La întoarcere de la Zurich spre Lugano, în ziua de 25 august 2011, mergem la mănăstirea benedictină din Einsiedeln. Aici se află o icoană a Maicii Domnului, reprezentând un loc de pelerinaj.
În faţa mănăstirii se află o piaţă (1745-1747). Asemănătoare cu coloanele lui Bernini din Piaţa "Sfântul Petru" de la Roma, arcade, care formează două braţe, invită pelerinii să urce spre biserică pe cele două scări bine proporţionate. Îngeri, vaze, figuri alegorice, statuile împăraţilor Oto I (+ 973) şi Henric al II-lea (+ 1024) constituie decoraţiunile care se află în această piaţă. Din anul 1749 Fântâna Madonei se află în mijlocul pieţei. În apropierea acestui izvor, în anul 835, sfântul Meinrad a ridicat prima construcţie. Deja în anul 1318 pelerinii beau apă din această fântână şi continuă s-o facă şi astăzi.
Ne apropiem de biserică. Ne întâmpină două turnuri (56 m înălţime), care ies în evidenţă pe părţile laterale ale edificiului, în faţada bisericii. Au încorporate elemente stilistice care se regăsesc în faţadă. Aflăm că în turnuri, conform tradiţiei, sunt 12 clopote care sună după importanţa sărbătorilor un sfert de oră înainte de Liturghie, câte unul din fiecare turn, câte două, în grupuri sau toate împreună.
Impresionează încă de la început mărimea mănăstiri. Este fantastic de mare, cu o biserică impunătoare, cu trei nave (lungi de 71 m, 100 m până la altar, 117 cu tot cu cor), cu coloane de marmură şi cu trei cupole. De o parte şi de alta sunt mai multe capele. Statuia Macii Domnului este aproape de intrarea în biserică, în centru, fiind aşezată într-o capelă special construită, numită Capela Harurilor. Capela este situată pe locul vechii capele a eremiţilor. Madona neagră a fost realizată înainte de 1440. În mijlocul splendidei biserici pictate, capela în marmură neagă apare ca un loc sacru.
Încercăm să descifrăm picturile din biserică (Mântuitorul, Maica Domnului, personificarea virtuţilor, Ultima Cină, Naşterea Domnului, Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Treime, Alungarea primilor oameni din paradis, Potopul etc.) şi din altarele laterale. Biserica este dedicată Adormirii Maicii Domnului (15 august) şi sfântului Mauriţiu (22 septembrie). Patronii ordinului şi ai locului sunt sfântul Benedict (11 iulie) şi sfântul Meinrad (21 ianuarie). Cel din urmă s-a retras primul pe aceste locuri ca eremit prin anul 835 pentru a se ocupa cu lectura textelor sacre şi cu rugăciunea. După el au venit alţii, construind la început o capelă a eremiţilor, apoi mănăstirea şi biserica, la 24 august 948 fiind consacrată. În urma incendiilor din 1029, 1226, 1465, 1509, Biserica şi mănăstirea au fost reconstruite şi restaurate, suferind numeroase modificări până să fie aşa cum se vede în zilele noastre. Ultimele modificări au avut loc după ocupaţia franceză (1798), când capela a fost distrusă pentru a fi reconstruită în anul 1817 în stil clasic şi renovată în întregime în anii 1996-1997.
În corul bisericii, unde este şi altarul consacrat de Ioan Paul al II-lea la 15 iunie 1984, se adună călugării benedictini (aproape 80) pentru a cânta laudele divine (imnuri, psalmi) şi a celebra Liturghia.
La mănăstirea Einsiedeln ne-am rugat şi ne-am amintit de arhiepiscopul Netzhammer.
Un preot tânăr îmbrăcat în haine romane a început Liturghia în limba germană în capela Maicii Domnului. Erau prezente vreo 30 de persoane care răspundeau la Liturghie, participând cu pietate.
Raymund Netzhammer, superior şi profesor al Seminarului din Bucureşti (1900-1902) şi arhiepiscop de Bucureşti (1905-1924), s-a format în această mănăstire. Născut la 19 ianuarie 1862 în Erzingen (Germania), a intrat în mănăstirea Einsiedeln în anul 1876, având numele de botez Albin. Aici a urmat gimnaziul şi apoi în 1880 a intrat în noviciat, iar la 8 septembrie 1884 a depus voturile. La 5 septembrie 1886 a fost sfinţit preot. În perioada 1887-1900, 1902-1903 a fost desemnat profesor la gimnaziul mănăstirii. A predat matematică şi apoi chimia şi fizica. Este interesat şi de fotografie, radiologie şi speologie, topografie, catagrafie. În anii 1894-1895 a fost şi viceeconom al mănăstirii. Va reveni în mănăstirea din Einsiedeln pentru scurte perioade în perioada 1924-1927. după care îşi stabileşte domiciliul în mănăstirea de pe insula Werd (Elveţia), unde moare la 18 septembrie 1845.
Vineri, 26 august, urcăm cu funicularul pe Muntele San Salvatore (912 m). Vizităm biserica dedicată lui Cristos Mântuitorul. Pe peretele din stânga este o cruce aşezată de catolicii din Lugano la 16 noiembrie 1900. În interior, sus, la altar, este statuia lui Cristos Înviat. Vedem statuile sfintelor Maria şi Marta, icoanele: Maria îndurerată, Maria de la Fatima etc. Sunt şi morminte ale unor credincioşi.
De sus, de pe munte, se deschide o privelişte minunată. Privim lacul şi munţii din jur. În partea cealaltă este Monte Bre (925 m), considerat cel mai însorit punct din Elveţia. Şi aici se poate urca cu funicularul. La sud, se înalţă Muntele San Giorgio (1.096 m) care, datorită fosilelor descoperite, din anul 2003 a fost declarat monument Unesco. După ce admirăm priveliştea, vizităm muzeul în care se pot vedea: speologia zonei şi peşterile din San Salvator, geologie: minerale şi fosile, stadiul cercetărilor asupra fulgerelor, manuscrise, obiecte de cult şi haine ale membrilor confraternităţilor.
Pr. Cornel Cadar
* * *
Elveţia - note de călătorie (IV)
Elveţia - note de călătorie (III)
Elveţia - note de călătorie (II)
Elveţia - note de călătorie (I)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23-30 august: Elveţia - note de călătorie (V)
