"Este crucea mea, sub soarele copleşitor, voi străbate chiar şi zeci de kilometri, dar vreau să fiu botezată catolic" sunt cuvintele unei bătrâne care a fost botezată anul acesta. A venit timp de trei ani de zile, în fiecare miercuri, la cateheză, şi de fiecare dată consătenii ei protestanţi o îndemnau să rămână cu ei ca să se roage, de ce trebuie să parcurgă atâţia kilometri (7) sub soarele dogoritor pentru a deveni catolică? Dar credinţa ei era atât de puternică că ea a ajuns să fie botezată catolic.
Pe lângă mărturia de credinţă a candidaţilor de anul acesta şi numărul lor a crescut de la mai puţin de 50 (anul trecut) la peste 60 (anul acesta).
Bilanţul pe anul acesta este unul pozitiv. Cuvântul Domnului a mai ajuns într-un nou sat (Komanbo) şi a mai făcut numeroase convertiri în mai toate comunităţile catolice deja constituite.
Numărul celor care au perseverat în credinţă şi au primit sfântul Mir a crescut de la 12 (anul trecut) la 33 (anul acesta).
Devoţiunea celor nouă prime vineri din lună, începută de anul trecut, a adus roade în rândul credincioşilor. Numărul celor care se apropie de sfânta Spovadă şi de Euharistie a crescut considerabil.
La sfânta Liturghie de marţi, numărul de credincioşi este şi mai mare întrucât de curând am început devoţiunea la sfântul Anton de Padova. Mii de mulţumiri părintelui provincial franciscan, pr. Cătălin Emilian, care ne-a oferit o relicvă a sfântului Anton.
Această creştere în credinţă face ca şi sacramentul Căsătoriei să fie trăit de un număr mai mare de familii.
Sfinţirea noii capele din Katienou la sfârşitul lui aprilie a dat un suflu nou comunităţilor din jur. Un responsabil de comunitate, ori de câte ori mă întâlnesc cu el (o dată la două luni), îmi spune că sunt noi convertiţi. Astfel am hotărât să merg o dată pe lună în comunitatea sa pentru a celebra sfânta Liturghie, pentru a hrăni spiritual toţi aceşti noi convertiţi.
Şi anul acesta am avut bucuria de a avea doi seminarişti de la seminarul din Iaşi, pentru o experienţă de şase luni. Prezenţa lor a fost una pozitivă, dând şi ei o contribuţie importantă în activitatea pastorală parohială.
Toate aceste activităţi sunt dovezi clare că Dumnezeu susţine opera de evanghelizare şi că deseori ne precedă on activităţile noastre.
De aceea, duminică, 8 iulie 2012, am celebrat o sfântă Liturghie de mulţumire Domnului la sfârşit de an pastoral, pentru toate harurile oferite tuturor locuitorilor parohiei noastre.
Mulţumirea noastră se adresează de asemenea tuturor celor care ne susţin prin rugăciunile lor, prin ajutorul material şi financiar pentru ca opera de evanghelizare în această misiune să poată continua.
Domnul să vă răsplătească însutit pe pământ şi cu viaţa veşnică în ceruri.
Pr. Gabriel Cimpoeşu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 iulie: Djébonoua: Sfârşit de an pastoral
