de Gianni Borsa
"Familia este viitorul democratice şi demografic al Europei": este titlul unui document aprobat de Consiliului FAFCE (Federaţia Asociaţiilor Familiale Catolice din Europa) ca o contribuţie la Conferinţa despre viitorul Europei care a început la 9 mai 2021 la Strasbourg. Rezoluţia scoate în evidenţă rolul familiilor în respectivele comunităţi locale şi naţionale şi afirmă importanţa lor pentru păstrarea echilibrului demografic şi al valorilor democratice.
Prima reţea de angajare socială. Textul rezoluţiei, votate în această săptămână la Bruxelles în timpul reuniunii FAFCE, se împarte în şapte paragrafe. "Familia este prima comunitate de persoane şi prima reţea de angajare socială. toate corpurile intermediare se nasc drept comunităţi de familii. Atât piaţa, cât şi statul există în slujba comunităţii", se citeşte în ea. Principiile democratice, afirmă FAFCE, "derivă din experienţa creştină a demnităţii umane şi sunt transmise de generaţii de familii; aceste principii sunt rezultatul simţului de responsabilitate trăit în familie, din care se nasc respectul reciproc între bărbat şi femeie, stima faţă de rolul esenţial al bătrânului, atenţia faţă de binele comun". În familie, "copii cresc până când devin cetăţeni responsabili şi angajaţi, în măsură să se îngrijească de cei mai slabi şi săraci din comunităţile lor".
Demnitatea umană, binele comun. "Şi în lumina pandemiei, rolul familiei - continuă documentul - este acela de a transmite principiile democratice şi de a le împărtăşi în cadrul propriilor comunităţi, prin reţele de familii şi asociaţii familiale, trecând nu numai peste societate, ci şi peste ţări", aşa cum demonstrează existenţa lui FAFCE însăşi. "Bunicii şi părinţii desfăşoară un rol cheie în transmiterea cunoaşterii şi a amintirii culturale, afirmată de experienţa lor de caritate, pace, dreptate şi solidaritate". De asemenea: "O democraţie autentică nu este pur şi simplu rezultatul unui ansamblu de reguli sau al unui model exportabil; mai degrabă este virtutea de a afirma şi de a mărturisi demnitatea fiecărei persoane umane şi angajarea pentru binele comun".
Sustenabilitatea generaţională. În afară de asta, se citeşte în text: "Democraţia este imposibilă fără familii şi aportul lor generativ la viitorul comunităţilor lor. Aşadar, familiile ar trebui să fie recunoscute pentru rolul lor de agenţi de democraţie, centre de acţiune socială şi protagonişti ai politicilor demografice şi familiale. De aceea, statul şi instituţiile publice, adoptând o abordare de jos în sus, ar trebui să favorizeze libertatea şi exemplul democratic dus înainte de familii, respectând principiul subsidiarităţii". În sfârşit: "Sustenabilitatea generaţională constituie o condiţie necesară pentru democraţie în Europa: fără noi generaţii pentru a susţine democraţia, nu există viitor pentru Europa nici pentru cultura sa democratică".
Motoare ale democraţiei. Conform FAFCE, Europa "trebuie să înfrunte noi provocări care cer solidaritate. Solidaritatea intergeneraţională şi solidaritatea între familii sunt primele exemple de la care actorii politici pot să înveţe": aşadar, FAFCE invită "părţile interesate din Uniunea Europeană şi naţionale să recunoască rolul familiilor şi să investească pe ele", permiţându-le "să fie motoare ale democraţiei participative şi garante ale pluralismului".
Experienţa zilnică. "Această rezoluţie vrea să se insereze chiar în contextul Conferinţei despre viitorul Europei; aşa cum a amintit Papa Francisc: «Dacă familiile nu sunt în centrul prezentului, nu va exista viitor; însă dacă familiile pornesc din nou, totul porneşte din nou»". Asta declară la agenţia SIR Vincenzo Bassi, preşedinte FAFCE, ilustrând documentul. "Nu se poate vorbi în manieră realistă şi concretă despre principii democratice, cu atât mai puţin despre viitorul Europei dacă nu se porneşte din nou de la realitatea familiei, ca exemplu de generativitate", subliniază Bassi. "De fapt, generativitatea se înţelege numai pornind de la experienţa zilnică a familiilor şi a asociaţiilor noastre, în contribuţia lor generoasă la binele comun. Noi - asociaţii familiale din toată Europa - suntem aici pentru a ne asuma responsabilităţile noastre şi a ne pune în slujba comunităţii".
"Vestea bună autentică". În timpul reuniunii semestriale din 26 şi 27 mai, ţinută on line, FAFCE (federaţie care cuprinde 28 de asociaţii din 18 state europene) a primit un sprijin şi încurajare de la părintele Martin Michalíček, secretar general al Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE): "Contăm pe prezenţa voastră în Europa pentru a duce evanghelia familiei, vestea bună autentică a familiei". La rândul său, părintele Manuel Barrios Prieto, secretar general al Comisiei Conferinţelor Episcopale Europene (COMECE), a subliniat rolul central desfăşurat de asociaţiile familiale, deoarece "mărturisesc frumuseţea familiei şi pot ajunge acolo unde instituţiile uneori nu reuşesc să ajungă". În afară de asta, FAFCE a discutat cu Mattia de Grassi, membru al cabinetului vicepreşedintelui Comisiei Europene, Dubravka Šuica, şi al secretariatului Conferinţei despre viitorul Europei, despre modul de a valoriza mai bine oportunitatea lansării conferinţei pentru a atrage o atenţie mai mare asupra centralităţii familiei în viaţa şi în democraţia europene.
(După agenţia SIR, 29 mai 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
