Editura "Sapientia": Două noi cărţi
La Editura "Sapientia" au apărut recent cărţile Scurtă istorie a teologiei creştine: epoci, gânditori, direcţii de dezvoltare, scrisă de Dirk Ansorge, şi Să ne rugăm cu psalmistul. III. Psalmii 52-75, scrisă de regretatul pr. Claudiu Dumea.
*
La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Scurtă istorie a teologiei creştine: epoci, gânditori, direcţii de dezvoltare, scrisă de Dirk Ansorge şi tradusă în limba română de pr. Liviu Narcis Matieş. Cartea apare în colecţia "Tratate de teologie", în formatul 17×24, are 356 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 35 lei.
De două milenii, creştinii - bărbaţi şi femei - nu numai că şi-au trăit credinţa, ci au încercat şi să o înţeleagă folosind concepte şi moduri de gândire aflate la dispoziţie. Creştinii au dorit şi doresc să facă plauzibil pentru ei înşişi şi pentru ceilalţi ceea ce cred. De fapt, la acest lucru se referă Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru: "Gata să daţi răspuns oricui vă cere socoteală de speranţa voastră" (1Pt 3,15). De la sfârşitul Evului Mediu, raţionamentul motivat şi articulat metodologic despre credinţa creştină se numeşte "teologie".
În comparaţia religiilor, "teologia" nu este evidentă. Există multe religii ale căror adepţi îşi urmează credinţele religioase fără să se gândească la ele în mod aprofundat. Formele autoreflexivităţii respective pot fi, de asemenea, foarte diferite. Deşi musulmanii ştiu un tip de "filosofie a religiei" (kaläm), cea mai importantă disciplină a ştiinţei islamice este jurisprudenţa (fiqh). Erudiţia evreiască ia de obicei formele unui comentariu scolastic şi a interpretării (midrash) din Tora, Mişna şi Talmud. Şi chiar în cadrul religiilor, formele în care adepţii lor se referă la credinţele şi practicile lor religioase nu sunt în niciun caz uniforme. În creştinism, de exemplu, înţelegerea "teologiei" în Bisericile Orientală şi Occidentală este foarte diferită.
Faptul că reflecţia raţională a câştigat o valoare relativ mare pentru creştinism se datorează şi unei constelaţii istorice. Deja primii creştini şi-au înţeles religia nu numai ca o formă specială a iudaismului, ci şi - în special în tradiţia evreilor alexandrini - ca formă a philosophia vera. Această afirmaţie trebuia să fie justificată şi să aibă consecinţe importante pentru formarea unei convingeri credibile despre credinţa creştină.
Această "scurtă istorie a teologiei creştine" dezvăluie autoreflecţia progresivă a credinţei creştine în cele douăzeci de secole ale istoriei Bisericii. Principiul călăuzitor este acela că teologia creştină este dependentă în mod fundamental de cadrul conceptual şi de noţiunile filosofice ale unui anumit timp pentru a pune întrebări şi a formula argumente. Dar conceptele şi modalităţile de gândire se schimbă odată cu transformările din cultură şi istorie. Prin urmare, declaraţiile teologice pot fi înţelese doar din contextul lor istoric respectiv. Ele reflectă relaţia profundă dintre mărturia biblică a tradiţiei Bisericii şi condiţiile de înţelegere din acel timp.
Legată de expansiunea europeană, până în secolul al XX-lea teologia creştină a fost decisiv influenţată de noţiuni şi concepte europene. Teologiile noneuropene, cu câteva tradiţii vechi de secole, nu au primit prea mare atenţie; din cauza barierelor lingvistice din Europa, acestea au fost în mare parte percepute numai de specialişti. Cu toate acestea, în zilele noastre teologia creştină oferă în varietatea de Biserici, comunităţi bisericeşti, denominaţiuni şi tradiţii din întreaga lume o diversitate aproape imposibil de gestionat.
În Introducere se poate observa cum prezentarea marilor epoci din istoria teologiei este marcată de limite clare. O explicaţie exhaustivă a istoriei teologiei se află în afara obiectivului său. Fără îndoială, fiecare subiect ar putea fi descris mai detaliat. Mulţi teologi sunt abia menţionaţi; alţii - de asemenea importanţi - lipsesc cu desăvârşire. Faptul că aproape exclusiv oamenii acţionează ca actori teologi reflectă realitatea istorică a Bisericii şi a teologiei. Selectarea subiectelor şi a persoanelor dezvăluie că autorul este un teolog catolic. Acolo unde se face referinţă la punctele principale ale teologiei ortodoxe sau protestante, acest lucru se întâmplă prin selectarea şi prezentarea lor într-o perspectivă catolică. O "istorie ecumenică a teologiei" ar fi necesitat un dublu autor.
În cele ce urmează, "teologia" este în primul rând înţeleasă ca "teologie sistematică". Deci nu se contestă faptul că celelalte domenii ale teologiei - exegeza, istoria Bisericii, teologia morală, arta liturgică, teologia pastorală sau dreptul canonic - sunt teologice. Mai degrabă, ceea ce se lasă să se înţeleagă este faptul că sunt mai presus de toate tocmai acele subiecte de reflecţie a credinţei care sunt abordate în mod tradiţional în domeniul dogmaticii sau al teologiei fundamentale.
Subiectul acestei introduceri nu este în primul rând istoria dogmatică a credinţei creştine. Teologul catolic influent Michael Schmaus (1897-1993) a dorit să existe o distincţie între istoria dogmelor ca "dezvoltare a credinţei şi a predicării", pe de o parte, şi istoria teologiei ca "dezvoltare a credinţei ştiinţifice", pe de altă parte. În acelaşi timp, Schmaus admite că "de-a lungul procesului istoric [...] cele două moduri de dezvoltare nu au fost separate în mod clar, astfel încât acestea în prezentarea lor nu pot fi tratate separate una de alta" (Prefaţă la HDG IV, 3, 1951, IXf.). Această declaraţie este valabilă şi pentru lucrarea de faţă. Ea se referă întotdeauna - cel puţin sugestiv - la cadrul cultural al teologiei şi caută să descopere în prezent referinţe tematice.
Cine vrea să ştie mai multe detalii poate urmări trimiterile la reprezentări mai detaliate ale argumentelor subliniate. Autorul datorează numeroase mulţumiri studiilor particulare, precum şi revizuirilor asupra istoriei teologiei. În concordanţă cu natura introductivă a lucrării, nu a fost nici posibil şi nici intenţionat să fie citate în detaliu sursele utilizate în fiecare caz. Cei care consultă operele de mai sus vor identifica rapid pasajele corespunzătoare. Originalitatea este revendicată de prezenta lucrare nu în ceea ce priveşte conţinutul ei, ci de faptul că oferă o imagine concisă de ansamblu asupra marilor perioade ale istoriei teologiei, ceea ce încurajează o lectură aprofundată.
Dirk Ansorge
*
La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Să ne rugăm cu psalmistul. III. Psalmii 52-75, scrisă de pr. Claudiu Dumea (+). Cartea apare în colecţia "Spiritualitate", în formatul 14×20, are 342 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 20 lei.
Dacă e să o privim din punct de vedere al mărimii, Cartea Psalmilor, cu cele 1931 de cuvinte ebraice, este cea de-a treia carte veterotestamentară, după Cartea profetului Ieremia şi Cartea Genezei. Însă dacă e să vedem prezenţa ei, mai întâi, în istoria tradiţiei iudaice şi, apoi, în cea creştină, importanţa ei este primară. Să ne gândim, de exemplu, la opera sfântului Augustin, unde din cele aproximativ 60.000 de citări biblice, 20.000 sunt din Vechiul Testament şi, dintre acestea, 11.500 sunt preluate din Psalmi. Cartea Psalmilor este cea mai citată după Evanghelii. Însă dominant nu este doar aspectul cantitativ. Acelaşi părinte al Bisericii, în comentariul său la Psalmi Enarrationes in Psalmos, exclamă: "Psalterium meum, gaudium meum!(Psaltirea mea, bucuria mea!", dând astfel glas unei adeziuni corale care va continua de-a lungul veacurilor în creştinism.
O astfel de adeziune bucuroasă şi mistică o regăsim şi în comentariul pe care pr. Claudiu Dumea l-a făcut la Cartea Psalmilor şi care, din cauză că Domnul la chemat la sine, s-a oprit la volumul al III-lea, care cuprinde psalmii 52-75.
Titlul pe care pr. Dumea l-a ales pentru aceste meditaţii despre psalmi este Să ne rugăm cu psalmistul. Prin aceasta, autorul ne invită să vedem psalmii ca un dialog cu Dumnezeu, însă un dialog pe care Dumnezeu însuşi l-a deschis. Ideea ar fi că aşa cum un copil învaţă să vorbească întrucât tatăl îi vorbeşte, tot la fel, noi învăţăm să-i vorbim lui Dumnezeu întrucât Dumnezeu ne-a vorbit mai întâi.
Din această perspectivă nu ar trebui să ne surprindă faptul că în Biblie, care este prin excelenţă cuvântul lui Dumnezeu, întâlnim o carte de rugăciuni. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă, în timp ce rugăciunile sunt cuvinte omeneşti. Dar cum au ajuns acestea în Biblie? Biblia este cuvântul lui Dumnezeu şi în Psalmi. Aceasta înseamnă că rugăciunile adresate lui Dumnezeu sunt cuvântul lui Dumnezeu? Răspunsul la această întrebare îl găsim în natura dialogică a Scripturii şi, mai ales, în cheia ei de boltă, care este figura Fiului, Isus Cristos, Dumnezeu şi om. El este cel care transformă cuvântul uman rugător în cuvânt divin binecuvântător.
Axa hermeneutică pe care pr. Claudiu Dumea o adoptă în comentariul său la psalmi este aşadar cristologică. Dacă Biblia conţine o carte de rugăciuni, aceasta înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar ceea ce Dumnezeu ne spune, ci şi ceea el vrea să audă, pentru că este Cuvântul Fiului pe care el îl iubeşte. Întregul arc al existenţei noastre este asumat de Cristos şi transformat în glorie divină, chiar şi momentele cele mai întunecate, deoarece Isus a murit pe cruce având pe buze cuvintele psalmilor.
În analiza sa, pr. Dumea este conştient şi de faptul că Psaltirea este şi un text poetic ce trebuie supus unei analize istorico-critice. Cartea Psalmilor se prezintă ca un şantier pentru critica textuală, din cauza transmiteri sale seculare şi relativelor sale modificări şi chiar degenerări. Se prezintă şi ca un laborator filologic fie datorită disparităţii cronologice în compunerea diferitelor versuri, fie datorită caracteristicilor lexicale foarte diferite, fie datorită trecerilor de la originalul ebraic la traducerea Septuagintei şi la textul final masoretic vocalizat. Din acest motiv, pr. Claudiu îmbină reflecţiile personale cu comentariile făcute de diferiţi părinţi ai Bisericii, exegeţi consacraţi şi chiar poeţi care au căutat să pătrundă mai adânc sensul şi conţinutul psalmilor.
Dincolo de aceste aspecte însă, nu trebuie să uităm că obiectul rugăciunii în psalmi este viaţa în comuniune cu Dumnezeul revelaţiei, victoria finală a lui Dumnezeu în lume şi instaurarea împărăţiei mesianice. De fapt este acelaşi scop spre care conduce Noul Testament şi este aceeaşi respiraţie care susţine Tatăl nostru. De aceea, singurul lucru important este să începem mereu din nou să ne rugăm cu fidelitate şi iubire psalmii, în numele Domnului nostru Isus Cristos.
Pr. dr. Ştefan Lupu
* * *
Scurtă istorie a teologiei creştine: epoci, gânditori, direcţii de dezvoltare
Dirk Ansorge, Ed. "Sapientia", 2020, 356 p., 17×24 cm, ISBN 978-606-578-390-4, 35 lei
Să ne rugăm cu psalmistul. III. Psalmii 52-75
Pr. Claudiu Dumea (+), Ed. "Sapientia", 2020, 342 p., 14×20 cm, ISBN 978-606-578-394-2, 20 lei
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro
