La Editura "Sapientia" de pe lângă Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi au văzut lumina tiparului numerele 16 şi 17 ale revistei "Dialog teologic".
*
Editura "Sapientia" anunţă apariţia nr. 16 al revistei "Dialog teologic", publicaţie bianuală a Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, care are ca temă: Moştenirea Conciliului al II-lea din Vatican. I. Liturgia şi Biserica. Numărul 16 al revistei "Dialog teologic" apare în format 17x24, are 250 de pagini şi poate fi achiziţionat de la toate librăriile catolice din ţară, la preţul de 9 RON.
Redăm în continuare conţinutul revistei:
- Wilhelm Dancă, Moştenirea Conciliului al II-lea din Vatican
Tommaso Stenico, Il Concilio Ecumenico Vaticano II (11 ottobre 1962 - 8 dicembre 1965)
Eveniment unic şi original în istoria Bisericii, Conciliul al II-lea din Vatican, a dat naştere unei noi etape în viaţa Bisericii. Noile Rusalii, aşa cum a fost numit conciliul de papa Ioan al XXIII-lea, încep reînnoirea şi reforma în Biserică, oferindu-i acesteia o nouă imagine. Cele 16 documente ale conciliului (4 constituţii, 9 decrete şi 3 declaraţii) se remarcă, în special, prin prescrierile practice pe care le conţin. Prin acest articol, autorul prezintă evenimentele principale din timpul conciliului şi modul în care au fost puse în practică deciziile conciliare.
- Claudiu Dumea, Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium
Primul rod concret al Conciliului al II-lea din Vatican l-a constituit Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium, votată la 9 decembrie 1963. Acest document a fost rodul unor discuţii îndelungate şi deseori contradictorii. A constituit baza teologică pentru reforma liturgică, reformă care-şi va găsi desăvârşirea prin promulgarea Liturghierului Roman după conciliu, în anul 1969. Articolul prezintă din punct de vedere istoric şi structural textul documentului, care este esenţial pentru viaţa Bisericii.
- Sacrosanctum Concilium, în dialog cu pr. Anscar J. Chupungco, o.s.b
Primul document dezbătut şi aprobat de Conciliul al II-lea din Vatican a fost Constituţia despre sfânta liturgie Sacrosanctum Concilium. În urma promulgării acestei constituţii s-au înregistrat variate reacţii. Reforma conciliară a suscitat în unii sentimente de gratitudine sau euforie exagerată, în alţii, incapabili să distingă între principiile conciliare şi actualizarea lor, a născut o profundă deziluzie. Totuşi, numeroase Biserici locale s-au bucurat din plin de roadele reformei. Folosirea limbii poporului, bogăţiile riturilor, interesul activ şi implicarea laicilor sunt daruri ale Conciliului, de care ne bucurăm şi astăzi şi care interpelează orice persoană, cleric sau laic.
- PS Petru Gherghel, Decretul privind misiunea pastorală a episcopilor în Biserică Christus Dominus
Figura episcopului, ca succesor legitim al apostolilor şi păstor al turmei lui Cristos, a stat în centrul discuţiilor Conciliului al II-lea din Vatican. Aceste discuţii s-au concretizat la data de 28 octombrie 1965, când părinţii conciliari au votat textul decretului despre misiunea pastorală a episcopilor Christus Dominus. Articolul arată premisele ce au condus la elaborarea acestui document şi se opreşte la aspectele sale practice, având în vedere viaţa Bisericii din Dieceza de Iaşi.
- Cristus Dominus, în dialog cu P.S. Jorge M. Mejia
Decretul Christus Dominus constituie o etapă decisivă în stabilirea misiunii episcopilor, în conturarea identităţii Bisericilor locale şi a păstorilor lor. Pe de o parte, se prezintă modul în care trebuie să-şi exercite episcopii slujirea, iar pe de altă parte, se exprimă o clară voinţă legislativă, fără a omite indicarea căii ce trebuie să fie urmată în revizuirea Codului. Acest articol subliniază dubla dimensiune pe care o are relaţia unui episcop cu Biserica: cu Biserica universală şi cu Biserica particulară pe care o conduce. Într-o lume dominată de secularism, episcopul trebuie să rămână principiul de unitate, care vesteşte cu autoritate cuvântul lui Dumnezeu, celebrează sacramentele, fiind asistat de Duhul Sfânt. Decretul, care are un conţinut teologico-pastoral, vrea să-i conştientizeze pe episcopi de misiunea lor şi pe comunităţile diecezane de minunata demnitate la care sunt chemate: să fie parte a Bisericii lui Cristos.
- PS Aurel Percă, Decretul privind formarea preoţească Optatam totius
Începând cu Conciliul Tridentin (1545-1563), Biserica a arătat o mare atenţie faţă de formarea viitorilor slujitori ai altarului. De-a lungul timpului, papii au dat multe indicaţii pentru a îmbunătăţi modalităţile de formare, în funcţie de specificitatea cadrului pastoral şi a mediului de trai al candidaţilor. În anul 1965, la data de 28 octombrie, părinţii conciliari au votat decretul Optatam totius. Acest document continuă armonios principiile tradiţionale de formare seminarială, prin deschiderea firească spre exigenţele legitime ale noilor timpuri. În prezentul articol este arătat conţinutul acestui decret care a revigorat viaţa seminarială şi ariile de formare a seminariştilor.
- Optatam totius, în dialog cu P.S. José Saraiva Martins
Decretul Optatam totius ocupă un rol cu totul special între documentele Conciliului al II-lea din Vatican. Acest document, având drept scop înnoirea formării sacerdotale în conformitate cu imaginea reînnoită a preotului, este strâns legat de Presbyterorum ordinis, Lumen gentium şi de alte documente ce vorbesc despre formarea umană, spirituală, intelectuală şi pastorală a viitorilor preoţi. Exortaţia apostolică Pastores dabo vobis face un bilanţ al roadelor culese pe urma aplicării decretului Optatam totius, reafirmând programul propus de conciliu cu privire la formarea sacerdotală.
- PS Aurel Percă, Decretul privind slujirea şi viaţa preoţească Presbyterorum ordinis
Unul dintre cele mai importante documente ale Conciliului al II-lea din Vatican a fost decretul despre slujirea şi viaţa preoţească Presbyterorum ordinis, promulgat la data de 7 decembrie 1965. Acest text este rodul a patru scheme şi arată încă de la început structura cristologică a figurii preotului. Preotul este trimis să-l facă cunoscut pe Cristos oamenilor din timpul său, în colaborare cu episcopul diecezan, iar scopul vieţii sale este preamărirea Tatălui în Cristos. Documentul insistă asupra importanţei pe care trebuie să o aibă sacramentele în viaţa preotului; fără ele, misiunea sa este falimentară şi dăunează trupului mistic. Prezentul articol dezvoltă, în trei părţi, o radiografie a preotului "conciliar", iar autorul încearcă să arate aplicabilitatea documentului în viaţa preoţească de zi cu zi.
- Presbyterorum ordinis, în dialog cu Eminenţa sa cardinalul Dario Castrillon Hoyos
Opera de reînnoire în Biserică, dorită de Conciliul al II-lea din Vatican, este, în mod special, rodul muncii preoţilor. De aceea, părinţii conciliari au considerat că este oportun să trateze despre preoţie într-un document aparte. După prezentarea naturii preoţiei, decretul tratează despre rolul preoţilor în Biserică, slujirea preoţească şi viaţa preoţilor. Dialogul oferă o prezentare generală a acestui decret şi modul în care trebuie citit şi interpretat documentul.
- PS Aurel Percă, Episcopul - păstor al Bisericii locale şi păstrător al credinţei universale: tradiţie şi reînnoire a unei carisme fundamentale
Articolul construieşte un portret al atribuţiilor pe care le are un episcop în virtutea misiunii sale de păstor al turmei lui Cristos. Episcopul primeşte sacramentul Preoţiei în plinătatea sa, de aceea, este chemat să-şi exercite misiunea de slujire cu cea mai mare dăruire. Episcopul trebuie să fie, pentru dieceza sa, un focar de comuniune, un criteriu de fraternitate; în el trebuie să se oglindească imaginea lui Isus, bunul păstor. De aceea, împreună cu poporul care îi este încredinţat, el trebuie să împlinească chemarea lui Cristos de a fi sare a pământului şi lumină a lumii.
- Wilhelm Dancă, Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium
Biserica este o instituţie dorită şi creată de Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea omului. Este o realitate vie, amplă, cu o structură proprie şi cu o istorie ce se întrepătrunde cu istoria omenirii. Conciliul al II-lea din Vatican a propus omenirii de astăzi diferite imagini despre Biserică, care rămâne "Trupul mistic al lui Cristos". Biserica, fiind creaţie a lui Cristos şi însufleţită în permanenţă de Duhul Sfânt, nu poate fi distrusă nici de oameni, nici de puterile întunericului. Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium este rodul multor discuţii ce au avut loc cu mulţi ani înainte de lucrările Conciliului şi care s-au perpetuat până la apariţia acestui document amplu. Articolul este o prezentare amănunţită a acestui document, care reprezintă "cartea de identitate" a Bisericii, chemată să vină în întâmpinarea nevoilor concrete ale omenirii de astăzi.
- Lumen gentium, în dialog cu Mons. Marcello Semeraro
Între documentele conciliare, Constituţia Lumen Gentium ocupă un loc central. Este cea mai bună cheie de lectură a documentelor conciliare, este axa principală care a stat la baza constituirii documentelor conciliare. Constituţia aduce o nouă imagine despre Biserică. Biserica este prezentată ca popor al lui Dumnezeu, iar cei care fac parte din structura ierarhică sunt consideraţi slujitori ai Bisericii. Biserica este văzută ca o comuniune în care toţi membrii poporului lui Dumnezeu participă la tripla funcţie a lui Cristos: sacerdotală, profetică şi regală.
- Wilhelm Dancă, Decretul despre Bisericile Orientale catolice Orientalium ecclesiarum
Deoarece părinţii conciliari şi-au propus să discute rolul şi locul pe care Biserica îl deţine în lumea de astăzi, era firesc să vorbească şi despre diferitele exprimări ale catolicităţii Bisericii. Una dintre aceste forme este reprezentată de Bisericile Orientale catolice, despre care ne aminteşte decretul Orientalium ecclesiarum. În România există o astfel de Biserică Orientală: Biserica Greco-Catolică. Ce rol are acest decret în viaţa Bisericii? A adus ceva nou în tradiţia Bisericilor Catolice de rit oriental? La aceste întrebări îşi propune să răspundă prezentul articol.
- Orientalium ecclesiarum, în dialog cu pr. Edward G. Farrugia, s.j.
Decretul, structurat în 6 capitole, subliniază demnitatea Bisericilor Orientale. Orientul creştin deţine bogăţii autentice, care trebuie să fie păstrate. Existenţa acestor Biserici locale, diferite de Biserica Catolică latină, nu pune în pericol unitatea Bisericii. Păstrarea în Orient a structurii patriarhatului nu afectează funcţionarea structurii ierarhice a Bisericii. Promovarea acestor Biserici a pus într-o lumină mai bună Bisericile Orientale necatolice. În acelaşi timp, documentul mai aduce o noutate: Biserica Catolică nu este numai Biserica latină; Orientul şi Occidentul sunt ca doi plămâni prin care respiră Biserica.
- Wilhelm Dancă, Decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio
Ecumenismul reprezintă totalitatea căilor, mijloacelor şi iniţiativelor care urmăresc refacerea unităţii Bisericii. Rupturile aparent iremediabile din sânul Bisericii una, sfântă, catolică şi apostolică au fost discutate de părinţii conciliari, care au elaborat Decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio. Articolul prezintă structura documentului şi aplicabilitatea lui în contextul eclezial al Diecezei de Iaşi şi al României.
- Unitatis redintegratio, în dialog cu Mons. Eleuterio F. Fortino
Refacerea unităţii creştinilor a fost unul dintre principalele scopuri ale Conciliului al II-lea din Vatican. Acest document a reprezentat aderarea oficială a Bisericii Catolice la mişcarea ecumenică. Realizarea unităţii Bisericii este un angajament eclezial, şi nu o iniţiativă privată a unei singure persoane. După ce tratează despre ecumenism şi relaţiile dintre Biserica Catolică şi fraţii despărţiţi, Conciliul vrea să ofere tuturor membrilor Bisericii Catolice ajutoarele, căile şi mijloacele necesare pentru restabilirea unităţii. Metodele practice pe care le oferă documentul sunt rugăciunea şi dialogul direct cu ceilalţi creştini. Aprobarea acestui decret a condus la apariţia Secretariatului pentru Unitatea Creştinilor şi la elaborarea unor documente referitoare la refacerea unităţii Bisericii.
- Wilhelm Dancă, Declaraţia despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine Nostra aetate
Religiile necreştine au constituit mereu o piatră de încercare pentru Biserica lui Cristos. Istoria este impregnată de numeroase conflicte între Biserică şi alte religii. Conciliul al II-lea din Vatican afirmă libertatea persoanei de a adera la o anumită religie, de a i se respecta şi garanta această libertate. De asemenea, religiile trebuie să conlucreze la binele comun şi la progresul societăţii. Prezentul articol evidenţiază aceste trăsături ale documentului conciliar şi le exemplifică prin diferite acţiuni concrete săvârşite în favoarea dialogului interreligios.
- Nostrae aetate, în dialog cu Eminenţa sa cardinalul Francis Arinze
Religiile necreştine devin din ce în ce mai prezente în viaţa noastră. Expansiunea religiilor necreştine şi a mişcărilor religioase care provin din acestea reprezintă o reală provocare pentru creştinii catolici. Creştinii din toate ţările şi regiunile au nevoie să fie bine informaţi despre religiile care există pe teritoriul lor. Faptul că trăim într-o perioadă în care au crescut foarte mult parteneriatele între popoare a determinat Biserica Catolică să îşi reexamineze relaţiile cu Bisericile necreştine şi să propună o nouă modalitate de dialog.
*
Editura "Sapientia" anunţă apariţia nr. 17 al revistei "Dialog teologic", publicaţie bianuală a Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, care are ca temă: Moştenirea Conciliului al II-lea din Vatican. II. Cuvântul şi lumea. Numărul 17 al revistei "Dialog teologic" apare în format 17x24, are 292 de pagini şi poate fi achiziţionat de la toate librăriile catolice din ţară, la preţul de 9 RON.
În secţiunea Comunicări sunt următoarele articole:
- Alois Bulai, Constituţia dogmatică despre Revelaţia divină Dei Verbum
Problemele suscitate de studiul Sfintei Scripturi şi evoluţia exegezei în perioada dintre Conciliul Tridentin şi a doua jumătate a secolului XX se află la originea Constituţiei dogmatice Dei verbum, unul dintre cele mai importante documente ale Conciliului al II-lea din Vatican. Documentul a oferit noi perspective în ceea ce priveşte înţelegerea textului biblic şi a relansat exegeza catolică. Articolul oferă o evaluare obiectivă şi critică a situaţiei actuale referitoare la lectura şi interpretarea problemelor şi provocărilor majore la care trebuie să răspundă pastorala biblică.
- Dei Verbum, în dialog cu pr. Ignace de la Potterie
Dialogul de faţă subliniază importanţa cuvântului lui Dumnezeu în viaţa Bisericii. Pe el se fundamentează viaţa liturgică, discursul teologic, credinţa şi faptele de caritate. Pentru tradiţia creştină, Sfânta Scriptură conţine adevărul pe care Dumnezeu a dorit să-l comunice, adevărul pentru "mântuirea noastră". Părintele de la Potterie arată că, în ansamblul documentelor Conciliului al II-lea din Vatican, această constituţie ocupă un loc special. Ea constituie sinteza discuţiilor despre revelaţie, tradiţie şi Sfânta Scriptură şi răspunde întrebărilor fireşti ce privesc cuvântul lui Dumnezeu, relaţia dintre tradiţie şi Sfânta Scriptură, noţiunea de inspiraţie. Interviul se concentrează pe problemele majore dezbătute în această constituţie dogmatică şi îndeamnă la o receptare mai profundă a orizonturilor pe care ea le deschide.
- Ştefan Lupu, Decretul despre apostolatul laicilor Apostolicam actuositatem
Până la Conciliul al II-lea din Vatican creştinii laici aveau în Biserică un rol mai degrabă pasiv. Părinţii conciliari au pus în lumină bogăţia valorilor ce se află în conştiinţa credincioşilor laici, ajutorul pe care ei îl pot oferi Bisericii, îndeosebi în sectorul educativ, caritativ sau misionar, un ajutor care este de neînlocuit. Conciliul şi-a propus să-i conştientizeze pe credincioşii laici de faptul că ei sunt mădulare vii ale trupului mistic şi că trebuie să contribuie activ la viaţa Bisericii. Articolul prezintă Decretul despre apostolatul laicilor prin prisma implicaţiilor acestuia în structurile celorlalte documente conciliare referitoare la membrii Bisericii.
- Apostolicam actuositatem, în dialog cu dl Guzmán Carriquiry
Decretul Apostolicam actuositatem răspunde la o necesitate esenţială în Biserică, şi anume aceea de a preciza rolul şi locul pe care laicii îl ocupă în Biserică. Ei nu sunt nişte elemente statistice, lipsite de personalitate, ci sunt membre vii ale trupului mistic al lui Cristos care este Biserica. Printr-o colaborare activă şi constantă cu ierarhia şi clerul, ei pot să realizeze opere frumoase de apostolat. Interviul scoate în evidenţă acest deziderat al decretului şi oferă o interpretare obiectivă a realităţii concrete în care trăiesc creştinii laici şi în care pot să răspândească evanghelia, mai ales, prin exemplul personal.
- Ştefan Lupu, Declaraţia privind libertatea religioasă Dignitatis humanae
Libertatea religioasă, înţeleasă ca refuzul oricărei constrângeri umane în ceea ce priveşte atitudinea omului în raportul său cu Dumnezeu, a fost un subiect delicat în istoria umanităţii. În timpurile recente, ea a fost definită ca un drept fundamental al omului şi trebuie tratată ca atare. Conciliul al II-lea din Vatican a făcut cunoscută demnitatea persoanei umane, care se exprimă şi prin intermediul libertăţii religioase, al cărei temei este revelaţia. Articolul analizează conceptul de libertate şi îl transferă în sfera religioasă arătând implicaţiile acesteia în viaţa de credinţă.
- Dignitatis humanae, în dialog cu PS Clemente Riva
Unul din aspectele definitorii pentru omenire este trăirea religioasă. Dimensiunea religioasă nu este ceva adăugat omului, ci un dar înnăscut. De aceea, ea nu trebuie să fie niciodată constrânsă de factorii socio-culturali. Dialogul arată că părinţii conciliari, conştienţi de problemele încălcării libertăţii religioase, au votat Declaraţia despre libertatea religioasă Dignitatis humanae, care constituie o contribuţie majoră la buna convieţuire a oamenilor, nu numai ca răspuns la semnele timpului, ci şi ca explicitare a principiilor evanghelice. Declaraţia Dignitatis humanae răspunde provocărilor contemporane: libertatea religioasă, toleranţa, raportul Biserică - stat, ateismul practic, evanghelia şi omul modern.
- Ştefan lupu, Decretul privind activitatea misionară a Bisericii Ad gentes
Misionarismul a fost o caracteristică de bază a Bisericii şi a rămas principala modalitate de răspândire a evangheliei. Decretul despre activitatea misionară a Bisericii Ad gentes a deschis un nou drum pentru reflecţia şi activitatea misionară, fiind rodul mai multor redactări şi discuţii. Articolul prezintă structura documentului şi inserarea acestuia în viaţa Bisericii.
- Ad gentes, în dialog cu pr. Jesus Lopez Gay
Încă de la întemeierea sa, Biserica a fost trimisă de Cristos să vestească evanghelia lumii întregi. Conştienţi de această misiune a Bisericii şi de noile probleme cu care se confruntau misionarii, participanţii la Conciliu au elaborat Decretul privind activitatea misionară a Bisericii Ad gentes. Acest dialog prezintă etapele elaborării documentului, conţinutul şi structura sa, dar şi noutatea pe care o aduce decretul în domeniul misiologiei. Dimensiunea misionară a Bisericii, considerată ca o componentă esenţială a Bisericii, este explicată acum în lumina relaţiei trinitare.
- Lucian Farcaş, Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană Gaudium et spes
Unul din principalele scopuri ale Conciliului al II-lea din Vatican a fost acela de a arăta cine este Biserica şi care este mesajul pe care ea vrea să-l ofere omenirii de astăzi. Criza valorilor contemporane, explozia tehnologică şi informaţională, schimbarea sistemului valoric moral, au fost aspecte pe care părinţii conciliari le-au avut în vedere atunci când au elaborat Constituţia pastorală Gaudium et spes. Elaborarea acestui document esenţial a fost urmată de multe critici legate îndeosebi de modalităţile dialogului cu "lumea" şi de receptarea Bisericii de către societate. Articolul dezvoltă o prezentare trilaterală: procesul generării constituţiei, analiza documentului şi a ecourilor pe care le-a generat şi interpretările noi legate de schimbarea unor valori sociale şi morale.
- Gaudium et spes, în dialog cu Mons. Lorenzo Chiarinelli
Gaudium et spes a fost un document mult aşteptat care a dat naştere unor controverse aprigi. La elaborarea acestuia au lucrat intens un grup de părinţi conciliari care au prelucrat faimoasa Schemă XIII, printre aceştia fiind şi arhiepiscopul de Cracovia, Karol Woityla. Interviul prezintă intenţia Conciliului cu privire la acest document, cum s-au desfăşurat lucrările de elaborare ale acestuia şi cum poate fi citit astăzi în funcţie de semnele timpului, după 40 de ani de la promulgare (7 decembrie 1965).
- Mihai Patraşcu, Decretul privind mijloacele de comunicare socială Inter mirifica
Comunicarea este o activitate specifică omului şi este indispensabilă structurilor civilizate. A comunica înseamnă a informa, a răspândi un conţinut informativ care contribuie la dezvoltarea celuilalt. Biserica şi-a dat seama de puterea mijloacelor de comunicare socială, de serviciile pe care acestea le pot aduce pentru răspândirea evangheliei. Conciliul al II-lea din Vatican a promulgat Decretul Inter mirifica prin care scoate în evidenţă natura vie a realităţii Bisericii şi necesitatea de a o comunica opiniei publice. Prezentul articol analizează contextul istoric în care a apărut documentul, aplicabilitatea lui pe termen lung şi posibilităţile imense pe care le oferă utilizarea corectă a mijloacelor mass-media.
- Inter mirifica, în dialog cu pr. Mariano Fazio
Biserica a fost preocupată mereu de fenomenul comunicativ. Schimbările aduse de mijloacele de comunicare socială în secolul al XX-lea au determinat părinţii conciliari să elaboreze Decretul privind mijloacele de comunicare socială Inter mirifica. În acest interviu se subliniază problemele ce au condus la elaborarea documentului, modul în care acesta este structurat şi noua concepţie a Bisericii referitoare la mijloacele de comunicare socială. Dezvoltarea tehnologică ce a avut loc în domeniul comunicaţiilor sociale este considerată de Biserică ca o manifestare a participării omului la puterea creatoare a lui Dumnezeu. Importanţa acestui decret este demonstrată de modul în care a fost pus în aplicare de Papa Paul al VI-lea şi de succesorul său, papa Ioan Paul al II-lea.
- Mihai Patraşcu, Decretul privind reînnoirea vieţii călugăreşti Perfectae caritatis
Istoria Bisericii a cunoscut o înflorire spirituală deosebită în urma apariţiei institutelor de viaţă consacrată. Acestea au carisme proprii şi contribuie la răspândirea evangheliei prin trăirea sfaturilor evanghelice în lume. Părinţii conciliari au dorit reînnoirea vieţii călugăreşti în spiritul unei ascultări mai atente faţă de şoaptele Duhului Sfânt şi faţă de cerinţele actuale ale societăţii. Articolul evidenţiază caracterul pastoral şi normele fundamentale ale reînnoirii trăirii vieţii consacrate.
- Perfectae caritatis, în dialog cu pr. Arnaldo Pigna
Interviul tratează despre necesitatea înnoirii vieţii spirituale şi despre încercările întreprinse de Biserică în favoarea acestei înnoiri. Părintele Arnaldo Pigna subliniază faptul că Biserica a răspuns problemelor omului din orice epocă. Prin decretul Perfectae caritatis, Biserica cheamă la reînnoire spirituală atât clerul, cât şi credincioşii în vederea unei unităţi şi armonii bazată pe caritate. Conciliul oferă indicaţii precise pentru a fi puse în practică: lupta împotriva formalismului, urmarea lui Cristos, întoarcerea la evanghelie. După conciliu, papii împreună cu episcopii au reafirmat această necesitate, îndemnând la un stil de viaţă bazat pe activitatea caritabilă.
- Mihai Patraşcu, Declaraţia privind educaţia religioasă Gravissimum educationis
În decursul existenţei sale Biserica a fost iniţiatoarea a numeroase opere de caritate, de cultură şi de civilizaţie, care au contribuit la progresul omenirii. În felul acesta, ea şi-a împlinit misiunea de Mamă spirituală a omenirii. Declaraţia Gravissimum educationis pune bazele unei atitudini cu adevărat noi şi clarvăzătoare a Bisericii în faţa problemelor educaţiei în lumea modernă. Această atitudine, precum şi consecinţele ce decurg din această analiză constituie obiectul prezentului articol.
- Gravissimum educationis, în dialog cu P.S. José Saraiva Martins
Educaţia catolică a cunoscut o dezvoltare impresionantă de-a lungul istoriei. Ea s-a aflat mereu în atenţia Bisericii, dar, în special, la Conciliul al II-lea din Vatican, când s-a discutat necesitatea reformării spiritului educaţiei, plecând de la tradiţia înrădăcinată în evanghelie. Interviul accentuează aceste discuţii şi evidenţiază mai ales conceptul comunitar al procesului educaţional, în care empatia profesor-elev este esenţială pentru formarea atât a celui educat, cât şi a educatorului.
- Ariel Álvares Valdés, De ce evanghelistul Ioan nu descrie exorcismele lui Isus?
Autorul acestui articol arată că exorcismele au fost îmbrăcate mereu de o aură de mister, în care fantezia şi curiozitatea au dat naştere la fel şi fel de închipuiri, în mare parte departe de adevăr. Dar exorcismele nu sunt parade, spectacole, senzaţii. Ele sunt o realitate ce trebuie să ne îndemne la reflecţie, la o privire obiectivă asupra forţelor Celui Rău. Evangheliile sinoptice ne prezintă şase cazuri de exorcizări, pe când Evanghelia după sfântul Ioan păstrează o tăcere absolută. Ioan nu a dorit să facă publice exorcismele lui Isus, deoarece acestea i-au produs multe necazuri. Isus era văzut mai degrabă ca un taumaturg, ca un magician, deoarece în timpul său mulţi iudei se ocupau cu ritualuri magice egiptene de exorcizare. In final, articolul subliniază faptul că sfântul Ioan nu a dorit să prezinte exorcismele lui Isus în Evanghelia pe care a redactat-o, deoarece nu a voit ca Isus să apară ca un magician, ci ca învăţător şi mântuitor al lumii.
- Vittorio Possenti, Fondamenti religiosi e laici della democrazia
Analizând fenomenul democraţiei, Vittorio Possenti expune fundamentele religioase şi laice ale democraţiei. O adevărată democraţie, care vrea să deschidă graniţele unei lumi civilizate trebuie să păstreze sentimentul de apartenenţă la umanitate. Autorul crede că democraţia trebuie să stea departe de tentaţia fundamentalismului, trebuie să promoveze persoana, nu formele de egoism. Democraţia are nevoie de religie, dacă vrea un om integral (unui om nu-i poţi nega dimensiunea religioasă). Drepturile omului ar trebui să fie principalul program al unei democraţii. Autorul subliniază unele dintre principiile democraţiei: tratarea persoanei ca scop nu ca mijloc (omul este în lume, dar nu este al lumii), formarea unui popor în care să fie respectate atât dreptul natural, cât şi cel pozitiv, libertatea responsabilă, o etică ce favorizează binele comun, participarea la viaţa publică. Articolul pledează pentru o democraţie echilibrată, care are în centrul ei persoana.
- Nils Gyons, Misiunea în America Latină
America Latină este unul din cele mai sărace continente de pe glob. Cu o populaţie de 500 de milioane de locuitori, această zonă se confruntă cu probleme sociale grave cum ar fi traficul de droguri, dictatori, războaie civile, lupte de gherilă, boli de nutriţie etc. În acest articol se arată că, în ciuda unor aspecte contradictorii, Biserica Catolică este reprezentată foarte bine, majoritatea populaţiei fiind catolică. Realitatea Americii Latine este foarte dură, dar Biserica desfăşoară aici o activitate misionară foarte rodnică, iar chemările la viaţa de apostolat sunt numeroase. Acest continent foarte viu şi diversificat ca mentalitate, cultură sau raportare la cerinţele vieţii contemporane, reprezintă o sferă de interes şi de speranţă pentru Biserică.
- Alois Bişoc, Misiunea Bisericii în lumea contemporană
Biserica este o realitate complexă ce a căutat dintotdeauna să vină în întâmpinarea nevoilor societăţii. Trăind într-o nouă epocă a istoriei umane, Biserica nu poate să rămână indiferentă la impulsurile pe care le primeşte din partea societăţii. Fără să-şi renege identitatea şi tradiţia, ea a propus omenirii, prin lucrările Conciliului al II-lea din Vatican, o nouă imagine a lui homo Ecclesiae. Articolul evidenţiază problemele lumii actuale şi raportarea concretă a Bisericii la acestea, atât în timpul Conciliului, cât, mai ales, în perioada postconciliară.
- Mario Girardi, "L'amore carattere proprio del cristiano": le origini della spiritualitŕ identitaria di s. Basilio
Fraternităţile monastice au apărut ca urmare a conştientizării rolului fundamental pe care evanghelia trebuie să-l joace în viaţa fiecărui creştin. Autorul acestui articol arată că iubirea trebuie să fie caracterul unei trăiri cu adevărat creştine, iar printre cei care au înţeles acest lucru se numără doi promotori ai vieţii comunitare: sfântul Vasile cel Mare şi sfântul Benedict, ale căror reguli au reprezentat o bogăţie pentru viaţa spirituală a Bisericii. Prezentul articol subliniază că iubirea constituie caracterul propriu al creştinului şi că sfântul Vasile cel Mare îşi fundamentează această învăţătură pe Sfânta Scriptură, în special pe scrierile sfântului Paul.
Revista se încheie cu secţiunea Recenzii.
*
Dialog teologic VIII/16 (2005)
Ed. "Sapientia", 2006, ISSN 1453-8075, 17x24 cm, 250 p., 9 RON
Dialog teologic IX/ 17 (2006)
Ed. "Sapientia", 2006, ISSN 1453-8075, 17x24 cm, 292 p., 9 RON
