Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii Esenţa credinţei, scrisă de papa Benedict al XVI-lea. Cartea apare în colecţia "Creştinism în contemporaneitate", formatul 14x20 cm, are 76 de pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 6 lei.

Încă de la alegerea sa ca papă, Benedict al XVI-lea a condamnat relativismul din zilele noastre, acuzându-l de atitudine ostilă faţă de Dumnezeu, de nerecunoaşterea valorilor umane veritabile, creştine. Henri de Lubac, un mare teolog al secolului al XX-lea, spunea cu privire la aceasta că fără Dumnezeu omul poate organiza Pământul, dar nu poate să-l organizeze decât împotriva omului.

De aceea, papa propune un ţel opus relativismului, în persoana lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Om adevărat. Cuvintele papei îndeamnă pe fiecare om la un examen de conştiinţă profund, care să ducă la o "normalizare" şi la o maturizare a credinţei, care să nu cadă sub diversele influenţe ale modernităţii, căci, spune el, "credinţa este întâlnire cu Isus, care arată sensul lumii", "credinţa este experienţă a adevărului". Prin aceste cuvinte, Benedict al XVI-lea ne propune să-l aşezăm pe Dumnezeu în centrul vieţii noastre.

Cartea "Esenţa credinţei", tradusă din limba franceză de dna prof. Viorica Ungureanu, este o culegere de texte din diferite discursuri ale Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, ordonate alfabetic, în care papa tratează teme esenţiale pentru trăirea deplină a credinţei creştine, de la "adoraţia" care ne face liberi, până la "zelul" care este în serviciul credinţei şi al vieţii.

"Această lucrare, Esenţa credinţei, consacrată cuvintelor pronunţate de papa Benedict al XVI-lea de la începutul pontificatului său, ne invită să ne hrănim din această credinţă şi să urcăm la izvorul său, care ne face să spunem: Eu cred. Noi credem" (card. Georges Cottier, teolog emerit al Casei Pontificale)

*

Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii Împărăţia ascunsă, scrisă de Éloi Leclerc. Cartea apare în colecţia "Creştinism în contemporaneitate", formatul 14x20 cm, are 216 de pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 10 lei.

Fiecare creştin ar trebui să aibă o trăire personală în comuniune cu Isus, care să-i stârnească şi mai mult fascinaţia, interesul şi, mai ales, credinţa în el. Fiecare creştin autentic are o proprie experienţă de descoperire a lui Cristos.

Acest lucru vrea să-l susţină şi Éloi Leclerc, care îşi mărturiseşte propria întâlnire cu Isus, în cartea "Împărăţia ascunsă". Tradusă din limba franceză de Agnes Davidovici, cartea este alcătuită din 22 capitole, adică 22 de aspecte care pot fi 22 de paşi ai itinerariului parcurs de autor în înţelegerea din ce în ce mai profundă a lui Isus.

Autorul, după mai multe experienţe în care a cunoscut "cruzimea şi disperarea omenească", aşa cum descrie el întâlnirea cu "universul sinistru al lagărelor de concentrare naziste", a fost cuprins de un sentiment înfiorător: "Dumnezeu ori tace, ori e absent". Pustiul spiritual pe care-l simţea începea să se umple cu tot felul de întrebări, dominantă fiind: "Oare să mai aibă evanghelia vreun sens într-o asemenea noapte a morţii, în care Dumnezeu tace?" În încercarea de a răspunde acestor întrebări, a citit evangheliile, unde a descoperit că şi Isus a simţit durerea celui părăsit, pe cruce, dar nu a refuzat să-şi ducă până la capăt misiunea de a-l mărturisi pe Dumnezeu. Explică el concluzia la care a ajuns: "locul în care omul se simte abandonat, locul în care i se pare că Dumnezeu nu e prezent, s-a prefăcut în rug aprins".

În itinerariul său, autorul a înţeles că evanghelia nu este doar o lege, ci mai presus de toate este revelaţia uimitoare a unui Dumnezeu care, apropiindu-se infinit de mult de cei mai îndepărtaţi dintre oameni, s-a manifestat acolo unde era mai puţin aşteptat.

Cartea se adresează unui public larg, întrucât autorul nu foloseşte o bibliografie bogată şi nici citate savante care să îngreuneze textul.

Autorul îşi prezintă parcursul spiritual în felul următor:

"Cititorul care va binevoi să mă citească până la capăt va descoperi, sub sobrietatea aparentă a parcursului evanghelic, itinerariul meu personal, încercarea de a pătrunde taina tăcerii lui Dumnezeu. L-am urmat pe Cristos în vestirea evangheliei, până la răstignirea pe cruce, unde a trăit tragedia părăsirii supreme. Pe măsură ce înaintam pe acest drum, vedeam schiţându-se tot mai puternic legătura dintre mesajul purtător de bucurie şi tăcerea care a înconjurat moartea pe cruce a aducătorului mesajului. Nu a fost o relaţie exterioară şi accidentală, era ceva strâns legat, esenţial. Ca şi cum vestirea nu s-ar fi putut împlini fără tăcerea ultimă. Cele descoperite nu reprezentau o explicaţie. Asemenea lucruri nu se pot explica. Acceptarea faptului că taina dumnezeiască ne derutează e singurul drum. Şi ce poate fi mai misterios decât prezenţa lui Emanuel în tăcerea lui Dumnezeu! În tăcerile noastre! Tocmai pentru că se confruntă el însuşi cu tăcerea lui Dumnezeu, Isus este cu adevărat Emanuel, adică «Dumnezeu cu noi». Atunci tăcerea, grea de o imperceptibilă prezenţă, se risipeşte ca întunericul la mijirea zorilor".

Cosmin Cimpoeşu

* * *

Esenţa credinţei,
Papa Benedict al XVI-lea, Ed. "Sapientia", 2010, ISBN 978-973-8980-99-0, 14x20 cm, 76 p., 6 lei

Împărăţia ascunsă,
Éloi Leclerc, Ed. "Sapientia", 2010, ISBN 978-606-578-000-2, 14x20 cm, 216 p., 10 lei

* * *

Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro