Duminica Bibliei. "Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice"
Duminică, 31 martie 2019, a patra duminică din Postul Mare, avem ocazia de a celebra Duminica Bibliei. E o bună ocazie de a reflecta împreună despre necesitatea centralităţii Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa de credinţă şi de a ne redirecţiona atenţia şi mai ales inima către Sfânta Scriptură.
S-a întâmplat că la un preot a ajuns odată un creştin catolic practicant şi, cu respect, i-a zis: "Părinte, aş avea nevoie de un sfat. Se tot plimbă prin comunitatea noastră nişte tinerei îmbrăcaţi frumos care vor să discute cu oamenii noştri despre Dumnezeu, despre mântuire, dar nu fac predici, ci citesc pur şi simplu fragmente din Biblie. Ei zic că vor să-i ducă la Dumnezeu, adică să li-l facă cunoscut pe Dumnezeu prin intermediul Bibliei. Şi, culmea, reuşesc să captiveze aşa de uşor atenţia oamenilor care parcă ar fi prima oară că aud cuvintele Bibliei. Oare la noi de ce nu se întâmplă acest lucru? Sfinţia Voastră ce părere aveţi?" Preotul respectiv, provocat oarecum, îi răspunde: "Ei, sunt tot felul de sectanţi. Nu trebuie băgaţi în seamă". "Probabil, părinte, dar iată că ceea ce fac ei fascinează totuşi. Adică, până la urmă, metoda lor are sorţi mari de izbândă. Şi dincolo de asta, ce pare mai important e faptul că lumea se lasă captivată de Biblie. Doar că parcă ei le-o prezintă pentru prima oară acestora. Nu este oare şi acesta o dovadă că oamenii noştri, catolicii noştri sunt doritori să cunoască Biblia? Nu am putea face şi noi ceva mai mult în sensul acesta? Adică nu am putea găsi şi noi metode de a a-i fascina pe oameni apelând mai des şi mai bine la Sfânta Scriptură?".
Cât de multe astfel de situaţii se întâmplă în dieceză! Cu nuanţe oarecum diferite, dar toate având acelaşi profund şi real substrat: oamenii doresc să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu; catolicii noştri - şi am văzut asta de nenumărate ori, mai ales la cursurile pentru lectori - se entuziasmează când sunt ajutaţi să înţeleagă cât de dens, cât de concret şi câtă iubire a lui Dumnezeu trece prin Cuvântul său. Sunt dornici, sunt însetaţi, sunt înfometaţi de hrana Cuvântului lui Dumnezeu. Frumos ar fi să avem mereu mai mult la suflet, să ne doară sufletul, să punem mereu mai mult suflet în a le da oamenilor noştri, credincioşilor noştri pâinea cuvântului lui Dumnezeu, pe care o aşteaptă şi o doresc aşa de mult. Vom putea face acest lucru dacă fiecare dintre noi va conştientiza propria-i sete şi foame şi dacă ne vom obişnui să potolim cu apă vie din izvorul potrivit al Cuvântului lui Dumnezeu, nu din cisternele alternative create de oameni (cf. Ier 2,13), şi cu pâinea care se coboară din cer, aceea care dă viaţă veşnică. Căci "Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice" (In 6,68).
Duminica Bibliei de anul acesta este încă o dată ocazie pentru a ne readuce aminte şi de a redirecţiona setea şi foamea noastră către izvorul nesecat al Cuvântului lui Dumnezeu. Să-i ajutăm şi pe ceilalţi creştini să găsească acest izvor; să le arătăm că Biblia este singurul Cuvânt care contează cu adevărat! Celelalte pot fi frumoase, înălţătoare, edificatoare, dar rămân relative, nesatisfăcătoare, trecătoare. Doar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veci, ba chiar aduce veşnicie în inima şi în viaţa celui care-l soarbe nu doar cu ochii sau cu mintea, ci cu inima, cu viaţa.
Mai multe informaţii despre Duminica Bibliei şi materiale ajutătoare pot fi găsite pe situl Oficiului pentru Pastoraţia Biblică al diecezei noastre: www.opbiasi.wordpress.com.
Pr. Eduard Patraşcu