Se împlinesc, la 19 martie 2017, 40 de ani de la moartea episcopului Petru Pleşca. Era solemnitatea Sfântul Iosif din anul 1977. Episcopul era aşteptat la Seminar pentru a celebra hramul. Nu a mai ajuns.
Conform martorilor care mai sunt în viaţă (pr. Alois Bişoc şi sr. Maria Solomon), în dimineaţa acelei zile, pregătindu-se să ajungă la Seminar, i s-a făcut rău şi s-a aşezat pe canapeaua din holul din faţa camerei sale de la episcopie. A primit sfintele sacramente probabil de la pr. Alfons Donea şi a venit şi medicul. Nu s-a mai putut face nimic, suferise un atac de cord şi a închis ochii pentru acest pământ.
Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus în clădirea episcopiei. Seminariştii, rând pe rând, au făcut de gardă, schimbându-se la două ore. Printre ei s-a aflat şi cel care mai târziu avea să devină PS Aurel Percă. La slujba din faţa catedralei a predicat pr. Mihai Rotaru. După dorinţa sa, a fost înmormântat în biserica actuală din Oituz, unde a fost paroh aproape 30 de ani. Celebrarea a fost prezidată de pr. Andrei Gherguţ, iar predica a fost ţinută de pr. Petru Mareş. Au participat numeroşi preoţi şi credincioşi.
În Matricola de înmormântări a Parohiei Oituz (vol. IX, p. 12), la rubrica "Observaţii" este notat: "Ceremonia funebră a Preasfinţitului Petru Pleşca a avut loc la Iaşi în faţa catedralei diecezane, după care în seara zilei de 23 martie a fost adus la Oituz, unde a fost mult timp paroh şi ordinarius al diecezei. Credincioşii s-au rugat toată noaptea la catafalcul lui, iar în dimineaţa următoare s-a celebrat sfânta Liturghie de pr. Andrei Gherguţ, în prezenţa a 84 preoţi catolici şi trei preoţi ortodocşi, după care a fost purtat în procesiune în jurul bisericii parohiale de către tinerii din Oituz, îmbrăcaţi în costume naţionale şi depus lângă altarul Maicii Domnului, aşa cum şi-a dorit el în timpul vieţii". Pe crucea din marmură de la mormânt este scris: "Aici odihneşte / în Domnul / Episcopul / Petru Pleşca / 1905-1977 / Fac ut ardeat cor meum / Să se odihnească / în pace".
S-a născut la 5 februarie 1905 la Fântânele Vechi, judeţul Iaşi. A studiat în seminariile din Iaşi şi Bucureşti, după care a fost trimis să-şi continue formarea teologică în Colegiul "Bringole-Salle" din Genova (Italia), unde a fost hirotonit preot la 30 mai 1931. Întors în ţară, la 12 iulie 1931 a celebrat prima Liturghie în satul natal, a fost numit paroh de Bârgăuani, iar apoi paroh de Grozeşti. Între 1942 şi 1946 i-a fost încredinţată conducerea Seminarului din Iaşi, într-o perioadă foarte grea datorată războiului şi refugiului la Beiuş. A scris articole în revista "Lumina creştinului" şi în Almanahul "Presa Bună" dinainte de 1948.
În 1946 a revenit la Grozeşti, iar după arestarea celor doi ordinarii substituti - preoţii Gheorghe Peţ şi Wilhelm Clofanda -, la 11 martie 1951, a preluat conducerea Diecezei de Iaşi în calitate de ordinarius substitutus, la 27 aprilie 1951 fiind recunoscut şi de Ministrul Cultelor. În 1965, în ultimul an al lucrărilor Conciliului Vatican II, autorităţile comuniste i-au permis să plece la Roma pentru a asista la Conciliu în calitate de expert. Papa Paul al VI-lea a dispus să fie consacrat, în Capela Sixtină, la 16 decembrie 1965, ca episcop titular de Voli in partibus, pentru facilitarea hirotonirii absolvenţilor Institutului Teologic din Iaşi, care până la acea dată trebuiau să se deplaseze pentru hirotonire la Alba-Iulia, întrucât episcopul Marton Aron era singurul în "libertate".
A condus dieceza într-o perioadă grea de regim comunist. În cei 26 de ani de păstorire a diecezei, episcopul Petru Pleşca a reuşit să ofere seminariştilor perseverenţi în vocaţie posibilitatea de a-şi continua formarea preoţească la Institutul Teologic din Alba-Iulia (1952-1956), a redobândit clădirea Seminarului din Iaşi, la 3 octombrie 1956 (în timpul păstoririi lui au fost în Seminar 177 de studenţi dintre care 102 au ajuns preoţi), a sfinţit 60 de preoţi în mai multe serii (1966, 1968, 1971, 1975; încă mai sunt în viaţă 36 de preoţi care au fost hirotoniţi de Preasfinţia Sa), a obţinut burse de studiu pentru preoţi (începând cu 1973), a deschis 29 de parohii noi (în 1948 erau 40, în 1977 erau 69), a binecuvântat construirea unor biserici (printre acestea: Tămăşeni, Nicolae Bălcescu, Mărgineni, Şcheia, Adjudeni), a adus rămăşiţele pământeşti ale ep. Mihai Robu de la Beiuş, depunându-le în catedrala din Iaşi; chiar dacă nu i s-a permis în număr suficient, s-a îngrijit ca în dieceză să fie calendarul de perete, catehismul, cărţi de rugăciuni, texte necesare introducerii reformei liturgice etc. Fără să ştie sigur că este decedat, a cerut eliberarea din închisoare a ep. Anton Durcovici la 12 ianuarie 1954 şi 7 iulie 1955.
"În pofida necazurilor şi a umbrelor inerente împrejurărilor grele de păstorire - nota pr. Anton Despinescu într-un articol din 2005 -, episcopul Pleşca era optimist, încrezător în Dumnezeu şi în ocrotirea deosebită a Maicii Sfinte".
Pr. Cornel Cadar
