La Editura "Presa Bună" au apărut cărţile Misterul fericirii şi La Poarta Apelor, scrise de pr. Claudiu Dumea. Cărţile pot fi găsite la librăria "Presa Bună" sau pot fi comandate prin Librăria online.
* * *
Fiecare om este în căutarea fericirii, fiind totodată protagonistul propriei fericiri sau nefericiri. Experienţa de fiecare zi indică faptul că cei mai mulţi oameni îşi făuresc mai degrabă nefericirea decât fericirea, deoarece caută fericirea acolo unde ea nu este.
Fericirea este o stare interioară, iar omul nu poate găsi decât în sine însuşi această fericire. Izvorul fericirii este Dumnezeu, scopul ultim al omului.
Fericirea este darul lui Dumnezeu, iar a nu fi fericit constituie chiar un păcat, aşa cum afirmă un scriitor argentinian, Jorge Borges: "Am săvârşit cel mai mare păcat care se poate săvârşi: nu am fost fericit".
A fi fericiţi constituie o trăsătură esenţială a creştinismului, iar aceasta va continua în veşnicie.
* * *
Prezenţa lui Cristos în cuvântul Sfintei Scripturi este o realitate şi nu o metaforă religioasă. Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, mort şi înviat, este prezent în cuvântul Scripturii nu cum e prezent un poet antic în poeziile sale, sau ca un comandant de oşti în statuile sale, ci e prezent în mod real, aşa cum era prezent atunci când străbătea drumurile Palestinei.
Cristos este prezent în mod real în cuvântul Scripturii aşa cum este prezent în mod real în Euharistie. Conştientizarea acestui fapt va produce roade în viaţa spirituală a fiecărui om care se lasă pătruns de cuvântul Sfintei Scripturi.
Marius Enăşel
* * *
La Poarta Apelor. Reflecţii biblice
Claudiu Dumea, Ed. "Presa Bună", 2006, 15x21 cm, 98 p., 4 RON
Misterul fericirii
Claudiu Dumea, Ed. "Presa Bună", 2006, ISBN 973-8191-79-3, 15x21 cm, 78 p., 3,5 RON
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro

