Editura "Pauline": Fericiţi cei care ascultă Cuvântul - discipoli pe căile fericirilor

La Editura "Pauline" a apărut de curând cartea Fericiţi cei care ascultă Cuvântul - discipoli pe căile fericirilor, scrisă de pr. Lucian Dîncă.

Cartea părintelui Lucian Dîncă se doreşte a fi un parcurs spiritual pentru începători, dar şi pentru cei înaintaţi în tainele credinţei creştine, scopul fiind acela pe care ar trebui să şi-l dorească orice creştin: a deveni discipol al lui Cristos. Pentru aceasta este necesar să ştim unde locuieşte, să-i ascultăm învăţătura, mai mult, să ne lăsăm seduşi de cuvintele divine care ne luminează mintea şi inima. Ca să devenim discipoli avem nevoie de învăţători, iar cartea de faţă se doreşte a fi un "învăţător" care să conducă la "Învăţătorul" şi "Domnul", până la a deveni una cu Maestrul: "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2,20).

În prima parte a cărţii, autorul ne ajută să înţelegem câteva texte biblice (înmulţirea pâinilor, parabola Tatălui milostiv şi a bunului samaritean etc.) folosind o metodă de interpretare dezvoltată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii încă din secolul al III-lea, lectura alegorică sau spirituală. În partea a doua - care ocupă şi spaţiul cel mai amplu - cititorul va fi călăuzit pe calea fericirilor evanghelice pentru a gusta din adevărata fericire spirituală: Cristos.

Textul fericirilor (Mt 5,1-11) propus de Isus în predica de pe munte este unul dintre cele mai cunoscute din Noul Testament. De aceea s-ar putea naşte în mintea noastră întrebarea: ce ne-ar mai putea învăţa un text auzit atât de des? De multe ori cunoaştem bine anumite texte biblice, spune autorul, însă ne lipseşte acea inteligenţă interioară a Sfintelor Scripturi. Aceasta se poate întâmpla deoarece nu stăm destul timp în preajma lui Isus pentru a-l lăsa pe el să ne explice aceste texte biblice. Meditaţiile propuse aici despre fericiri doresc să ne apropie de Învăţător şi să-l lase să ne explice fiecare fericire în parte, aplicată la propria noastră trăire a credinţei.

În cartea sa, pr. Lucian subliniază faptul că omul este creat pentru fericire, mai mult, pentru fericirea veşnică. Isus însuşi se prezintă ca fiind fericirea discipolilor, dar şi a noastră. Totuşi fericirea promisă de Isus parcurge căi dificile: Isus vorbeşte despre cei care plâng, despre cei flămânzi sau cei persecutaţi etc. Cu toate acestea certitudinea care se degajează din fericiri este dobândirea Împărăţiei, care aparţine celor săraci, celor flămânzi, celor curaţi cu inima, făcătorilor de pace, celor însetaţi după dreptate, celor persecutaţi pentru numele lui Isus. Pentru aceştia, Dumnezeu a inventat un drum al fericirii după măsura iubirii inimii lor şi a credinţei lor în predicatorul fericirilor, Isus Cristos.

Parcurgând paginile cărţii, cititorii vor avea surpriza de a se întâlni cu diverse personaje din Biblie care au încarnat în viaţa lor, într-un mod mai profund, una dintre fericirile lui Isus. Pr. Lucian ni-l propune spre meditaţie pe Abraham, părintele săracilor şi al celor ce cred; pe sfântul Petru, modelul celor care plâng; pe profetul Isaia, care reflectă blândeţea lui Dumnezeu; pe Ieremia, profetul însetat şi înfometat de dreptate; pe Moise, omul milostiv; pe sfântul Ioan, apostolul feciorelnic; pe sfântul Paul, artizanul păcii. Cu toţii vom putea găsi în aceste personaje biblice un model mai aproape de noi şi un ajutor în trăirea fericirilor lui Isus.

La finalul cărţii, autorul ni-l prezintă pe Cristos ca fiind chipul tuturor fericirilor. Cititorii vor descoperi că Isus, înainte de a propune fericirile fiecăruia dintre noi, le-a trăi în primă persoană, acestea constituind un autoportret al său; iar pr. Lucian ne invită să înaintăm pe unul dintre cele opt drumuri spre Fericire cerând, în mod special, ajutorul lui Isus, prezent în mijlocul nostru în sfânta Euharistie.

Dorinţa autorului este ca cititorii să devină tot mai fascinaţi de Cuvântul Domnului până când acesta va deveni hrana spirituală zilnică, sursa lor de fericire şi, astfel, vor putea trăi ca adevăraţi discipoli ai lui Isus.

Sr. Paula Burcă, FSP

* * *

Fericiţi cei care ascultă Cuvântul - discipoli pe căile fericirilor
Lucian Dîncă, Ed. "Pauline", 2021, ISBN 978-973-1967-68-4, 13×20 cm, 256 p., 23 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

*

De la Librăria "Pauline":

  • prin poştă: Librăria "Pauline", Str. Bărăţiei, 27, sector 3, 030194-Bucureşti
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin telefon: 021.312.35.51 sau 0787.756.870
  • prin website (online): www.libraria.pauline.ro
  • direct din Librăria "Pauline", Str. Bărăţiei, 27, sector 3, 030194-Bucureşti
  • sau la librăriile catolice partenere

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro