Duminică, 1 iunie 2014, am împlinit 10 ani de când am ajuns în Coasta de Fildeş. Ajungeam într-o ţară în război pentru a-l vesti pe Cristos, Principele Păcii, şi mulţumim Domnului astăzi trăim în pace.
Experienţa mea avea să înceapă mai întâi la Bouaké cu pr. Adrian Stoica şi cu un preot italian Michele Stevanato, cărora le mulţumesc pentru grija pe care mi-au purtat-o şi pentru sfaturile lor înţelepte pentru a înţelege mai bine lumea africană.
Deja în septembrie 2004, la doar câteva luni de Africa, împreună cu pr. Adrian Stoica am mers să locuim pentru prima dată la Djébonoua (o parte a parohiei unde eram la Bouaké), eram primii preoţi care veneau să rămână în mijlocul lor pentru a pregăti condiţiile necesare creării unei noi parohii, care avea să aibă loc la 28 ianuarie 2007.
În această comunitate avea să rămân până în ziua de astăzi, când cu recunoştinţă în suflet aş vrea să trasez un bilanţ al tuturor activităţilor desfăşurate aici pentru a-i mulţumi Domnului pentru toate harurile pe care mi le-a acordat în aceşti 10 ani de misiune.
La nivel spiritual am fondat grupul Legiunea Mariei, am introdus recitarea sfântului Rozariu în fiecare zi în lunile mai şi octombrie, şi duminica înainte de sfânta Liturghie, o statuie a Sfintei Fecioare a peregrinat prin toate casele credincioşilor noştri, am introdus mai multe novene de rugăciune: pentru Naşterea Domnului, la sfântul Anton, la Duhul Sfânt, la sfânta Tereza a Pruncului Isus, la sfinţii arhangheli; am introdus, de asemenea, devoţiunea celor nouă prime vineri din lună în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus, de asemenea, şi ora de adoraţie din prima duminică din lună, toate aceste iniţiative au ajutat credincioşii să renunţe la obiectele de protecţie ale vracilor pe care le foloseau înainte şi pentru a se apropia mai mult de Isus Cristos, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni.
La nivel pastoral am mărit numărul comunităţilor evanghelizate, am trecut de la 15 comunităţi la 35. De asemenea, am intensificat numărul sfintelor Liturghii în sate, în cele mai multe dintre ele ajungând chiar în fiecare lună. Acest lucru a făcut ca anul acesta pentru prima dată numărul botezaţilor din sate (35) să fie mai mare ca cel din Djébonoua (32). Am creat Acţiunea Catolică în 7 noi comunităţi. Am fondat un grup catolic al elevilor (JEC) şi grupul Scout. De asemenea, activităţile cu copii şi tinerii în perioada vacanţelor de vară le-am intensificat şi mai mult. Formarea cateheţilor a fost mereu o prioritate pastorală, chiar şi în perioada războiului, preoţii locali au fost mereu miraţi cum de am reuşit acest lucru. De asemenea întâlnirile pentru dirijori şi cântăreţi nu au lipsit niciodată din activităţile noastre, căci la început oricând ai fi mers în sate pentru sfânta Liturghie auzeai mereu aceleaşi cântece (din timpul de peste an). Credincioşii nu ştiau să cânte cântece specifice de Advent, Crăciun, Postul Mare sau Paşte. Schimbarea a fost radicală, credincioşii participând cu mult entuziasm la aceste întâlniri de formare.
La nivel material nu ne-am oprit nicio clipă, chiar dacă mijloacele materiale lipseau cu desăvârşire, încrezători în Domnul şi în bunătatea donatorilor Centrului Misionar de Iaşi, am reuşit să realizăm mai multe proiecte, printre care: clopotniţa şi grota din faţa bisericii, capela din Katienou, cea din Assouakro, construim acum una în Adjouassou şi pictăm turnul de deasupra altarului, am confecţionat mai multe altare, dulapuri, am oferit Biblii, cruci, rozarii, imagini şi alte cărţi religioase necesare catehezei în sate şi pentru formarea cateheţilor noştri. Să nu uităm maşinile cumpărate pentru tâmplăria noastră care ajută enorm lumea de aici.
Acestea sunt o parte din nenumăratele binefaceri pe care Domnul mi le-a făcut.
Personal am celebrat 400 botezuri şi 15 căsătorii.
Inima mi-e plină de bucurie şi recunoştinţă !
Aş vrea să-i mulţumesc Domnului pentru posibilitatea pe care mi-a oferit-o de a veni în misiune, este o onoare pentru mine, pentru tot ceea ce a realizat prin mine aici, toată lauda şi preamărirea i se cuvin doar lui. Mulţumesc Diecezei de Iaşi, episcopilor, preoţilor şi tuturor credincioşilor pentru încrederea şi susţinerea acordată de-a lungul acestei perioade. O mulţumire specială Centrului Misionar de Iaşi, care lucrează neîncetat pentru binele misionarilor.
Aceasta experienţă misionară m-a învăţat să fiu mai umil, mai sărac, mai simplu, să mă dăruiesc cât pot de mult, dar şi să conştientizez mai mult ce înseamnă a fi creştin, să fiu mândru de a fi preot al lui Cristos, să găsesc pacea şi bucuria adevărată numai în Domnul.
Am dăruit 10 ani din viaţa mea misiunii şi am câştigat experienţă spirituală pentru toată viaţa.
Pr. Gabriel Cimpoeşu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 iunie: Djébonoua: Deja 10 ani de misiune
