domnului de la Cacica şi familia creştină (1 august)
